Decenii de globalizare și transformare tehnologică au permis marilor corporații și persoanelor fizice bogate să joace un joc cu sumă nulă de arbitraj și evaziune fiscalăDecenii de globalizare și transformare tehnologică au permis marilor corporații și persoanelor fizice bogate să joace un joc cu sumă nulă de arbitraj și evaziune fiscală.
„Taxele sunt ceea ce plătești pentru o societate civilizată”, a declarat judecătorul american Oliver Wendall Holmes în 1927.
Subiectul, întotdeauna relevant, a devenit și mai relevant săptămâna trecută, când Curtea Supremă a Statelor Unite a audiat argumentele de deschidere în cazul Moore vs. SUA, un caz care va examina dacă impozitul obligatoriu impus corporațiilor pe profiturile străine amânate, este legal.
Taxa pentru registrul ipotecar(MRT) urma să captureze o parte din profiturile offshore de trilioane de dolari ale marilor companii americane înainte de o reducere a ratei impozitului pe profit. În prezent, aceste companii sunt supuse unei rate de 21% și nu mai plătesc guvernului impozit suplimentar pe profiturile din străinătate.
Nu numai că bogații la nivel mondial pot alege în continuare dintre cele mai favorabile structuri fiscale internaționale, dar trecerea economică de la producție la servicii și la informații a facilitat din ce în ce mai mult stocarea averii în străinătate, notează Financial Times. La urma urmei, fabricile sunt mai greu de ascuns decât, de exemplu, brevetele sau datele.
Recentul Raport privind evaziunea fiscală la nivel mondial al Observatorului fiscal al UE conține un grafic deosebit de surprinzător care prezintă profilul transferului de profituri de către multinaționalele americane între 1975 și 2022. În timp ce la sfârșitul anilor 1970, companiile americane nu înregistrau aproape niciun venit în paradisurile fiscale, în prezent, acestea înregistrează mai mult de jumătate din profituri în astfel de regiuni.
A existat o mică tendință de scădere după 2017, dar după aceea, delocalizarea profiturilor a crescut din nou și rămâne mai mult sau mai puțin stabilă la aproximativ 50%. Doar o mică parte din aceste profituri poate fi justificată de o activitate reală pe teren. Și, deși SUA se remarcă, delocalizarea profiturilor străine către paradisuri fiscale în ansamblu a fost de aproximativ 35 % din 2015.
Impozitul minim global de 15% pentru multinaționale, convenit de 140 de națiuni în 2021, ar fi trebuit să ajute în acest sens – dar SUA și multe alte națiuni bogate încă nu l-au pus în aplicare sau nu l-au aplicat în mod corespunzător. Mai mult, lista de lacune a crescut, reducând veniturile și oferind stimulente continue pentru ca societățile să trimită profiturile în străinătate.
Miliardarii plătesc în medie între zero și 0,5% din averea lor. Aceștia se pot ascunde mai puțin în străinătate (datorită intensificării schimbului de informații bancare internaționale), dar folosesc în continuare proprietățile imobiliare și societățile fantomă pentru a evita impozitul pe venitul individual.
Nu este de mirare că impozitele generalizate pe avere și chiar impozitele pe terenuri sunt tot mai des discutate. Cu toate acestea, companiile și persoanele fizice folosesc structuri juridice complexe pentru a depăși autoritățile naționale de reglementare.
Cei bogați sunt acum mai puțin legați de țări și jurisdicții fiscale decât erau în trecut. Acest lucru face ca o singură țară să aibă dificultăți în a rezolva singură problema evaziunii fiscale.
În ciuda crizei financiare, nici contribuțiile bogaților globali către statele individuale nu cresc semnificativ. Este posibil ca o parte din această situație să fie legată de prea mulți bani privați în politică, o problemă deosebită mai ales în SUA.
Poate fi vorba, de asemenea, de o diferențiere între bogăție și loc într-o lume post-globală. Oricare ar fi cazul, ideea că doar cetățenii obișnuiți sunt dați exemplu pentru că își plătesc partea lor echitabilă este nedreaptă. Justiția fiscală nu trebuie să ocolească bogătașii și multinaționalele.
