Fostul ministrul al Mediului, Mircea Fechet, împreună cu mai mulți parlamentari liberali vor să paseze taxa pe plastic în sarcina operatorilor economici. Până în acest moment, România a plătit la bugetul UE circa 1 miliard de euro pentru ambalajele nereciclate, susțin parlamentarii. Transferul taxei către companii va conduce o scumpire a produselor, pe care o vor suporta tot cetățenii. Această măsură nu doar că reduce efortul bugetar, dar încurajează şi operatorii să investească în tehnologii de reciclare, susțin inițiatorii proiectului.
Operatorii economici vor fi obligați să folosească în conţinutul ambalajelor, într-un anumit procent, material reciclat, şi să suporte taxa pe plastic nereciclat, în conformitate cu principiul răspunderii extinse a producătorului.
Măsura este prevăzută într-un proiect de lege al parlamentarilor liberali, inițiat de fostul ministru al Mediului, Mircea Fechet, care invocă obligaţia României de transpunere şi aplicare a legislaţiei Uniunii Europene în domeniul economiei circulare, gestionării deşeurilor şi reducerii impactului ambalajelor asupra mediului, precum şi faptul că, potrivit estimărilor, România a plătit către bugetul UE aproximativ 1 miliard de euro (anii 2021-2025).
”Până în prezent, taxa pe plastic a fost privită ca a obligaţie financiară a statutului pentru a evita introducerea rapidă a unei noi sarcini fiscale asupra industriei producătoare de ambalaje, însă aceste sume au fost achitate ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor ce ne revin şi, totodată, ca urmare a ineficienţei cadrului legal actual”, susțin inițiatorii proiectului legislativ.
Lovitură pentru mediul economic
Pentru aducerea la îndeplinire a obiectivelor şi obligaţiilor stabilite în sarcina României potrivit normelor europene, liberalii propun completarea Legii nr 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje prin stabilirea în sarcina operatorilor economici responsabili a obligaţiei de a include în conţinutul ambalajelor metal sau sticlă reciclată. În același timp, operatorii economici responsabili vor avea drept de preempţiune ce se va exercita prin intermediul Administratorului SGR și a OIREP, pentru materialul reciclat provenit în urma gestionării deşeurilor de ambalaje și vor fi recompensați dacă utilizează material reciclat în conţinutul ambalajelor introduse pe piaţă.
4 lei pe kilogram
Proiectul de lege modifică și completează și OUG nr. 196/2005 privind Fondul pentru Mediu, prin stabilirea unei contribuţii de plată de 4 lei pe kg pentru neincluderea în conţinutul ambalajelor de material reciclat din plastic, metal și sticlă, precum și a unei contribuţii pentru cantităţile de deşeuri de ambalaje din plastic nereciclate.
Astfel, arată parlamentarii liberali, va creşte procentul de materiale reciclate în fluxurile de deşeuri, reducând cantitatea de deşeuri care ajunge la depozitele de gunoi sau la incinerare. De asemenea, va fi redusă dependenţa de materii prime virgine şi va fi stimulată economia circulară.
”Prin obligativitatea utilizării materialelor reciclate, reglementarea va stimula cererea pentru materiale secundare, încurajând investiţiile în infrastructura de reciclare şi în tehnologiile de prelucrare a deşeurilor. Introducerea unui sistem de raportare şi control va permite autorităţilor să urmărească cu exactitate fluxurile de deşeuri şi nivelul de utilizare a materialelor reciclate. Aceasta va asigura o transparenţă mai mare în gestionarea deşeurilor, va preveni fraudele şi va facilita luarea de decizii bazate pe date concrete privind politicile de mediu şi economia circular”, se precizează în expunerea de motive a proiectului de act normativ.
Economii la buget
Liberalii spun că proiectul de lege va reduce presiunea asupra bugetului de stat pentru plata contribuţiei privind plasticul nereciclat, prin transferarea acestei responsabilităţi către operatorii economici.
Astfel, costul aferent taxei pe plastic nu va mai fi suportat de la nivel central, ci va fi preluat de către operatorii care introduc pe piaţă ambalaje şi produse supuse regimului de responsabilitate extinsă a producătorului.
”Această măsură nu doar că reduce efortul bugetar, dar încurajează şi operatorii să investească în tehnologii de reciclare şi să adopte practici mai sustenabile, responsabilizând direct agenţii economici pentru atingerea obiectivelor de utilizare a materialelor reciclate”, mai arată parlamentarii PNL.
