Susținătorii globalizarii legată adesea de capitalismul în stil american o consideră calea spre progres. Cu toate acestea, multe națiuni nu au cules beneficiile economice promise odată cu globalizarea.
Criticii globalizării pretind că țările occidentale se fac vinovate de ipocrizie, iar argumentul lor este întemeiat.
Aceste țări au exercitat presiuni asupra națiunilor sărace pentru a desființa barierele comerciale, menținând în același timp propriile bariere.
Occidentul bogat, chiar și atunci când nu se implică în ipocrizie, a jucat un rol semnificativ în conducerea agendei globalizării. Ca urmare, au obținut o parte disproporționată din câștiguri în detrimentul națiunilor în curs de dezvoltare.
Economiile emergente sunt obligate să-și deschidă piețele pentru concurența străină, deoarece furnizarea de fonduri este condiționată de o liberalizare rapidă a comerțului și a pieței de capital.
În schimb, societățile dezvoltate, cum ar fi Statele Unite, au protejat în mod istoric industriile considerate incapabile să concureze cu piețele străine, până când aceste industrii au devenit suficient de puternice pentru a prospera într-o economie de piață liberă.
Poate că cea mai frapantă este ipocrizia percepută a țărilor occidentale, care pledează pentru liberalizarea comerțului cu produsele pe care le exportă, protejând în același timp sectoarele în care concurența din țările în curs de dezvoltare le-ar putea amenința propriile economii.
Problema guvernanței se află în centrul problemelor asociate cu FMI și cu alte instituții economice internaționale. Puterea de decizie este deținută în principal de cele mai bogate țări industriale, precum și de interesele comerciale și financiare din aceste țări.
În mod tradițional, directorul FMI a fost întotdeauna un european, iar directorul Băncii Mondiale -un american.
Atractivitatea economiilor capitaliste se bazează pe principiul unui contract social material, în care oamenii susțin acest sistem economic deoarece promite standarde de viață mai ridicate și o mai mare libertate economică în comparație cu sistemele alternative. Ipoteza de bază este că prosperitatea materială poate satisface nevoile umane.
Dar, în multe țări, acest model a dus la creșterea inegalității în diverse dimensiuni, cum ar fi venitul, bogăția, educația, sănătatea, competențele și stima socială.
Stabilirea unui nou contract social, bazat pe principii durabile, poate contribui la reconectarea activității economice cu satisfacerea nevoilor umane esențiale.
Acest contract redefinit necesită o nouă înțelegere a responsabilităților întreprinderilor, gospodăriilor și guvernelor. Este evident că globalizarea poate suferi schimbări, dar întrebarea crucială este dacă vor fi determinate de o criză sau va fi rezultatul unor deliberări deliberate și democratice.
Dacă schimbarea este determinată de criză, există riscul de a genera o reacție negativă împotriva globalizării sau de a o remodela la întâmplare, ceea ce ar putea duce la potențiale probleme în viitor.
Pe de altă parte, preluarea controlului asupra procesului oferă o cale potențială de remodelare a globalizării, permițându-i să se ridice cu adevărat la înălțimea potențialului și promisiunii sale de a îmbunătăți standardele de viață.