În diferite momente ale istoriei sale, Europa s-a remarcat ca fiind cel mai aprig apărător al multilateralismului. Și în niciun moment acest lucru nu a fost mai clar decât în timpul celor mai recente administrații republicane din Statele Unite, când Washingtonul a întors spatele regulilor, regimurilor și organizațiilor internaționale în favoarea acțiunii unilaterale.
În timpul primei administrații George W. Bush, europenii s-au pronunțat cu mândrie în favoarea ONU și a dreptului internațional, în special în legătură cu războiul din Irak.
Și tot europenii l-au criticat pe Donald Trump în timp ce acesta a călcat în picioare Organizația Mondială a Comerțului (OMC), Organizația Mondială a Sănătății și multe altele.
Sosirea lui Joe Biden la Casa Albă a fost o speranță reală de renaștere multilaterală, organizată în cercuri concentrice, de la G7 la G20 și la organizații internaționale mai largi.
Cu toate acestea, notează Politico, odată cu invadarea Ucrainei de către Rusia, escaladarea rivalității dintre SUA și China și resentimentele tot mai mari ale sudului global față de cei din nord, fractura globală nu a făcut decât să se adâncească.
Lăudata tranziție energetică este mai degrabă stimulată de competiția bipolară – între SUA și China – decât de cooperarea multilaterală.
Între timp, după ce a fost blocată timp de mulți ani, OMC s-a dezmembrat în tăcere. Capitalismul de stat al Chinei avea să fie întotdeauna o mușcătură imposibil de înghițit, însă Washingtonul – mai întâi sub Trump și apoi sub Biden – a fost cel care a pus cuiul în sicriul comerțului liber.
Liderii europeni recunosc din ce în ce mai des că securitatea economică primează acum în fața schimburilor comerciale. Chiar dacă este vorba de „de-risc” și nu de „decuplare”, protecționismul din America înseamnă o acceptare europeană a sfârșitului comerțului liber.
Situația este și mai gravă la ONU. Consiliul de Securitate a fost paralizat în cea mai mare parte a istoriei sale, momentele de consens din anii 1990 și 2000 fiind o excepție, nu o regulă. Diviziunile în cascadă dintre Occident și Rusia, SUA și China au blocat practic toate deciziile cu relevanță strategică.
Adunarea Generală a ONU de acum câteva săptămâni a fost un spectacol jalnic, cu săli goale, în care puțini lideri globali s-au deranjat să se prezinte.
Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa este pe punctul de a se prăbuși, Rusia obstrucționând aprobarea bugetului bazate pe consens. Și organizațiile globale precum G20 – care trebuiau să devină expresia multilaterală a unei lumi multipolare – nu reușesc să declanșeze acțiuni comune.
Singurele grupări care au cu adevărat vânt în pânze sunt cele care reflectă clivajele globale actuale, cum ar fi G7-plus și BRICS-plus.
Guvernanța globală nu poate funcționa într-o lume fracturată. Multilateralismul își dă obștescul sfârșit.