Cauta

Gardienii euro au pielea groasă

Banca Centrală Europeană ar putea majora din nou ratele dobânzilor sau ar putea face o pauză la următoarea ședință, iar orice decizie va depinde de cele mai recente date, a declarat președintele Christine Lagarde.

Lupta împotriva inflației pare un pas înainte și doi înapoi

Bancherii centrali au un obicei prost: comunică cu dificultate și tropăie pe nervii noștri. Folosesc scenarii bazate pe “dacă”, și, în general, lupta lor împotriva inflației pare un pas înainte și doi înapoi.

La rândul lor, gardienii euro au ratat estimarea puterii spiralei prețurilor,  nu au reușit să le  domolească și au înăsprit politica monetară – costurile de împrumut. Oficialii BCE  – un fel de consiliu al înțelepților de necontrazis – au turuit toată vara că inflația este „temporară”.  Și încă bălmăjesc comunicate lipsite de claritate.

Banca centrală pentru cele 20 de țări care utilizează moneda euro a majorat joi ratele dobânzilor pentru a noua oară consecutiv. Care vor fi mișcările viitoare?

Într-un interviu acordat cotidianului francez Le Figaro, Lagarde  a subliniat că nu a fost luată încă nicio decizie cu privire la ceea ce va face BCE la următoarea ședință din 14 septembrie.

„Îi aud pe unii oameni spunând că ultima majorare a dobânzii va avea loc în septembrie”, a spus ea.”Ar putea avea loc o nouă majorare a dobânzii sau poate o pauză. O pauză, oricând ar avea loc, în septembrie sau mai târziu, nu ar fi neapărat definitivă”. Cu alte cuvinte, mister total. Ar putea, dar nu se poate.

În schimb, se poate întâmpla altceva: povara creșterii dobânzilor pune presiuni uriașe asupra companiilor și gospodăriilor –  până la urmă, așa cum prevăd tot mai mulți analiști, va duce la o nouă recesiune în Europa.

Zona euro a intrat în recesiune la începutul anului, economia scăzând timp de două trimestre consecutive. Inflația a încetinit, dar a ajuns totuși la 5,5% în iunie – mult peste ținta de 2% a BCE.

Fondul Monetar Internațional se așteaptă ca aproximativ o treime din lume se intre în recesiune în acest an. În consecință, piețele financiare anticipează din ce în ce mai mult o perioadă de stagflație – în care o economie se caracterizează prin stagnare și o inflație încă ridicată.

Întrebată dacă majorările ulterioare ale ratelor nu ar înrăutății lucrurile, Lagarde a răspuns senin că  “Scopul nostru este de a reduce inflația, iar mandatul nostru principal este de a menține stabilitatea prețurilor pe termen mediu. Asta implică neapărat o scădere a activității economice”.Și a mai adăugat: “Ca bancher central, trebuie să ai o piele groasă”. Corect!

Ultimele stiri

  • Depresia la Adolescenți în România: O Criză Nevăzută care Nu Trebuie Ignorată
  • Breaking News… în jurul lumii: Trump tensionează scena globală: dublează tarifele la oțel, în timp ce Ucraina ezită la negocierile de pace
  • Vremuri grele? Camera Deputaților cumpără hârtie igienică și prosoape de hârtie de peste 70.000 de euro
  • Ceaiul de Seară: Ritualul Uitat Care Calmează Mintea și Pregătește Corpul Pentru Somn
  • Elevii de la „Sfântul Sava” obțin Marele Premiu la competiția internațională de inginerie spațială și se înscriu în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Primul „1 Iunie” la Berceni Arena. Un weekend de poveste, în care vedete vor fi copiii
  • „România nu se construiește doar cu partide și mediul de afaceri”. Sindicaliștii, scrisoare deschisă către Nicușor Dan
  • Anunț de ultimă oră. Boloș: Trei jaloane din PNRR sunt suspendate, momentan/Care e termenul de rezolvare
  • Vești de la meteorologi. Când se opresc ploile/ANM, prognoza pentru patru săptămâni, până pe 30 iunie
  • Discuții pentru formarea noului GUVERN. Nicușor Dan: „Trebuie să fie un acord cât mai complet”
  • Exit mobile version