AcasăEconomieGuvernul s-a dus cu pâra la Comisia Europeană. Oierii din Timiș, pedepsiți...

Guvernul s-a dus cu pâra la Comisia Europeană. Oierii din Timiș, pedepsiți cu și mai multe restricții

Scandalul din Clopodia, județul Timiș, unde ciobanii au refuzat uciderea oilor pe motiv de pestă a micilor rumegătoare, a ajuns la Comisia Europeană. Guvernul i-a pârât pe oieri, plângându-se la Bruxelles că nu a reușit să stingă două focare din această parte a țării, înregistrându-se, astfel, întârzieri grave. Drept urmare, Comisia Europeană a decis să extindă atât zona restricțiilor, cât și perioada în care acestea vor fi aplicate.

Guvernul și ANSVSA s-au răzbunat crunt pe oierii din Timiș, care au îndrăznit să protesteze și să se opună uciderii animalelor despre care autoritățile au spus că ar fi infectate cu pesta micilor rumegătoare. Deși mortalitatea acestei boli ar fi de peste 70%, ciobanii au insistat că nu le-a murit nicio oaie, astfel că nu este necesar să fie lăsați fără sursa lor de trai.

”Vreau să-mi dovedească domnii doctori că oile astea sunt bolnave. De două săptămâni și ceva țin toate oile în grădină, cumpăr fân, cumpăr zob, le dau, le îngrijesc, nu mi-a murit nici o oaie, dar domnii doctori nu vor să înțeleagă chestia asta, pur și simplu trebuie omorâte, dar eu n-am nicio dovadă că o să mai primesc ceva pe oile astea vreodată”, spunea unul dintre ciobani. Oamenii s-au unit și au ieșit să protesteze împotriva deciziei autorităților de a le ucide animalele, astfel că situația a rămas ca în tren. Cei care și-au apărat animalele au fost amenințați cu dosare penale și amenzi de 50.000 de lei.

Ultima informare a ANSVSA, din 4 octombrie, arăta că au fost stinse ultimele 17 focare de pestă a rumegătoarelor mici din județul Tulcea și că mai sunt active 7 focare de pesta rumegătoarelor mici (PRM) în județul Timiș.

”De la data adoptării Deciziei de punere în aplicare (UE) 2024/2523, România a notificat Comisiei întârzieri grave în aplicarea măsurilor de control al bolilor care trebuie aplicate în cazul confirmării oficiale a unui focar de boală de categoria A la animale deținute într-o unitate, astfel cum se prevede la articolul 12 din Regulamentul delegat (UE) 2020/687, în ceea ce privește ultimele două focare care au fost confirmate în județul Timiș”, se arată în Decizia Comisiei Europene publicată în Jurnalul oficial al Uniunii Europene.

S-a prelungit carantina

În consecință, Comisia Europeană a decis ca durata măsurilor care trebuie să fie aplicate în zonele menționate ca zone de protecție, de supraveghere și zone suplimentare de restricții pentru România, din județul Timiș, în anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2024/2119, să fie ajustată suplimentar pentru a preveni răspândirea mai departe a bolii în România și în restul Uniunii.

”Este necesar ca dimensiunea zonelor de protecție, de supraveghere și a zonelor suplimentare de restricții și durata măsurilor care trebuie să fie aplicate în zonele respective să se bazeze pe criteriile prevăzute la articolul 64 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2016/429 și pe normele prevăzute în Regulamentul delegat (UE) 2020/687, inclusiv pe situația epidemiologică a infecțiilor cu virusul pestei micilor rumegătoare în zonele afectate de boala respectivă și pe situația epidemiologică generală a infecțiilor cu virusul pestei micilor rumegătoare în statul membru în cauză, precum și pe nivelul riscului de răspândire suplimentară a bolii respective. În situația epidemiologică actuală, există un risc ridicat de răspândire suplimentară a bolii, în special din cauza faptului că, potrivit informațiilor furnizate de România, sacrificarea și eliminarea tuturor animalelor din speciile listate, în ultimele două focare din județul Timiș, în conformitate cu articolul 12 din Regulamentul delegat (UE) 2020/687 al Comisiei, nu au fost încă finalizate”, se mai precizează în Decizia Comisiei Europene.

Interdicții până în 2025

Având în vedere situația epidemiologică actuală din Uniune în ceea ce privește infecțiile cu virusul pestei micilor rumegătoare, trebuie ca perioada de aplicare a Deciziei de punere în aplicare (UE) 2024/2119 să fie prelungită până la 28 februarie 2025, a transmis Comisia Europeană. Aceasta consideră că, având în vedere caracterul urgent al situației epidemiologice din Uniune în ceea ce privește răspândirea infecției cu virusul pestei micilor rumegătoare și necesitatea de a preveni răspândirea bolii de la unitățile afectate din România către alte părți ale statului membru respectiv sau către alte state membre, este necesar ca modificările care urmează să fie aduse Deciziei de punere în aplicare (UE) 2024/2119 să fie aplicate cât mai curând posibil.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
19.796 afisari

18 COMENTARII

  1. Guvernul de trădători face tot ce poate sa saboteze economia românească. Lasă că vin alegerile și proștii îi vor alege din nou.

  2. Guvern de tradatori rosii si galbeni! Ar trebui judecati si pedepsiti de o curte martiala! Nu-i ciudat ca oile au „probleme” doar in Romania?

  3. Protestati cu mii de oi in fata tradatorilor de la guvern si dati cu ei de pamant la alegeri! Cu slugile tradatoare de tara nu se pot obtine drepturi decat cu forta. Cerinta majora este UNIREA!

  4. Nu guvernul este vinovat pentru pesta oilor.Eu am vazut vara asta in Lunca Timisului turme de oi neingrijite cu oi bolnave ratacite , Propritari de oi si ciobani de slaba calitate , indolenti si ignoranti sant vinovati de raspandirea bolilor in turmele de oi

  5. Acest Guvern plin de sclavi, criminali și anal fabeți trebuie să dispară ! Am ajuns vai steaua noastră din cauza lor ….

  6. Slugoii europeni, nu știu cum să mai saboteze economia românească. După pesta ovină, după ultimele știri, apare gripa aviară. Totul ca românii să cumpere numai produse străine. Niște sabotori.

  7. Au omorât totul: păsări,porci și oi.Cine garantează calitatea alimentelor,pe care le cumpărăm și consumăm.Noi am muncit și muncim pentru hrana noastră,iar banii trec peste hotare.Stim și asta, deoarece marile magazine nu sunt ale noastre.Au vândut tot ,dragii noștri conducători.

  8. Să taie cei din UE animale lor care le au iei nu ale noastre iar pricinoși din guvern știi voi cine sunt să fie chemați în Țară și dați pe mîna Poporului că tot poporul i-au ales

  9. Am fost trâdati tot de ai nostri ,peste veacuri sí iarâ sí iarâ vom fi.Sâ demitâ parlamentul . Nu mai face fatâ

  10. Guvernul antiromân dă dovadă de o imbecilitate criminală. Iar oile cu două picioare încă mai ascultă de aceste hiene.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger