AcasăEconomieMâncarea, și mai scumpă în acest an. Cumpărătorii fluieră a pagubă, magazinele...

Mâncarea, și mai scumpă în acest an. Cumpărătorii fluieră a pagubă, magazinele ridică prețurile

Cumpărătorii din întreaga lume vor plăti anul acesta pentru alimente chiar mai mult decât în 2022, potrivit retailerilor, firmelor de bunuri de consum și investitorilor, cu excepția cazului în care costurile materiilor prime vor scădea – puțin probabil –  sau dacă se va accelera trecerea la produse mai ieftine de marcă din magazine.

Comercianții cu amănuntul și producătorii de bunuri de consum sunt blocați în negocieri dure privind prețurile de mai bine de un an, iar fricțiunile au început în 2021 din cauza blocajelor din lanțul de aprovizionare legate de pandemie.

Între timp, notează Reuters, disputa s-a agravat ca urmare a costurilor mari la materii prime şi energie, creşterea preţurilor la produsele de bază, de la pâine şi până la lapte şi carne, agravând o criză a costului vieţii în Europa.

În primele trei săptămâni ale acestui an, britanicii au plătit cu 16,7% mai mult pentru alimente, comparativ cu perioada similară a anului trecut, potrivit firmei de cercetare Kantar. În SUA, indicele produselor alimentare, care include şi mesele acasă dar şi la cafenele şi restaurante, a crescut cu 10,4% în anul 2022.

Mark Schneider, directorul Nestle, cel mai mare producător de alimente din lume, a declarat că grupul elveţian va fi nevoit să majoreze şi mai mult preţurile produselor alimentare în acest an, pentru a contracara costurile mai mari de producţie pe care nu le-a transferat încă în totalitate asupra consumatorilor.

„Investitorii vor plăti o primă pentru companiile care prezintă o putere de stabilire a prețurilor în portofoliul lor fără a avea un impact negativ asupra volumelor și cotei de piață”, a declarat Jack Martin, manager de fonduri la Oberon Investments.

Marjele marilor companii de produse ambalate au fost presate de costurile mai mari ale inputurilor timp de peste un an, deoarece prețul ingredientelor, precum grâul și uleiul de floarea-soarelui, a crescut vertiginos de la începutul războiului din Ucraina, în februarie anul trecut.

Unilever, care urmează să prezinte joi rezultatele pentru întregul an, a precizat încă din octombrie că scumpirea prețurilor sale de bază  a crescut la un nivel record de 12,5% în trimestrul al treilea. Nestle și gigantul lactatelor Danone urmează să raporteze rezultatele la sfârșitul acestei luni.

Tineke Frikkee, manager la Waverton Investment Management, se aşteaptă ca Unilever să majoreze preţurile în 2023, chiar dacă o va face selectiv.

Producătorii vor vor continua să crească prețurile alimentelor  până când își vor recăpăta profitabilitatea, subliniază analistul Bruno Monteyne de la Bernstein.

„Singurul lucru care poate opri asta sunt consumatorii care vor începe să se orienteze, mai rapid, spre mărcile proprii mai ieftine ale magazinelor şi dacă preţurile la materii prime vor continua să scadă, dar acest scenariu este imprevizibil”.

În decembrie, directorul general al Walmart, cel mai mare retailer din lume, a avertizat că unii „furnizori de bunuri alimentare ambalate ne indică în continuare o inflație mai mare anul viitor”.

author avatar
Radu Jacotă
330 afisari

6 COMENTARII

    • Am aproape trei ani de când nu pășesc în Lidl sau în Kaufland. Accesul „organizat” în ele pe timpul plandemiei și vaccinarea obligatorie a angajaților m-au decis să cumpăr numai din magazinele românești fie că sunt mari fie că sunt dughene de cartier. Să-și consume ei gândacii și viermii făcuți făină.

  1. Lasa ca o sa mearga numai tefeleii ratati si toate dronele corporatiste naziste care sunt cam ocupati sa faca pe sclavii si pe cobaii de dimineata de la 6 pana seara la 6, de luni pana vineri, asta da, niste cobai care chiar merita premiati de marele jeneral de karton ghipsat de niku ciukanezu cu Meritul de Cobai Fruntas al Intrecerii Capitalist-Naziste 🙂 Bai maciuca, da-le sa manance la astia ai tai numai gandaci, sa le vina odata mintea la cap 🙂

  2. preturi in Italia 1 litru lapte la Lidl il iei cu 0,8-1,15 euro,idem in Polonia. IKg unt in Italia 10,5 euro, in Romania la Carenefura 250 de grame de unt 10 euro. Aceleasi branduri de firme vand in occident la preturi de doua,trei ori sub cele din Romania. De ce? In Romania aceste firme au manageri mafioti romani carora statul nu le face nimic ptr ca sunt pupilele partidel;r de lichele care ne conduc.

  3. Pare de zici ca exista o Conspiratie a supermarketurilor, toti pentru ei, ei impotriva romanilor. Rasu plansu ne paste nu alta.

  4. Dragi rooomani,nu va alarmati,nu va panicati,preturile cresc,dar nu are nici o importanta,pt.ca inflatia adusa din pixul lui Manoleee,scade.Asa ca ce naveta mea mai vreti,dupa cum a spus SoCatzu v-a xcrescut puterea de cumparARE,AVETI MAI MULTI BANI IN BUZUNARE,VORBA POETULUI.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger