Înăsprirea monetară, un instrument contondent în mâinile bancherilor centraliOficialii de la Banca Centrală Europeană, Rezerva Federală a SUA și Banca Angliei nu dau cu siguranță niciun semn de regret pe măsură ce se apropie de finalul ciclurilor lor de înăsprire monetară.
Chiar dacă au mers prea departe și sfârșesc prin a zdrobi economia, tradiția băncilor centrale este că orice durere pe termen scurt ar trebui să dispară în cele din urmă. Un gând reconfortant – dar care este din ce în ce mai contestat.
Deși factorii de decizie monetară pot învârti o economie în sus sau în jos pe termen scurt, pe perioade mai lungi aceștia sunt destul de impotenți, notează Financial Times. Pe măsură ce așteptările se ajustează, încercarea de a stimula economia cu bani ușor de cheltuit se va sfârși în lacrimi și inflație. „Nu se poate îmbogăți permanent o țară prin simpla distribuire de bancnote”, a explicat viceguvernatorul Băncii Angliei, Ben Broadbent.
În anii 2010, creșterea lentă a productivității a alimentat suspiciunile că factorii de decizie politică au fost naivi în ceea ce privește propria lor putere. Luca Fornaro, de la Școala de Economie din Barcelona, și Martin Wolf, de la Universitatea din St Gallen, au teoretizat în acest an că ratele mai mari ale dobânzilor descurajează inovarea și frânează eonomia, prin creșterea costului capitalului și reducerea cererii preconizate.
Bancherii centrali modifică ratele dobânzilor ca răspuns la schimbările macroeconomice. Analiștii estimează că, la 12 ani după o creștere de un punct procentual a ratelor dobânzilor, productivitatea totală a factorilor este frânată cu 3%, stocul de capital cu 4% și produsul intern brut cu 5%.
Linia conform căreia contracțiile monetare frânează investițiile în cercetare și dezvoltare, ceea ce împiedică creșterea economică, este susținută de un alt document realizat de Universitatea din Chicago și Frankfurt School of Finance & Management: la trei ani după o creștere de un punct procentual a ratelor dobânzii, cheltuielile pentru cercetare și dezvoltare scad cu 1 până la 3 %, investițiile în capital de risc scad cu un sfert, iar brevetarea și inovarea scad cu 9 %.
Poate că bancherii centrali ar trebui să se gândească de două ori înainte de a suprima inflația în mod agresiv dacă ar putea avea consecințe pe termen lung asupra creșterii productivității. Odată ce începi să iei în considerare efectele secundare, unde te oprești? Ce se întâmplă dacă stabilirea ratelor dobânzilor generează o criză financiară?
Politica monetară este un instrument contondent și, cu cât i se cer mai multe lucruri, cu atât mai prost se va descurca în fiecare dintre ele. Deocamdată, dacă majorarea ratelor dobânzilor deraiază economia și investițiile, dezastrul va fi lăsat pe seama altora să facă ordine.
