În ciuda previziunilor sumbre, nici prăbușirea financiară, nici Covid și nici presupusa „policriză” de astăzi nu pot dezlega economia mondială.
Șocuri concomitente, riscuri profund interconectate și erodarea rezilienței dau naștere riscului de policriză – în care crizele disparate interacționează astfel încât impactul general depășește cu mult suma fiecărei părți.
Mai multe forțe au au avut tendința de a reduce globalizarea. În primul rând, simpla convergență economică: diferența dintre salariile din America de Nord și cele din China trebuia să se reducă în timp, reducând argumentele care erau cândva copleșitoare în favoarea „externalizării” producției.În al doilea rând, schimbările tehnologice trebuiau, de asemenea, să reducă argumentele pentru lanțurile de aprovizionare prelungite.
În al treilea rând, criza financiară globală a venit ca un șoc pentru sistemul fluxurilor de capital transfrontaliere, expunând vulnerabilitatea fondurilor de pensii scandinave și a băncilor de economii germane la alchimia dubioasă care a transformat creditele ipotecare subprime ale americanilor în obligațiuni garantate cu creanțe supraevaluate.
Forța patru a fost reacția populistă și protecționistă împotriva globalizării, care a propulsat „Leave” spre victorie la referendumul Brexit din 2016 și Donald Trump spre victorie în alegerile prezidențiale din același an.
Forța a cincea a fost coborârea relațiilor sino-americane din epoca „win-win” în ceva mult mai asemănător cu cel de-al doilea Război Rece.
Apoi a venit pandemia Covid-19 – o dovadă că globalizarea ar putea fi literalmente rea pentru sănătate. În cele din urmă, a fost invazia rusă din Ucraina de anul trecut și sancțiunile concepute ulterior pentru a exclude Rusia cel puțin din părțile controlate de Occident ale economiei globale.
Toate aceste crize și-au pus amprenta pe comerț, dar zvonurile despre moartea globalizării au fost mult exagerate.
Am crezut că sancțiunile occidentale au tăiat economia rusă de Europa. În realitate, valoarea exporturilor rusești către Uniunea Europeană a fost mai mare în 2022 decât în 2021.
Comerțul cu bunuri s-a redresat puternic după pandemie, în timp ce fluxurile de date au crescut cu aproape 50% anual, iar exporturile Chinei ca pondere din PIB-ul partenerilor săi comerciali au atins un nou maxim anul trecut. Comerțul transfrontalier cu servicii continuă să crească în raport cu producția.
Deglobalizarea comerțului este, într-un fel, o iluzie statistică, notează Bloomberg. Aproximativ 60 % din scăderea raportului dintre comerțul cu bunuri și PIB după criza financiară s-a datorat scăderii abrupte a prețului materiilor prime miniere și al combustibililor după 2010. Restul s-a datorat unei scăderi a raportului dintre produsele manufacturate și PIB.
Complexitatea generală a lanțurilor de aprovizionare a scăzut ca urmare a relocalizării sau a „friendshoring-ului” și a schimbărilor tehnologice, dar această reducere a globalizării producției are drept revers o creștere a globalizării serviciilor.
Cu toate acestea, merită să ne amintim că persistența surprinzătoare a globalizării nu este o garanție a unei lumi armonioase. Este o idee seducătoare care datează din epoca de aur a liberalismului victorian: răspândirea comerțului internațional ar avea avantajul suplimentar de a promova pacea între națiuni.
A contribuit la creșterea economică susținută din perioada postbelică, dar nu a depășit rivalitățile ideologice și geopolitice. Continuă să trăiască într-o tensiune istorică cu politica marilor puteri.