Cauta

FNSA avertizează. Guvernul vrea să privatizeze serviciile din administrație

FNSA avertizează. Guvernul vrea să privatizeze serviciile din administrație - Ziarul National

Guvernul a refuzat colectarea datoriilor de către ANAF. Se insistă pe firme de recuperatori

Federația Națională a Sindicatelor din Administrație (FNSA) atrage atenția că Guvernul intenționează să privatizeze serviciile din administrație, pe modelul externalizării colectării creanțelor bugetare. Disponibilizările de personal anunțate sunt primul pas în acest sens, astfel că, în câteva luni, instituțiile publice nu vor mai avea oameni să asigure serviciile esențiale și se vor face contracte cu firme, probabil deja pregătite, susțin sindicaliștii.

FNSA avertizează. Guvernul vrea să privatizeze serviciile din administrație - Ziarul NationalCesionarea creanțelor  bugetare către executori judecătorești sau către operatori economici specializați în recuperarea creanțelor, în vederea colectării acestora, este o chestiune foarte gravă, avertizează Federația Națională a Sindicatelor din Administrație (FNSA).

”Care este beneficiul în această măsură? Dacă vin firme să se ocupe de acest lucru, acestea iau niște comisioane și statul pierde. Ce contracte fac ei cu firmele astea, că alea nu fac gratis activitatea? ANAF a spus foarte clar că se poate ocupa de acest lucru, să sprijine autoritățile locale, dar Guvernul a refuzat. De fapt, urmează să dea afară oameni din instituțiile publice și, peste 6 luni, o să vedeți că instituțiile rămân fără personal suficient și vor externaliza serviciile respective către firme. Asta urmează”, ne-a declarat Bogdan Șchiop, președintele FNSA.

Firmele de casă, pregătite deja

Sectorul administrație, în România, are 132.000 de funcționari publici în toată țara. Guvernul mai vrea să mai dea afară din aceștia, ca după aceea să externalizeze serviciile, semnalează sindicaliștii de la FNSA.

”Și acest lucru deja se întâmplă. Anul trecut, Ministerul Energiei a plătit 50.000 de euro unei societăți, deși are departament juridic, ca să facă un proiect de ordonanță de urgență cu două articole. Probabil că serviciile juridice vor fi externalizate, că deja se practică contractarea de case de avocatură, unde se plătesc foarte mulți bani, dar acolo nu sunt restricții bugetare, doar la plata salariaților. Merg pe ideea privatizării serviciilor din administrația publică, fie ea locală sau centrală. Există firme cu doi angajați care se pricep la tot, la asistență socială, juridic, tot, și care o să câștige contracte pentru prestarea de servicii”, ne-a precizat președintele FNSA, Bogdan Șchiop.

Ce se ascunde?

În sectorul administrație, de 7 ani de zile, cu excepția măririi de 10% de anul trecut și câteva măriri de 5%, salariile și veniturile sunt blocate prin ordonanțele trenuleț, spun sindicaliștii.

”Dacă după 7 ani de venituri blocate și reducere de sporuri, vii și spui că salariații din administrație sunt responbabili de dezechilibrele bugetare, chiar consider că se ascunde altceva în spatele acestui demers. Mai mult, când s-au făcut reorganizări în instituții publice, niciunul dintre cei care cumulau pensia cu salarii nu a plecat, deși în Codul Muncii scrie clar că ei ar fi trebuit să plece primii. Acele persoane rămân în continuare și o să plece tineri cu putere de muncă și care au familie, copii, și ținem pensionari, asta e reforma la noi”, ne-a mai spus Bogdan Șchiop, președintele FNSA.

Se cere exceptarea pentru serviciile esențiale

FNSA a cerut Guvernului să introducă excepții explicite de la reducerile de personal în administrație pentru posturile responsabile cu digitalizarea administrației publice locale, implementarea proiectelor cu finanțare nerambursabilă (PNRR, fonduri UE) și servicii esențiale (stare civilă, urbanism, asistență socială).

”Posturile din digitalizare și management proiecte UE sunt deficitare cronic și vitale pentru absorbția fondurilor europene (ținte PNRR până în 2026-2027), care aduc venituri suplimentare UAT-urilor. Reducerile ar genera pierderi financiare majore, sancțiuni UE și blocaje în servicii online esențiale pentru cetățeni, contrar obiectivului legii de consolidare financiară sustenabilă”, a transmis FNSA.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • VIDEO Bolojan, liberal doar în discurs: Premierul care stoarce comunitățile și se preface că nu vede
  • Germania se desparte de America? Greu de crezut
  • Strategia de apărare a SUA în noua ordine mondială
  • Va supraviețui smartphone-ul erei inteligenței artificiale?
  • Ventrilocul Ciucu – ziua primar, seara candidat
  • FNSA avertizează. Guvernul vrea să privatizeze serviciile din administrație
  • Inundație ca la țară, pe proaspătul “Camp Nou” de un miliard jumătate!
  • Antrenor acuzat că își conducea echipa cu ChatGPT
  • Dezastru total. Măsurile lui Bolojan au dus economia în cap
  • Exit mobile version