AcasăEconomieÎmprumuturi de miliarde. Noua strategie a Băncii Mondiale

Împrumuturi de miliarde. Noua strategie a Băncii Mondiale

Președintele Băncii Mondiale, Ajay Banga, a dezvăluit noi planuri de extindere a bilanțului băncii și de ajutorare a țărilor pentru a face față schimbărilor climatice și altor provocări, avertizând că, în cele din urmă, va fi necesară o majorare de capital.

Creditorul mondial visează la o lume fără sărăcie

Aceste  măsuri, care sunt încă în curs de discuție cu țările acționar, se adaugă altor propuneri aprobate în aprilie, care vor crește cu 50 de miliarde de dolari volumele pe care Banca Mondială le poate împrumuta în următorii zece ani.

Statele Unite ale Americii, cel mai mare acționar al BM, au dat startul reformelor în octombrie, numindu-l pe Ajay Banga, fostul CEO al Mastercard, ca succesor al lui David Malpass, cu misiunea specifică de a accelera evoluția instituției.

Secretarul american al Trezoreriei, Janet Yellen, a făcut apel la continuarea reformei Băncii Mondiale și a altor bănci multilaterale de dezvoltare, afirmând că majorările de capital vor fi posibile numai dacă aceste instituții vor pune în aplicare măsuri pentru a-și spori capacitatea de a ajuta țările cu venituri mici și medii.

Banca Mondială a susținut timp de decenii că deținerea unui rating de credit AAA din partea tuturor celor trei agenții principale de rating este esențială pentru a avea acces la finanțare la costuri reduse de pe piețele de obligațiuni. Însă un raport comandat de G20, publicat vara trecută, a constatat că băncile multilaterale de dezvoltare, inclusiv Banca Mondială, ar putea să-și asume mai multe riscuri financiare, menținându-și în același timp ratingurile de top.”Este nevoie de o nouă viziune care să fie demnă de aspirațiile noastre comune.

În opinia mea, viziunea pentru Banca Mondială este simplă: Crearea unei lumi fără sărăcie – pe o planetă locuibilă”, a declarat Banga. Într-o fișă informativă care prezintă noile inițiative, imstituția a precizat că lucrează pentru „a stimula o dezvoltare cu impact și pentru a-și asuma mai multe riscuri – contribuind la crearea unei lumi care să includă pe toată lumea, inclusiv femeile și tinerii, să reziste la șocuri și să fie durabilă”.

Propunerile, dacă vor fi urmate, ar putea crește volumul creditelor cu zeci de miliarde de dolari, permițând țărilor acționari să garanteze împrumuturile în cazul în care acestea nu pot fi rambursate de către țările împrumutate, o măsură care, potrivit Băncii Mondiale, ar genera șase dolari de noi împrumuturi pentru fiecare dolar de garanție pe o perioadă de 10 ani, sau 30 de miliarde de dolari pentru fiecare tranșă de 5 miliarde de dolari.

Banca ar putea, de asemenea, să emită un nou instrument de capital hibrid care ar permite acționarilor să investească în obligațiuni, ceea ce i-ar permite să își majoreze împrumuturile cu până la 6 miliarde de dolari.

Instituția își propune să absoarbă mai multe riscuri și să sporească creditarea prin extinderea condițiilor aplicabile capitalului rambursabil, adică banii promiși de guverne, dar care nu sunt împrumutați în prezent. Și își va extinde creditarea la rate ale dobânzii foarte scăzute sau zero, în special prin intermediul unui nou mecanism de criză de 6 miliarde de dolari pentru țările cele mai sărace, prin intermediul Asociației Internaționale pentru Dezvoltare.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
419 afisari

3 COMENTARII

  1. Banca mondiala are bani nelimitati sa dea la toti in toata lumea tot timpul. De unde ii are? Foarte simplu: ii tiparesc. Dupa care toti trebuie sa ii dea inapoi si cu dobanda. Dar nu bani tipariti la fel ca cei care i-au primit, ci bani munciti. Asta e valoarea banului si a politicilor fiscale. Un fel de a saraci lumea

  2. Se cunoaste ca aceasta BANCA MONDIALA este a sionistilor-americani ,care azi au ajuns intr-un declin total in fata BANCII CHINEZE de Investitii MONDIALE. YENUL chinezesc este mai valoros decat Dolarul american.
    Azi pretul petrolului mondial se plateste si in YENI chinezesti. Restul este propaganda „gen” CIA-americana !.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger