Strategia pentru dezvoltarea Inspectoratului General de Aviație al MAI arată o situație halucinantă în această instituție. Pe lângă dotările insuficiente, elicopterele și avioanele cumpărate cu eforturi financiare de sute de milioane de euro sunt efectiv distruse din cauza lipsei oricărei protecții a acestor bunuri. MAI arată că nu s-au găsit bani pentru construcția unor hangare, deși investiția ar fi fost una minimală față de valoarea aparatelor de zbor.
Dincolo de propunerile de investiții și modernizare, Strategia pentru dezvoltarea Inspectoratului General de Aviație (IGAv) al MAI arată un tablou jalnic al acestei instituții importante a statului. Cele câteva aparate de zbor achiziționate cu bani grei de statul român nu au asigurată nici cea mai mică protecție, existând pericolul distrugerii acestora. Mentenanța este asigurată de o singură echipă din Capitală, care se deplasează cu ”trusa de scule” în toate celelalte unități din țară. Pentru menținerea în stare operațională a aeronavelor din dotare, mentenanța aeronavelor presupune lucrări periodice, care impun indisponibilizarea acestora pentru diferite perioade (de la câteva ore până la câteva zile/săptămâni), în funcție de complexitatea lucrărilor, susține MAI.
Ministerul arată că realizarea infrastructurii specifice pentru 3 unități subordonate IGAv este esențială pentru o operare în condiții optime, respectiv pentru protejarea elicopterelor care au fost și care urmează să fie achiziționate. În acest moment, 3 din cele 5 unități speciale de aviație subordonate (UspAv Cluj-Napoca, UspAv Iași și UspAv Tulcea) nu dețin hangare pentru elicoptere și nici o clădire administrativă pentru desfășurarea activităților specifice a unor astfel de structuri. Elicopterele IGAv sunt staționate în spațiu deschis, pe platforme sumar amenajate, indiferent de condițiile meteorologice, semnalează MAI.
Distrugerile cresc costurile de reparații
Este vorba despre 6 elicoptere Black Hawk, având un cost total de achiziție de circa 167 milioane de euro, și 6 elicoptere ușoare de tip EC135, având un cost total de achiziție de 46 milioane de euro. De asemenea, cele 2 avioane Bombardier Learjet 75, destinate misiunilor aeromedicale, care au costat 30 milioane de euro, sunt staționate în aer liber, în incinta aeroporturilor. Acest fapt generează o problemă cât se poate de importantă, mai ales în contextul în care aceste aeronave, achiziționate cu eforturi financiare substanțiale, sunt expuse permanent intemperiilor și șocurilor mecanice care degradează rapid starea fizică a acestora.
Raportat la costurile de achiziție a acestor aeronave, costurile de construcție/achiziție a hangarelor reprezintă un efort financiar minimal, care ajută, însă, la reducerea costurilor de mentenanță a aeronavelor și asigură o stare corespunzătoare de operare, avertizează MAI. Mai mult, USpAv Tulcea gestionează situațiile de urgență atât în zona litoralului românesc al Mării Negre, cât și al Deltei Dunării, cu o arie de acoperire mare, care necesită un timp de intervenție semnificativ crescut. Pentru a scădea timpul de intervenție, este necesară realizarea unor infrastructuri aeronautice atât în Tulcea, pentru zona Deltei Dunării, cât și la Constanța, pentru zona Mării Negre, materializată în clădiri administrative și hangare pentru elicopterele din dotarea unităților speciale de aviație, se precizează în Strategie.
Au anulat contractele
Potrivit Strategiei, suportul IGAv pentru componenta de ordine și siguranță publică se realizează prin intermediul a 5 elicoptere ușoare, de tip EC-135, din care 3 pot fi utilizate doar pentru supravegherea traficului rutier. Atât pentru misiunile de ordine publică, cât și pentru situațiile de urgență, în dotarea IGAv se regăseau 6 elicoptere de tip Mi-8/17, de producție sovietică, cu vechime cuprinsă între 32 și 50 de ani. La finele anului 2021, doar unul se mai afla în stare operațională. ”Pentru readucerea acestora în stare operațională au fost încheiate în același an contracte pentru lucrări de reparație capitală, cu o companie din Federația Rusă. În contextul războiului din Ucraina și a sancțiunilor impuse, contractele au fost anulate, iar reluarea demersurilor de reparație capitală a elicopterelor este imposibilă, având în vedere că respectivele lucrări pot fi executate doar de companii ruse”, mai arată MAI.
Dar bani de pensii speciale sunt.
Pai dacă ați umplut tara cu trântori care taie frunze la câini,de aceea cei care intr-adevar muncesc nu mai au loc ,iar de investiții, bani, nici vorba!
..
Aici nu mai comenteaza nimeni? Greu de crezut.
167 milioane de euro!? Nu-i bai căc umpărăm altele dacă se strică…
Îi dăm noi peste bot lui Putin. Nu contează că stăm cu epavele nereparate dar ne stricăm de râs că nu-l lăsăm pe ăla să le facă utilizabile. Slavă UE
Cei care nu au rezolvat mai întâi problema hangarelor ar trebui demiși și cu sechestru pe bunuri pana la recuperarea daunelor.
Oare nu s-au gandit ca in fostele unitati de aviatie au ramas hangare libere ? Erau 4 numai la Craiova in care acum se fac alte activitati , private . Si s-au desfintat multe alte unitati ale M Ap N . Concluzia : daca se vroia , se gaseau
Astia sunt bugetarii din tara asta, platiti gras.Votati in continuare PSD macar 20%,PNL tot pe acolo si se mai gasesc niste oportunisti pana la 50%,ca sa faca guvern de pradat tara…Si mai ales nu uitati sa votati presedintele mucegait propus de astia,ori un reesapat ca Ponta sau vreun nationalist zevzec ori putinist ca Simion ori Georgescu !
Arafat coordonează de zeci de ani activitatea elicopterelor MAI-SMURD. Se pricepe la toate și la nimic.
Nu a răspuns niciodată pentru toate erorile. Este susținut și nu a putut fi schimbat nici de ministrul de interne nici de ministrul sănătății în toți acești ani.