Destinul pădurilor României nu poate fi stabilit de neprofesioniști sau de o mână de specialiști agreați politic, toți ceilalți fiind ignorați, i-au transmis silvicultorii actualului ministru al Mediului, Diana Buzoianu. Aceștia i-au atras atenția că Romsilva administrează o avere pe care nu are dreptul să o înstrăineze nimeni, pentru că această avere nu aparține niciunui politician, ci aparține poporului român. Reorganizarea Romsilva după un proiect făcut pe colțul mesei este o greșeală care poate avea consecințe dramatice, au mai spus silvicultorii din Federația Silva.
Reorganizarea Romsilva are nevoie de un proiect viabil, negociat cu toate părțile responsabile, nu de un pretext pentru jefuirea patrimoniului forestier, au avertizat reprezentanții Federației Sindicatelor Silva, care au și anunțat un protest marți, în Piața Victoriei.
”Am crezut că, odată cu îndepărtarea din peisajul guvernării a fostului ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor, reorganizarea Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva va avea parte de un proiect profesionist. Că reforma se va face nu după bunul plac al vreunui politician, ci în interes public real. Am sperat că, după un ministru care nu a făcut performanță și a fost interesat doar de propria sa imagine, vom avea în fruntea ministerului care răspunde de păduri o persoană care înțelege că nicio reformă adevărată nu se poate face fără specialiști, fără studii de impact, fără proiecții în viitor și, mai ales, fără o viziune. Actualul ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor a preluat fără ezitare moștenirea înaintașului domniei-sale, inclusiv metodele prin care își face imagine”, se arată într-un comunicat al Federației Silva.
Sindicaliștii susțin că i-au transmis, deja, ministrului Mediului, Diana Buzoianu, că adaptarea silviculturii la schimbările climatice are nevoie de expertiză profesională de înaltă calitate și că faptul că pădurile României sunt gospodărite bine și că avem unele dintre cele mai valoroase păduri și de cea mai bogată biodiversitate din Europa arată că avem o școală silvică bună și profesioniști valoroși. ”Aceștia nu pot fi ignorați, iar destinul pădurilor României nu poate fi stabilit de neprofesioniști sau de o mână de specialiști agreați politic, toți ceilalți fiind ignorați”, a transmis Federația Silva.
România, singura țară cu pădurile arondate Ministerului Mediului
Sindicaliștii susțin că au cerut încă de la instalarea noului ministru crearea unui grup de lucru format din specialiști care să se implice în proiectul de reorganizare a Romsilva. Faptul că suntem singura țară din UE în care pădurile sunt arondate Ministerului Mediului ar fi trebuit să fie încă un argument în favoarea creării acestui grup de lucru care să implice specialiști din mai multe sectoare și instituții cu răspunderi în managementul silvic, au arătat sindicaliștii, cu referire silvicultorii profesioniști din Romsilva, dar și la cei din sectorul privat, din asociațiile de exploatare și prelucrare a lemnului, din industria mobilei, din sindicate și din administrațiile locale în care comunitățile sunt dependente de păduri.
”Noua ministră responsabilă de soarta celor care îngrijesc pădurea nu a vrut să stea de vorbă cu noi. Nu a vrut să asculte prea mult argumentele profesioniștilor. Dna Buzoianu preferă compania ONG-urilor de mediu, dumneaei având experiență personală în colaborarea cu acestea. Fără să ne propunem să ofensăm pe cineva, trebuie să spunem că rolul pădurii este mai complex, funcțiile pădurii sunt și de mediu, dar și economice și sociale. Înverșunarea menținerii unui proiect nefundamentat de reorganizare a Romsilva este de neînțeles”, se mai precizează în comunicatul Federației Silva.
Adevărata miză, înstrăinarea patrimoniului
Sindicaliștii atrag atenția că Romsilva are în administrare un patrimoniu fabulos și că, dincolo de valoarea economică a lemnului, pădurea oferă extrem de multe produse. Mai mult, Romsilva are cantoane și cabane în zone turistice deosebit de frumoase, are păstrăvării, are herghelii de cai de rasă, are fonduri de vânătoare, are un hotel de 4 stele în București, are chiar și un muzeu. ”Romsilva administrează o avere pe care nu are dreptul să o înstrăineze nimeni, pentru că această avere nu aparține niciunui politician, aparține poporului român!”, semnalează Federația Silva. Aceasta mai arată că un plan de reorganizare superficial sau greșit, intenționat sau nu, poate duce la pierderea acestui excepțional patrimoniu al României.
”Noi nu dorim să fim părtași la o asemenea distrugere și nici nu putem legitima un nou ministru care nu are cunoștințe suficiente de silvicultură. Reorganizarea Romsilva după un proiect făcut pe colțul mesei este o greșeală care poate avea consecințe dramatice”, au mai spus sindicaliștii.