Aparent, panica inflației se calmează. Prețurile la energie s-au stabilizat, iar întreruperile de aprovizionare legate de pandemie se atenuează. Numai acești factori ar trebui să însemne că inflația în Occident se va retrage de la ratele de două cifre amețitoare din ultima vreme.
Băncile centrale par din ce în ce mai încrezătoare că au recâștigat controlul. Piețele de obligațiuni și de acțiuni respiră ușurate.
Pe măsură ce inflația scade de la două cifre, investitorii se îndreaptă spre întrebarea unde s-ar putea stabili în cele din urmă. Ne îndreptăm din nou spre inflația încăpățânat de scăzută care a predominat în cea mai mare parte a ultimelor două decenii? Sau se va menține la un nivel mai ridicat?
După părerea economistului Karen Ward, strateg de piață la JPMorgan Assert Management, „3 procente va fi noul 2 procente”. Acest lucru are implicații majore pentru investitori.O rată mai mare și mai volatilă a inflației prețurilor bunurilor este o parte din poveste.
Prețurile bunurilor vor fi, în viitor, probabil supuse unor crize de inflație a prețurilor materiilor prime, la fel cum am văzut anul acesta. În urma invaziei Rusiei în Ucraina, Occidentul și-a pierdut principalul furnizor de numeroase mărfuri.
În plus, achizițiile de bunuri nu mai sunt guvernate de costul cel mai scăzut. Deținerea controlului asupra aprovizionării cu factori de producție cheie și a lanțului de producție mai larg este acum de o importanță capitală atât pentru companii, cât și pentru guverne. Asta ar putea implica onshoring sau reshoring în țări în care forța de muncă este mai costisitoare.
Băncile centrale ar putea argumenta că, dacă inflația bunurilor este în mod constant mai mare, vor trebui pur și simplu să forțeze inflația din sectorul serviciilor să scadă.
Deși este corectă în teorie, realitatea politică este mai puțin clară. Într-o inversare completă a experienței din ultimii 30 de ani, lucrătorii din sectorul serviciilor din Occident ar trebui să accepte o creștere a salariilor sub rata de creștere a prețurilor bunurilor la nivel mondial.
Este probabil ca băncile centrale să respingă ideea că ținta de inflație ar trebui să fie majorată până când cel mai recent episod de scumpiri va fi trecut cu mult în urmă. Dar investitorii trebuie să ia în considerare implicațiile unei inflații ușor mai ridicate în lume.
Investitorii în obligațiuni ar face bine să renunțe la ideea că 3% va fi rata nominală neutră a dobânzii pe termen lung. Ei ar trebui să ceară un randament mai mare decât cel pe care l-au obținut în medie în ultimele două decenii și o primă de risc pentru a recunoaște că va exista, de asemenea, o volatilitate mai mare.
În cele din urmă, investitorii vor avea nevoie de active care să îi protejeze de episoade ocazionale de inflație ridicată. Din păcate, după cum demonstrează prea bine acest an, nici obligațiunile, nici acțiunile nu fac treaba asta.
Inflația s-a trezit ca un adolescent irascibil – brusc mai mare, capabilă să golească visteriile guvernelor și predispusă la crize de volatilitate.
