AcasăEconomieLupta cu Trump: China țintește companiile americane

Lupta cu Trump: China țintește companiile americane

China investighează companiile americane pentru a riposta la măsurile lui Donald Trump

Când își folosește armele comerciale împotriva Chinei, Donald Trump acționează impulsiv.

În schimb, oficialii de la Beijing deliberează mult mai mult, convocând reuniuni la nivel înalt între ministere și autorități de reglementare pentru a stabili următoarele măsuri.

Este posibil ca acest proces să fi fost în desfășurare pe 10 octombrie, când Administrația de Stat pentru Reglementarea Pieței (SAMR), autoritatea antitrust din China, a informat că investighează producătorul american de semiconductori Qualcomm, iar Ministerul Transporturilor a impus noi taxe de andocare pentru navele cu proprietari americani.

Cu o zi înainte, Ministerul Comerțului anunțase noi controale asupra exporturilor de minerale rare. Pentru Trump, a reprezentat o surpriză neplăcută, după luni de relativă liniște în relațiile dintre cele două țări, notează The Economist.

Potrivit SAMR, ancheta asupra Qualcomm este una de rutină și a fost declanșată de faptul că producătorul nu a raportat achiziția din iunie a Autotalks, o companie israeliană specializată în transporturi inteligente. Deși valoarea tranzacției, de 80 de milioane de dolari, era sub pragul obișnuit de raportare, SAMR precizase în trecut că avea nevoie de aprobarea sa.

Totuși, momentul ales pare suspect. În ultimii ani, China și-a consolidat cadrul juridic și de reglementare în ceea ce Xi Jinping consideră a fi o „luptă juridică internațională”. Oficialii pot adăuga companii străine pe o „listă de entități nesigure”. O lege permite guvernului să urmărească pe oricine este considerat  amenințare la adresa securității naționale. Regimul de control al exporturilor seamănă acum cu sistemul sofisticat al Americii: măsurile anunțate pe 9 octombrie sunt similare cu cele utilizate de Departamentul Comerțului.

Nu există nicio îndoială că investigațiile SAMR sunt folosite în lupta cu Trump. Când au izbucnit disputele comerciale în primul său mandat, SAMR a lansat o anchetă privind o altă achiziție a Qualcomm – a NXP, un producător olandez de cipuri – pentru a câștiga avantajul.

Când liderul de Casa Albă  a impus tarife Chinei în februarie, SAMR a dezvăluit ancheta privind Google. Apoi, odată cu începerea unei noi faze a războiului comercial în aprilie, SAMR a anunțat rapid o anchetă asupra filialei chineze a firmei americane de produse chimice DuPont.

Arsenalul SAMR devine din ce în ce mai util și în efortul Chinei pentru supremație tehnologică. Obiectivul anchetei asupra Google a fost probabil dominația sistemului de operare Android (70%) pe smartphone-urile chinezești. De asemenea, companiilor tehnologice chineze li s-a cerut să nu mai folosească cipurile IA de la Nvidia.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
50 afisari

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
*** National nu isi asuma continutul comentariilor si isi rezerva dreptul de a NU le publica sau de a le modera. Va rugam sa va exprimati opiniile folosind un limbaj respectuos si civilizat. ***
Introduceți aici numele dvs.

Zenville

Ultimele știri

proger