AcasăEconomieMăsuri in-extremis. Fondurile europene de dezvoltare a României, utilizate pentru închiderea gropilor...

Măsuri in-extremis. Fondurile europene de dezvoltare a României, utilizate pentru închiderea gropilor de gunoi

România nu reușește să rezolve problema deșeurilor. UE dă cu o mână și ia cu două

După încă doi ani de bâlbe ale autorităților, în care penalitățile impuse de UE, de 600.000 de euro pe zi, au grevat bugetul de stat, Guvernul a decis să finanțeze închiderea și ecologizarea gropilor de gunoi din fondurile europene alocate dezvoltării României. Având în vedere costurile uriașe ale acestor demersuri, sumele vor fi luate din fondurile alocate țării noastre pentru 2021-2027, respectiv Fondul european de dezvoltare regională, Fondul de coeziune, Fondul social european Plus și Fondul pentru o tranziție justă.

La doi ani de la aprobarea Memorandumului care stabilea preluarea depozitelor de deșeuri neconforme de către Administraţia Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării închiderii și ecologizării acestora, Ministerul Mediului s-a trezit că mai lipsește o prevedere legislativă, și anume finanțarea.

Prin Hotărârea CJUE, pentru depozitele rămase neconforme, România a fost condamnată la plata unei sume forfetare de 1,5 milioane de euro și a unei penalități cu titlu cominatoriu de 600 de euro pe depozit de deșeuri și pe zi de întârziere”. Plata penalităților cominatorii curge de la data pronunțării hotărârii în cauza C-109/22 până la conformarea totală. Comisia va transmite la sfârșitul fiecărei perioade de șase luni, calculate de la 15.12.2023, o nouă solicitare de plată a penalităților pe zile de întârziere stabilite de CJUE în aceeași hotărâre, susține Ministerul Mediului.

Cuantumul semestrial al penalităților pe zile de întârziere va fi determinat inclusiv pe baza numărului efectiv de zile aferente neîndeplinirii obligațiilor de executare a hotărârii CJUE C-301/17, iar plata acestor sancțiuni este făcută de la bugetul de stat, prin Ministerul Finanțelor. Potrivit ultimelor informații existente, România mai trebuie să închidă 31 de depozite neconforme, dintre care 1 municipal, 20 de depozite de deșeuri industriale periculoase și 10 depozite de deșeuri industriale nepericuloase.

Întortocheate sunt căile

Având în vedere că, potrivit reglementărilor legale, finanțarea unor proiecte din fonduri externe nerambursabile se poate asigura din bugetul AFM, dar ținând cont de valoarea lucrărilor de închidere și ecologizare a depozitelor neconforme de deșeuri municipale, chiar și în situația în care AFM are calitatea de solicitant eligibil la finanțare din fonduri externe nerambursabile, bugetul AFM este insuficient pentru asigurarea finanțării și implementării unor proiecte de o asemenea anvergură, iar singura sursa de finanțare identificată până la momentul actual este bugetul de stat, semnalează Ministerul Mediului.

”Astfel, este necesară asigurarea sursei de finanțare pentru elaborarea aplicației de finanțare și depunerea cererilor de finanțare de către AFM, pentru proiectele privind închiderea și reabilitarea depozitelor de deșeuri municipale neconforme în cadrul Programului Dezvoltare Durabilă 2021-2027, precum și în vederea asigurării sursei de finanțare pentru implementarea proiectelor, cu impact asupra creșterii gradului de absorbţie al fondurilor externe nerambursabile alocate României în perioada de programare 2021-2027, în condițiile unui deficit excesiv”, se arată în nota de fundamentare a unui proiect de ordonanță de urgență elaborat de Ministerul Mediului.

Blestemul deșeurilor

Potrivit proiectului de act normativ, finanțarea cheltuielilor pentru implementarea proiectelor pentru închiderea și reabilitarea depozitelor de deșeuri municipale neconforme ca urmare a încheierii contractelor finanțate din fonduri externe nerambursabile, va fi asigurată din bugetul de stat utilizându-se mecanismul cererilor de prefinanțare, mecanismul cererilor de plată și mecanismul rambursării cheltuielilor eligibile, din fondurile europene pentru perioada de programare 2021-2027 alocate României din Fondul european de dezvoltare regională, Fondul de coeziune, Fondul social european Plus, Fondul pentru o tranziție justă.

Totodată,  în bugetul Administrației Fondului pentru Mediu se vor cuprinde creditele de angajament şi creditele bugetare aferente valorii totale a proiectelor proprii privind închiderea și reabilitarea depozitelor de deșeuri municipale neconforme preluate în patrimoniu finanţate din fonduri europene, se mai arată în proiectul de ordonanță de urgență.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
1.149 afisari

1 COMENTARIU

  1. Soluțiile alese, nu știu de cine, nu se pot implementa spațiului românesc, unde sunt oameni mulți și pământ puțin, adică densitatea localităților este de așa natură încât este imposibilă amplasarea unui depozit de stocare și prelucrare a deșeurilor, fără să afecteze comunități și de aici toate necazurile, apoi configurația terenurilor pe care sunt amplasate localitățile, distanțele mari pe care trebuiau transportate deșeurile și dificultatea traseelor, etc. au făcut ca investițiile sa se implementeze f. greu. Chiar cu sancțiunile preconizate, nu văd funcționarea optimă a unor astfel de mastodonti.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger