Cauta

Guvernul se pregătește pentru riscuri în sistemul energetic. Criza de gaze și cărbune și acțiuni de protest

Guvernul se pregătește pentru riscuri în sistemul energetic. Criza de gaze și cărbune și acțiuni de protest - Ziarul National

Blackout-ul, posibil și probabil în România

Planul de pregătire pentru riscuri în sectorul energiei electrice, elaborat de Ministerul Energiei, include probabilitatea unei crize de combustibili fosili, precum și a unor acțiuni de protest ale angajaților din sistem. Pentru toate scenariile de criză, în care mai intră atacuri cibernetice, valuri de frig, secetă extremă, singurele soluții, pe lângă reducerea consumului, sunt creșterea importurilor, prin solicitarea de ajutor de avarie de la Bulgaria, Serbia, Ungaria și Ucraina, și stoparea exporturilor.

Guvernul se pregătește pentru riscuri în sistemul energetic. Criza de gaze și cărbune și acțiuni de protest - Ziarul NationalPotrivit Planului de pregătire pentru riscuri în sectorul energiei electrice, o transpunere a Regulamentul (UE) 2019/941, criza de energie electrică este definită ca fiind o situație actuală sau iminentă în care există un deficit semnificativ de energie electrică.

Pe scala de probabilitate a crizei, în România, Ministerul Energiei consideră posibile atacurile cibernetice asupra activelor care fac parte din rețeaua electrică, valurile de frig, precipitațiile majore și inundațiile, seceta, incidentele extreme cauzate de condiții meteorologice de iarnă, precum și criza în asigurarea combustibililor fosili. La capitolul puțin probabil sunt luate în considerare atacuri fizice asupra activelor critice, atacuri fizice asupra centrelor de conducere, furtuni, defecte tehnice locale, incidente multiple cauzate de vremea extremă, pierderea operării în timp real a sistemelor de tehnologia informației și comunicațiilor, eroare umană, circulații de putere nedorite, greve, revolte, acțiuni de protest ale angajaților, interacțiuni neprevăzute în piața de energie, pandemie, val de căldură, cutremur, incendii de pădure și vegetație, precum și conflictul militar și războiul.

Perturbare critică

Criză în asigurarea combustibililor fosili poate apărea atunci când este perturbată pe o perioadă îndelungată producția și aprovizionarea cu combustibili fosili a centralelor electrice, din motive meteorologice, tehnice, economice, sau ca urmare a unor acțiuni de protest/grevă, sau sunt afectate importurile de combustibili fosili. Inițial, unitățile de producție afectate de lipsa combustibililor sunt menținute în funcțiune la un nivel tehnic de avarie. Producția redusă în anumite centrale conduce la circulații mari de putere spre zonele deficitare, având ca efect supraîncărcarea unor elemente de rețea, abateri ale nivelului de tensiune și dificultăți în compensarea puterii reactive.

”Nivelul scăzut al producției și încărcarea anumitor linii precum și un nivel scăzut al inerției pot conduce la afectarea stabilității statice și dinamice a SEN. Apar perturbații pe piața de energie electrică prin variații mari a prețului de tranzacționare a energiei electrice sau un nivel insuficient al ofertelor. Pentru anumite intervale orare apar probleme în asigurarea îndeplinirii criteriului de siguranță N-1. Prelungirea crizei conduce la oprirea totală a unor unități de producție. Drept consecință apar dificultăți în asigurarea adecvanței SEN”, arată Ministerul Energiei.

Întreaga regiune va fi afectată

Criza poate afecta întreaga regiune, ceea ce va conduce la imposibilitatea de a primi sau de a asigura sprijinul altor țări din regiune, se precizează în Planul de Pregătire pentru Riscuri în domeniul energiei electrice. Totodată, nivelul redus al producției interne precum și circulațiile mari de putere spre zonele deficitare pot conduce la congestii pe liniile de interconexiune și chiar imposibilitatea asigurării exporturilor de energie electrică. Cu toate acestea, soluția pentru a asigura deficitul de producție este să se solicite ajutor de avarie de la OTS vecini conform acordurilor bilaterale (Acordurile Operaționale și Acordurile de Întrajutorare semnate cu Bulgaria, Serbia, Ungaria și Ucraina), susține Ministerul Energiei. În același timp, se va dispune reducerea capacității disponibile de interconexiune pe direcția export precum și reducerea schimburilor notificate pe direcția export. La fel se va proceda și în cazul disfuncționalităților provocate de grevele și protestele angajaților, conform Planului elaborat de Ministerul Energiei.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Noua strategie globală a Chinei
  • USR trebuie să livreze stăpânilor: companiile de stat, scoase pe tarabă!
  • Guvernul se pregătește pentru riscuri în sistemul energetic. Criza de gaze și cărbune și acțiuni de protest
  • Inconștiență sau trădare? Acordul Mercosur, sfârșitul agriculturii și zootehniei românești
  • Comerțul mondial, dincolo de America?
  • Acuzații grave la adresa lui Lucas Hernandez: Trafic de persoane și sclavie modernă
  • Ce fac guvernele europene când cresc costurile de împrumut
  • Ministrul Mediului pune în pericol populația. A oprit lucrări la baraje care pot ceda în orice moment
  • Killian Mbappe bagă mâna adânc în buzunar pentru avionul privat
  • Exit mobile version