Cauta

Marcel Ciolacu a ajuns să vorbească despre Ceauşescu, în plin protest al fermierilor: „Nu-s ca el, să dau mâine ordonanţe, decrete şi decizii”

sursa foto: Guvernul României/Facebook

Marcel Ciolacu este şi el de acord că tarifele plătite de companiile de transport pentru poliţele de răspundere civilă obligatorie (RCA) sunt foarte mari.

Este nevoie ca Autoritatea de Supraveghere Financiară să vină cu alte instrumente, ”mai moderne”, pentru ca tarifele la polițele RCA să nu se dubleze, a mai admis premierul.

Nu vrea să dea OUG ca Ceauşescu

Marcel Ciolacu precizează că nu vrea să procedeze ca Nicolae Ceaușescu și să dea ordonanțe de urgență.

„La transportatori avem în continuare această negociere în ceea ce priveşte RCA-ul, unde în seara asta, din câte ştiu eu, preşedintele ASF a avut discuţii cu anumiţi transportatori şi au găsit anumite amendamente legislative pe care şi le asumă preşedintele ASF-ului.

Rămâne ca şi eu să stau de vorbă cu asiguratorii, să vedem limitele în care ne putem încadra şi pe care şi dânşii le pot accepta, un lucru corect.

Mi se pare mult cât este RCA-ul acum, chiar dacă avem o incidenţă de aproape 20%, de departe cea mai mare din Europa la traficul de camioane. Dar împreună încercăm să găsim soluţia cea mai bună.

Trebuie să găsim alte instrumente mult mai moderne, nu trebuie să fim atât de rigizi. Eu nu-s Ceaușescu, să dau mâine ordonanțe, decrete și decizii. Nu conduc eu ASF-ul. E adevărat, am avut o discuție să nu mai avem falimente în zona de asigurări și o abordare mult mai deschisă și mai pragmatică”, a mai spus Ciolacu.

Expiră plafonarea la RCA

Românii vor plăti mai mult pentru poliţa RCA începând cu luna ianuarie 2024, pentru că expiră măsura plafonării.

Noile tarife de referință la polițele RCA, calculate de KPMG și publicate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), vin cu noi creșteri pe majoritatea categoriilor, de la 0,4% și până la peste 6%, față de tarifele publicate în februarie 2023, pe unele segmente regăsindu-se chiar și mici scăderi între 0,6% și 3,3%.

Premierul a susţinut că România nu îşi mai permite încă un faliment al unei firme de asigurări, spunând că a ”trimite în faliment” pe asigurători nu ar rezolva nimic.

Ciolacu a făcut şi o propunere legată de acciza impusă de stat pentru motorină şi prevăzută în PNRR:

„Am discutat cu Ministerul de Finanţe, cred că este posibil ca jumătate din noua acciză pe care am introdus-o la motorină că o putem întoarce la transportatori şi distribuitori, ca şi subvenţie”.

Ultimele stiri

  • Biden dă de pământ cu procurorul CPI care a emis mandat de arestare împotriva premierului israelian Netanyahu
  • Turcia declară doliu național cu ocazia morții președintelui Raisi
  • SUA prezintă condoleanțe Iranului, dar continuă să-i condamne
  • VIDEO| Incendiu puternic în Sectorul 2
  • Alege ce citești
  • ROMÂNIA, împinsă să intre în RĂZBOI cu RUSIA!
  • ȘOC la Barcelona: Gallardo în locul lui Xavi!
  • Rapidiștii beau Guinness
  • Laboratoarele acreditate RENAR analizează siguranța combustibililor și a calității apei
  • Panică totală în sistemul energetic. Burduja o dă înainte cu regenerabilele
  • Exit mobile version