AcasăEconomieNu e răspunsul pe care l-ar fi dorit Wizz Air! Decizia Uniunii...

Nu e răspunsul pe care l-ar fi dorit Wizz Air! Decizia Uniunii Europene la contestarea ajutorului de 2 milioane de euro pentru TAROM

taromAtac cibernetic pe aeroportul Otopeni. Amenințare cu bombă la bordul unui avion TAROM

Tribunalul General din cadrul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a dat decizia după ce Wizz Air a constat un ajutor financiar pentru TAROM.

CJUE a respins miercuri acţiunea înaintată de Wizz Air referitoare la un ajutor acordat de România companiei aeriene naţionale TAROM pentru compensarea pagubelor suferite ca urmare a pandemiei de COVID-19 şi a decis că ajutorul, care se ridică la aproape două milioane de euro, este compatibil cu piaţa internă.

Motivarea Instanţei

Tribunalul a motivat că ajutoarele care compensează pagubele cauzate de evenimente extraordinare, precum pandemia de COVID-19, sunt autorizate şi că măsura în cauză urmărea să compenseze TAROM pentru pagubele pe care le-ar fi suferit între 1 iulie şi 31 decembrie 2020 ca urmare a restricţiilor de călătorie în vigoare în acea perioadă legate de această pandemie.

Tribunalul a considerat în special că forul comunitar a calculat cu precizie şi pe baza unui scenariu contrafactual adecvat pierderile suferite de TAROM cauzate în mod direct de restricţiile de călătorie în vigoare în perioada în cauză şi că a verificat cu acurateţe că TAROM luase măsuri rezonabile pentru a limita pagubele în acea perioadă, se arată în comunicatul CJUE.

Lovitură pentru românii care vor să „zboare” la Londra

TAROM a luat decizia de a nu mai efectua curse către Londra, începând cu data de 27 octombrie. Compania națională de transport aerian a vândut companiei Qatar sloturile orare de pe Aeroportul Heathrow.

De la 27 octombrie, sloturile orare deținute de Tarom pe Aeroportul Heathrow vor fi transferate către Qatar Airways, ca urmare a unei tranzacții înregistrate pe 14 august, al cărei preț nu a fost dezvăluit de compania românească, susţine Antena 3.

Conform ordinului ministrului Transporturilor şi Infrastructurii privind bugetul de venituri şi cheltuieli pe 2024 al Companiei Naţionale de Transporturi Aeriene Române, se prevedea vânzarea sau închirierea sloturilor orare ale Tarom pe Aeroportul Heathrow.

Tarom are creanțe restante de recuperat în valoare de 11 milioane lei, în scădere cu 30,87% față de sfârșitul anului 2023, și estimează plăți restante de 115,02 milioane lei pentru 2024, o reducere de 66,24% comparativ cu anul precedent.

author avatar
Andrei Ștefan