Cauta

MApN cumpără masiv de la americani. Sistemele radar aeriene Sentinel, în România

MApN cumpără masiv de la americani. Sistemele radar aeriene

Americanii au aprobat vânzarea de sisteme radar de supraveghere aeriană Sentinel pentru România, a anunţat, luni, Ambasada Statelor Unite la Bucureşti.

Primele două sisteme, cu o valoare totală iniţială de aproximativ 90 de milioane de dolari, vor fi finanţate în principal prin intermediul granturilor din fondul pentru Finanţare Militară Externă (Foreign Military Financing) al Departamentului de Stat al SUA.

Cumpărăm 4 sisteme Sentinel

Autoritățile justifică achiziționarea sistemelor Sentinel prin nevoia de a descuraja orice posibilă ameninţare.

„Guvernul României a solicitat achiziţionarea a până la patru sisteme radar Sentinel AN/MPQ-64 F1. Sistemul Sentinel este capabil să detecteze o gamă largă de obiecte aeriene şi va spori semnificativ capacitatea României de descurajare şi apărare împotriva potenţialelor ameninţări”, se arată într-un comunicat transmis luni de Ambasada SUA.

„Radarele vor contribui la îmbunătăţirea supravegherii spaţiului aerian, în special împotriva ameninţărilor reprezentate de vehiculele aeriene fără pilot, cu viteze mici de deplasare şi amprente radar reduse”, a transmis Ministerul Apărării Naţionale.

MAPN merge, masiv, pe importuri

Ministerul Apărării Naționale a încetat definitiv să mai dea comenzi pentru industria de apărare din România, axându-se, exclusiv, pe importuri.

În bătaie de joc, mai scriu câte o comandă cu o cantitate infimă de muniție, fabricile aflându-se în imposibilitatea de a o onora, din cauza costurilor mari de pornire a unei linii de producție pentru câteva gloanțe.

Singura sarcină dată industriei de MApN este mentenanța celor 200 de transportoare românești care au mai rămas, după ce NATO ne-a obligat să distrugem 960 de bucăți.

Spre deosebire de toate celelalte țări din UE, România este singura care nu mai are o industrie de apărare. Statul a abandonat sectorul, deși este, prin lege, de importanță strategică, iar Ministerul Apărării Naționale persiflează societățile din sector, aruncând firimituri de comenzi de câteva gloanțe.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Birocrații de la Bruxelles ar trebui să-și ia gândul de la activele rusești
  • Frenezia inteligenței artificiale provoacă noua criză globală a lanțului de aprovizionare
  • Studiourile de film Cotroceni: figurantul Nicușor și vedeta Drulă
  • Descoperiri care schimbă medicina viitorului, prezentate la București. Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu, partener științific al celui mai important congres medical studențesc din regiune
  • Ministrul USR al Mediului, direct responsabil. România riscă SĂ PLĂTEASCĂ DESPĂGUBIRI austriecilor de la OMV
  • Recesiunea Bitcoin
  • Primul pas pentru raționalizarea consumului de energie. Se pregătesc prețurile fluctuante
  • UE are nevoie de energie sigură, fiabilă și la prețuri accesibile
  • Prosumatorii acuză: Guvernul favorizează marile companii de regenerabile
  • Exit mobile version