AcasăEconomieFierbe CFR Călători. Sindicaliștii amenință cu greva generală

Fierbe CFR Călători. Sindicaliștii amenință cu greva generală

Sindicaliștii se luptă să salveze CFR Călători

Deși anul acesta ar fi trebuit să intre pe profit, CFR Călători este la un pas de a-și anula jumătate din trenuri din cauza unui sabotaj deliberat al statului român. Întârzierea nepermisă în aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli a fost urmată de un refuz al Autorității de Reformă Feroviară de a emite actul adițional pentru compensația majorată. Consecința a fost imposibilitatea efectuării reparațiilor pentru locomotive și vagoane, acumularea de datorii la furnizorii de motorină și o tărăgănare a negocierilor privind Contractul Colectiv de Muncă.

sursa foto FacebookCFR Călători

Conducerea CFR Călători a fost nevoită să anuleze, la începutul acestui an, 244 de trenuri pentru a reuși să se încadreze în bugetul aprobat și să aibă și o marjă de profit. Compensația de 30 lei pe tren km fusese majorată la 47 lei pe tren km, însă totul a rămas doar pe hârtie.

Potrivit Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România (FSTFR), Hotărârea de Guvern pentru aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli a fost amânată nepermis de mult, pe motiv că două firme private contestaseră împărțirea compensației tot către firmele private, fără să aibă legătură cu CFR Călători. Cu toate acestea, Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a întârziat emiterea filei de buget cu aceste compensații. După ce, în sfârșit, fila a fost emisă și Hotărârea de Guvern adoptată, CFR Călători s-a lovit de un nou blocaj, dat fiind că ARF refuză să emită actul adițional pentru compensație, ceea ce face ca, de 6 luni, compania feroviară să primească vechea compensație, de 30 de lei, cu consecințe catastrofale.

Astfel, datoriile uriașe acumulate la furnizării de motorină riscă să oprească toate trenurile care folosesc acest combustibil, și vorbim despre 60% din trenurile aflate în circulație, pe trasee care nu beneficiază de linii electrificate. Subfinanțată grav în ultimele luni, compania nu a reușit să efectueze reparațiile curente ale locomotivelor și vagoanelor, în condițiile în care ar trebui să urmeze o suplimentare a trenurilor din circulație, odată cu începerea sezonului estival.

Împinsă spre faliment

Apariția operatorilor privați în transportul călătorilor pe calea ferată a însemnat o totală concurență neloială pentru CFR Călători. Sindicaliștii au atras atenția, de-a lungul timpului, că această compensație pentru servicii publice nu ar fi trebuit dată și privaților, atâta vreme cât aceștia operează doar pe secțiile profitabile, cu 20% din trasee acoperite, în timp ce compania de stat este nevoită să deservească 80% din trasee, cu cele mai multe secții neprofitabile.

În plus, spun sindicaliștii, trenurile private pleacă înaintea celor de la CFR Călători cu 10-20 de minute, se declară regio expres, ca să primească o compensație mai mare, și sosesc la destinație mai repede decât trenurile interregio ale companiei de stat. Astfel, se ajunge ca tarifele celor de la privat să fie mai mici decât cele de la CFR Călători. Cea mai flagrantă discriminare a fost însă la împărțirea trenurilor noi, când pentru CFR Călători au fost date 12 trenuri, în timp ce unui operator privat, care acoperă circa 10-15% din trasee, i-au fost repartizate 13 trenuri noi.

”Dacă toți operatorii privați la un loc au 20% din prestație și CFR Călători are 80%, cum este posibil să atribui doar 12 trenuri companiei de stat? Păi așa operatorul privat va avea toate trenurile noi și atunci călătorii o să spună că privații sunt mai buni, că au numai trenuri noi. Că oamenii nu știu că aceste trenuri sunt plătite din bani publici și fonduri europene”, ne-a declarat Rodrigo Maxim, președintele FSTFR.

S-a lucrat pentru distrugerea companiei de stat

În 2016, UE a aprobat finanțarea pentru achiziția de trenuri noi. Însă Ministerul Transporturilor nu a fost de acord atunci, pentru că a vrut să înființeze ARF, ca să dea trenuri și operatorii privați, susțin sindicaliștii. Aceștia semnalează că apariția ARF nu a rezolvat problemele, ci s-a lucrat pentru distrugerea CFR Călători. S-au ratat toate achizițiile de trenuri din fonduri europene din ultimii ani și abia acum s-a început, timid, să se aducă.

”În ce privește compensația pe 2025, faptul că ARF nu vrea să facă actul adițional pentru compensația de 47 de lei afectează și negocierile pentru viitorul Contractul Colectiv de Muncă, acesta încetându-și valabilitatea în 30 iunie. Dacă lucrurile nu se vor rezolva, suntem pregătiți să declanșăm greva generală”, ne-a precizat președintele FSTFR, Rodrigo Maxim.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
154 afisari

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
*** National nu isi asuma continutul comentariilor si isi rezerva dreptul de a NU le publica sau de a le modera. Va rugam sa va exprimati opiniile folosind un limbaj respectuos si civilizat. ***
Introduceți aici numele dvs.

Zenville

Ultimele știri

proger