Cauta

Invazie de firme străine. În România activează peste 96.000 de multinaționale

Invazie de firme străine in România - Ziarul National

Afacerile străinilor în România sunt extrem de profitabile

În timp ce economia românească se prăbușește, afacerile multinaționalelor de pe teritoriul țării noastre sunt tot mai profitabile, înmulțindu-se și numărul grupurilor de firme străine. În 2023, în România activau peste 96.000 de multinaționale, pe primele trei locuri situându-se Germania, Franța și SUA. Față de 2022, numărul grupurilor străine a crescut cu aproape 6.000, în timp ce numărul grupurilor rezidente s-a redus cu mai mult de 400.

Invazie de firme străine in România - Ziarul NationalDatele publicate de Institutul Național de Statistică (INS) arată că, în 2023, Germania, Franţa ṣi Statele Unite ale Americii ocupau primele trei locuri în topul ṭărilor care controlează subgrupuri de întreprinderi din România. Astfel, au fost identificate 101.755 grupuri de întreprinderi, din care 5.457 de grupuri de întreprinderi rezidente şi 96.298 de grupuri de întreprinderi multinaţionale (707 controlate din interior, respective, 95.591 controlate din străinătate), grupurile de pe plan național reprezentând doar 5,3% din total.

Din multinaționalele controlate din străinătate, 15.686 sunt grupuri controlate de persoane juridice străine, iar 79.905 sunt grupuri controlate de persoane fizice străine. Dovadă că afacerile străinilor în țara noastră merg foarte bine, în contrast cu cele autohtone, este faptul că, din 2022 până în 2023, numărul multinaționalelor a crescut cu aproape 6.000, în timp ce numărul grupurilor de întreprinderi românești s-a redus cu peste 400. Repartizarea grupurilor de întreprinderi din România pe activităţi economice, la nivelul secţiunilor CAEN Rev.2, arată că majoritatea acestora îşi desfăşoară activitatea în comerţ cu ridicata şi cu amănuntul și repararea autovehiculelor şi motocicletelor – 32,3% din totalul grupurilor de întreprinderi.

Industria prelucrătoare, abia pe locul 4

Pe locurile următoare s-au situat construcțiile, cu 11,6% din totalul grupurilor de întreprinderi, activităţile profesionale, ştiinţifice şi tehnice, cu 10,2% din totalul grupurilor de întreprinderi, industria prelucrătoare, cu 9,2% din totalul grupurilor de întreprinderi, și tranzacţiile imobiliare, cu 7,8% din totalul grupurilor de întreprinderi.

În ce privește grupurile de întreprinderi rezidente, acestea activează preponderent în cadrul comerțului cu ridicata şi cu amănuntul și repararea autovehiculelor şi motocicletelor -17,2%,  construcţiilor – 10,9%, activităţilor profesionale, ştiinţifice şi tehnice – 10,5%, industriei prelucrătoare – 10,3%, și al altor activităţi de servicii – 9,9%. Potrivit INS, în România, în anul 2023, 29,9% din numărul total de salariați din întreprinderile active și-au desfășurat activitatea în întreprinderi ce fac parte din grupuri multinaṭionale controlate din străinătate, iar 22,0% din numărul total de salariați activau în grupurile de întreprinderi multinaționale controlate din primele 10 țări.

Germania, Franța și SUA

Raportat la ponderea numărului de salariaţi, majoritatea subgrupurilor de întreprinderi din România sunt controlate din Germania, Franţa ṣi Statele Unite ale Americii. Rezultatele anului 2023 indică faptul că, în funcţie de ponderea numărului de salariaţi, pe primul loc se află subgrupurile de întreprinderi controlate de persoane juridice sau persoane fizice din Germania (18,9%), pe locul doi sunt cele controlate din Franṭa (10,8%), iar pe locul trei sunt cele controlate din Statele Unite ale Americii (9,2%).

În funcţie de ponderea numărului de salariaţi în total grupuri de întreprinderi multinaţionale controlate din străinătate, subgrupurile de întreprinderi controlate din Germania predomină în industria prelucrătoare (9,5%), în comerţ cu ridicata şi cu amănuntul și repararea autovehiculelor şi motocicletelor (3,5%) şi în activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice (3,2%). În privinţa subgrupurilor de întreprinderi controlate din Franṭa, 4,2% din salariați se regăsesc în industria prelucrătoare, 2,1% se regăsesc comerţ cu ridicata şi cu amănuntul și repararea autovehiculelor şi motocicletelor, iar 1,5% se regăsesc în informații și comunicații. Subgrupurile de întreprinderi controlate din SUA au cei mai mulți salariați în industria prelucrătoare (3,8%) și în informații și comunicații (2,7%), mai arată INS.

Ultimele stiri

  • Retorica lui Mark Rutte despre Rusia este paranoică, nu prudentă
  • Liderii europeni nu trebuie să se plângă de ”trădarea americană”
  • Liberalii lovesc crunt în sectorul avicol. Vor să taie banii pentru fermieri
  • Salvează-ne, Dana Budeanu, salvează-ne!
  • Cât ar costa, în 2025, șederea lui Kevin din “Singur acasă 2” la Plaza Hotel. Nota de plată ar fi astronomică în ziua de azi
  • Se modifică schimbarea! Mașinile pe benzină şi motorină mai primesc o şansă. Ce se întâmplă după 2035, dată de la care ar fi urmat să fie interzise
  • Aeroportul Otopeni primeşte tehnologie de ultimă oră. Cum vor fi analizate actele de identitate ale călătorilor pentru depistarea falsurilor
  • Ce eforturi fac ţările vecine pentru venituri cât mai mari pentru seniori, în timp de România le îngheață pensiile, din cauza deficitului bugetar
  • Un nou virus gripal face ravagii în România! Doar în ultimele zile s-au îmbolnăvit peste 3.000 de oameni. Ce recomandă medicii
  • Răsturnare de situaţie: procurorii au deschis un dosar de moarte suspectă în cazul Rodicăi Stănoiu! Iubitul cu 50 de ani mai tânăr a intrat în atenţia anchetatorilor
  • Exit mobile version