AcasăEconomieMatrapazlâcuri în ”afacerea stuful”. Prejudicii de sute de mii de euro

Matrapazlâcuri în ”afacerea stuful”. Prejudicii de sute de mii de euro

Curtea de conturi a zgândărit Viesparul din ”afacerea stuful”

”Afacerea stuful”, în care au fost vehiculate nume grele din PSD, a fost luată în vizor și de Curtea de Conturi, care a constatat că autoritățile au favorizat două firme prin neefectuarea demersurilor de recuperare a redevențelor și penalităților. Despre încercarea ratată de a accesa fonduri europene prin transformarea în pajiște a zonelor cu stuf de pe Dunăre, Curtea de Conturi vorbește doar tangențial, arătând că prin adrese succesive, ARBDD a solicitat Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Tulcea schimbarea categoriei de folosință a unor imobile componente ale zonelor stuficole.

Auditul Curții de Conturi la Administrația Rezervației Biosferei “Delta Dunării” (ARBDD) a urmărit fix ”afacerea stuful”, care a făcut obiectul unor anchete în mass-media, dat fiind implicarea unor nume grele din PSD, scoțând la iveală nereguli grave.

Printre acestea s-au numărat neurmărirea și neîncasarea redevențelor în valoare cumulată de 1.063.954,18 lei, restante la data de 30.06.2024, datorate de către societățile ECOLOGIC DANUBE SRL și BIODELTA RESURSE SRL. Totodată, s-a constatat neaplicarea corespunzătoare și unitară a prevederilor contractuale în cazul contractelor de concesiune care au ca obiect activitatea de valorificare a resurselor stuficole situate în perimetrul Rezervației Biosferei Delta Dunării, în condițiile în care pentru neplata redevenței de către societatea DELTA ART SRL, în valoare de 33.672 lei, restantă la data de 30.06.2023, s-a procedat la rezilierea de îndată a contractului de concesiune, iar pentru neplata redevenței de către societățile ECOLOGIC DANUBE SRL și BIODELTA RESURSE SRL, în valoare cumulată de 1.063.954,18 lei, restante la data de 30.06.2024, nu s-a procedat similar la rezilierea contractelor de concesiune. Pe de altă parte, nu au fost calculate penalitățile de 0,1% pe zi de întârziere pentru neplata la termen a obligațiilor contractuale, și nu a fost publicat anunțul de participare la licitația organizată pentru concesionarea zonelor stuficole din perimetrul Rezervației Delta Dunării în Monitorul Oficial și într-un cotidian de circulație națională, publicarea anunțului fiind realizată doar într-un cotidian de circulație locală.

Contracte cu ”cântec”

Administrația Rezervației Biosferei “Delta Dunării” (ARBDD) a încheiat în anul 2020, un număr de 9 (nouă) contracte de Concesiune al căror obiect îl reprezintă activitatea de valorificare a resurselor stuficole situate în perimetrul Rezervației Biosferei Delta Dunării cu ECOLOGIC DANUBE SRL, BIODELTA RESURSE SRL și  DELTA ART SRL., contracte sustendate între 2020 și 2022, din cauza pandemiei. Potrivit inspectorilor Curții de Conturi, societatea ECOLOGIC DANUBE SRL a achitat în plus suma de 11.108 lei reprezentând contravaloare redevență aferentă sezonului 2022 – 2023, iar pentru sezonul 2023-2024, societatea figurează cu redevență neachitată în valoare totală de 99.861,36 euro. Referitor la sezonul 2024 – 2025, societatea nu a achitat avansul de redevență în cuantum de 10% până la data de 30.06.2024 astfel că A.R.B.D.D. nu a mai emis Autorizații de Mediu și Permise de recoltare a stufului pentru sezonul respectiv.

De asemenea, în conformitate cu prevederea contractuală prevăzută la Cap. XIX Răspunderea contractuală – art. 19.2 ”Neplata la termen a obligațiilor contractuale, atrage obligația părții în culpă de a plăti penalități de 0,1% pe zi de întârziere, calculate la suma datorată”, entitatea auditată avea obligația de a calcula penalități de întârziere la suma datorată și neachitată de concesionar. Societatea BIODELTA RESURSE SRL a achitat în plus suma de 42.246,50 lei reprezentând contravaloare redevență aferentă sezonului 2022 – 2023 iar pentru sezonul 2023-2024, societatea figurează cu redevență neachitată în valoare totală de 113.912,84 euro. Referitor la sezonul 2024 – 2025, societatea nu a achitat avansul de redevență în cuantum de 10% până la data de 30.06.2024 astfel că ARBDD nu a mai emis Autorizații de Mediu și Permise de recoltare a stufului pentru sezonul respectiv. Bineînțeles, nici penalități de întârziere nu au fost calculate.

Nici ANAF nu și-a făcut treaba

Curtea de Conturi a concluzionat că, pe lângă ARBDD, nici ANAF nu și-a făcut treaba, având în vedere faptul că nu și-a îndeplinit obligația de a comunica concedentului cu privire la declararea/încasarea redevențelor cuvenite conform contractelor de concesiune. Curtea a cerut instituției auditate să întreprindă toate demersurile necesare, pe cale amiabilă sau prin justiție, pentru urmărirea și încasarea redevențelor cuvenite, și calcularea penalităților de întârziere și încasarea acestora de la concesionari. Conducerea ARBDD a încercat să explice că beneficiarii redevențelor (UAT Județul Tulcea și comunele beneficiare) ar trebui să se ocupe de recuperarea, prin instanță, a sumelor cuvenite, dar Curtea de Conturi a respins aceste argument fără susținere legală.

”Contractele de concesiune au fost încheiate de către ARBDD Tulcea, în calitate de reprezentant al concedentului MMAP, conform mandatului acordat. Astfel, singura instituție competentă a sta în instanță privind litigiile intervenite în derularea contractelor este ARBDD Tulcea”, se arată în raportul Curții de Conturi. Referitor la subiectul transformării stufăriilor în pajiști pentru accesarea de fonduri europene, Curtea de Conturi a vorbit doar tangențial ”Prin adrese succesive, ARBDD a solicitat Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Tulcea schimbarea categoriei de folosință a unor imobile componente ale zonelor stuficole de pe raza teritorială a comunelor din Rezervația Biosferei Delta Dunării. Schimbarea categoriei de folosință a terenurilor din ape stătătoare/curgătoare în pajiști s-a efectuat în zonele concesionate pentru activitatea de recoltare/ valorificare a resurselor stuficole de către societățile BIODELTA RESURSE SRL și ECOLOGIC DANUBE SRL”, a precizat Curtea de Conturi.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
715 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger