Israelul spionează o piață energetică neexploatată în Europa

Există o dimensiune economică a războiului israeliano-palestinian, una pe care evenimentele recente din Gaza au pus-o în evidență.

Poate că aspectul cel mai distructiv din punct de vedere financiar al oricărei ocupații militare este însușirea resurselor naturale. Iar cea a Israelului nu face excepție: poporul palestinian nu a avut niciodată cu adevărat controlul asupra resurselor și economiei sale.

Locul celui mai controversat „război energetic” dintre Israel și Palestina nu se află în Cisiordania, ci în Gaza. În 1999, British Gas Group (BGG) a descoperit un mare câmp de gaze (Gaza Marine) în largul coastei Fâșiei Gaza.

Autoritatea Palestiniană a semnat un contract pe 25 de ani pentru explorare cu BGG, iar în 2000, compania a forat două sonde în zăcământ, care a fost estimat a conține 1,4 trilioane de metri cubi de gaze naturale – mai mult decât suficient pentru a satisface nevoile energetice ale teritoriului palestinian și pentru a genera fluxuri semnificative de venituri din export.

La 27 septembrie 2000, după ce a aprins simbolic flacăra pe platforma de explorare offshore BGG, Yasser Arafat, pe atunci președinte al AP, a salutat descoperirea ca pe „un dar de la Dumnezeu”, care va „oferi o bază solidă pentru economia noastră și pentru crearea unui stat independent”.

Însă Dumnezeu avea alte planuri: în două zile, a izbucnit a doua Intifada. Iar în anul următor, premierul israelian Ariel Sharon a bloca proiectul de dezvoltare Gaza Marine susținând că profiturile riscă să fie direcționate către Hamas și alte grupuri militante.

Guvernele israeliene succesive au tratat direct cu BGG și au insistat ca gazul să fie transportat prin conducte către o rafinărie situată pe teritoriul lor.

Dar, timp de mai mulți ani, în mare parte din cauza ostilităților recurente dintre Israel și Hamas, nu s-a înregistrat aproape niciun progres în ceea ce privește proiectul. Acest lucru a dus la pierderi cumulate de miliarde de dolari pentru palestinieni.

După invazia Rusiei în Ucraina, proiectul a fost reluat. În timp ce Europa a început să caute cu disperare în lume alternative la gazul rusesc, Netanyahu a văzut o ocazie perfectă pentru a-și încununa visul de lungă durată de a transforma Israelul într-un centru energetic regional și într-un exportator major de energie.

În 2009 și 2010, Israelul a descoperit două zăcăminte masive de gaze naturale în largul coastelor sale, în zona sa economică exclusivă autodeclarată: Tamar și Leviathan, cu rezerve totale estimate la aproximativ 30 de trilioane de metri. Au schimbat în mod semnificativ dinamica geopolitică a pieței regionale de energie: într-un deceniu, Israelul a trecut de la importator net de gaze naturale la exportator – în principal către Egipt și Iordania.

Cu toate acestea, adevărata piață pe care Israelul a avut întotdeauna în vedere este Europa. În acest scop au fost avute în vedere mai multe proiecte de conducte – inclusiv o conductă offshore din Israel către Turcia, care s-ar conecta apoi la conducta Baku-Tbilisi-Ceyhan (BTC), și așa-numita conductă EastMed, care ar conecta Israelul la Grecia continentală prin Cipru și apoi s-ar întâlni cu conducta Poseidon existentă, care traversează Marea Ionică până în Italia.

Războiul dintre Rusia și Ucraina a dat un nou impuls tuturor acestor proiecte – inclusiv dezvoltarea Gaza Marine. În iunie, a fost aprobat în mod preliminar un proiect de 1,4 miliarde de dolari, în care sunt implicate Autoritatea Palestiniană, Egiptul, Israelul și Hamas și care vizează dezvoltarea rezervelor de gaz din Gaza.

În câmpul Leviathan, ministrul israelian al energiei a acordat recent 12 licențe pentru șase companii, printre care British Petroleum și Eni din Italia.

Nu întâmplător, mai mulți comentatori au susținut că preluarea controlului asupra câmpurilor de gaze este motivul real al războiului din Gaza. Iar Europa înseamnă o piață energetică importantă pentru ambițiile geostrategice ale Israelului.