În SUA și în întreaga Europă, guvernele își gestionează bugetele în astfel de lumi fantasticeBasmele sunt reconfortante, deoarece personajele principale posedă de obicei o putere specială și apare ceva magic, permițând tuturor să trăiască fericiți până la adânci bătrâneți. În SUA și în întreaga Europă, guvernele își gestionează bugetele în astfel de lumi fantastice.
Biroul de buget al Congresului a avertizat săptămâna trecută că finanțele publice americane se află pe o traiectorie nesustenabilă. Organismul de supraveghere independent a estimat că împrumuturile guvernamentale vor fi relativ stabile în următorii 10 ani, la aproximativ 6% din produsul intern brut.
Potrivit Financial Times, acest nivel ar depăși cu mult media de 3,7% din ultimii 50 de ani, o perioadă care a inclus criza financiară globală și pandemia de coronavirus. Pentru a oferi o comparație mai dură, împrumuturile prospective ale SUA sunt cu 50% mai mari decât cele propuse de fostul Cancelar al Fiscului britanic Kwasi Kwarteng în „mini” bugetul său pentru 2022, care a aruncat în aer piața de obligațiuni.
Oficialii Congresului presupun, în mod neverosimil, că cea mai mare parte a reducerilor de taxe din 2017 ale lui Donald Trump vor expira la sfârșitul anului 2025. De asemenea, cheltuielile discreționare ale guvernului SUA, inclusiv cele pentru apărare, vor scădea de la 6,4% din PIB anul trecut la 5,1% în 2034. În ultimii 50 de ani, aceste cheltuieli au fost în medie de 8% din PIB. Nici aceste ipoteze nu sunt credibile. Perspectivele sunt mult mai rele:datoria publică a SUA va crește de la 97,3% din PIB în 2023 la un record istoric în 2028 și la 116% în 2034.
Deși nu la fel de extreme, basme asemănătoare despre finanțele publice domină dezbaterile europene. Previziunile Oficiului pentru Responsabilitate Bugetară din Regatul Unit arată că datoria britanică se va stabiliza ca procent din PIB spre sfârșitul deceniului. Însă aceste previziuni se bazează pe propriile ficțiuni, conform cărora guvernul va începe să majoreze acciza la carburanți în funcție de inflație, că beneficiile în materie de venituri ale imigrației nu vor avea implicații asupra cheltuielilor publice, și că reducerile mari ale cheltuielilor de capital sunt compatibile cu un progres accelerat către tranziția energetică.
Încă nu se știe cum va funcționa în practică noul cadru fiscal al UE, dar analizele de sustenabilitate a datoriei care îi vor ghida activitatea vor fi supuse acelorași ipoteze de prognoză fanteziste evidente în SUA și Regatul Unit. Situația nu va fi mai ușoară dacă adăugăm faptul că Banca Centrală Europeană pare să fie lentă în relaxarea politicii monetare, inhibând creșterea economică, și că diferențele fiscale dintre nordul și sudul Europei rămân foarte mari.
În stânga politică, cea mai răspândită ficțiune este aceea că toate fondurile necesare pot fi strânse de la „cei bogați”, cu consecințe aproape zero pentru restul populației. Pentru a strânge sumele necesare, impozitele mai mari trebuie să se extindă mult mai jos în distribuția veniturilor și a averilor. Cu cât acestea sunt mai concentrate, cu atât mai mult va fi încurajată evaziunea fiscală.
Cea mai mare iluzie pentru centriști este de convinge publicul că este nevoie de taxe mai mari. Zadarnică încercare.
La dreapta, basmul de lungă durată că reducerile de impozite cresc veniturile. Deși este adevărat în rare cazuri specifice, dovezile copleșitoare arată că astfel de reduceri în sens larg, cum au fost cele din SUA în 2017, au înrăutățit finanțele publice, chiar dacă au fost pozitive pentru creștere.
Dar poate cea mai mare fantezie dintre toate este așteptarea că se va întâmpla orice pentru a rezolva bugetele nesustenabile fără o criză. Problema este că sistemul fiscal se va rupe și nu va exista un final fericit.
