Ministerul Sănătății se plânge că a pierdut controlul asupra farmaciilor, din cauza numărului imens al acestora și a vitezei cu care se cumpără, se vând și se deschid noi astfel de activități. În loc să le limiteze, ministerul a decis să le majoreze taxele de autorizare, precum și sancțiunile în cazul încălcării reglementărilor în vigoare. Pe de altă parte,termenul de eliberare a autorizației de funcționare se reduce de la 30 de zile, la 15 zile.
Capacitatea administrativă de a supraveghea farmaciile a fost cu mult depășită, se plânge Ministerul Sănătății. Principalele motive sunt legate de dinamica pieței farmaceutice de retail din ultimii ani, care a implicat o creștere semnificativă a actelor administrative de schimbare a deținătorilor autorizațiilor de funcționare farmaceutice, un procent semnificativ reprezentând vânzarea fondurilor de comerț care a crescut în perioada 2019 -2022 cu un procent de peste 50% (în anul 2019 au avut loc un număr de 260 de modificări, iar în anul curent, până la această dată, au ajuns la un număr de 363).
La acestea se adaugă și celelalte acte emise pentru înființare sau modificari care au stat la baza autorizării inițiale (mutare, reorganizare, schimbare farmacist șef, actualizare date), situație ce a dus la imposibilitatea exercitării atribuției de control și supraveghere a activității farmaceutice la nivel național, imperios necesară pentru urmărirea trasabilității serviciilor farmaceutice, medicamentelor și activităților profesionale desfășurate în cadrul unităților farmaceutice, pentru siguranța populației. Tocmai de aceea, susține ministerul, este necesară reglementarea unor aspecte care țin de ordinea juridică internă care să creeze mecanismele administrative și instrumentele adecvate în scopul implementării unui proces funcțional de autorizare, supraveghere şi control al asistenţei farmaceutice.
Locul doi la aglomerația de farmacii
Din datele publicate în 2023 de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) rezultă că, în momentul de față, România se situează pe locul al doilea în clasamentul țărilor cu cel mai mare număr de farmacii raportat la numărul de locuitori, cu număr de farmacii mai mare decât dublul mediei europene (12.000), se arată în nota de fundamentare a unui proiect de ordonanță de urgență elaborat de Ministerul Sănătății.
”Articolul 10 din Legea farmaciei nr. 266/2008, republicată, cu modificările şi completările ulterioare prevede ca operațiunea de verificare a documentației aferente aprobării autorizării unităților farmaceutice să fie făcută atât de direcțiile de sănătate publică, cât și de Ministerul Sănătății, situație ce îngreunează procesul de autorizare și nu se justifică, având în vedere că Ministerul Sănătății verifică practic aceleași documente, dar fără a efectua și verificarea prin inspecție la fața locului. Mai mult, autorizarea unităților farmaceutice implică respectarea unor condiții speciale și specifice activității farmaceutice care să asigure utilizarea medicamentului conform scopului acestuia, respectiv siguranță, eficacitate și calitate. Activitatea farmaceutică este o activitate cu impact major asupra sănătății publice, iar modificarea acestor condiții fără a fi respectate normele în vigoare impuse de lege poate aduce atingere sănătății populației. Se impune astfel, stabilirea și majorarea sancțiunilor aplicate în caz de nerespectare a acestora”, susține Ministerul Sănătății.
Comerț și atât
Cu referire la identitatea unități farmaceutice autorizate, la momentul actual, există situații în care brandul sau denumirea sub care funcționează societatea deținătoare a unei autorizații de funcționare farmaceutice să fie mult mai vizibile decât denumirea farmaciei, deși autorizarea unităților farmaceutice implică respectarea unor condiții speciale fiind activitate cu impact major asupra sănătății publice, semnalează ministerul.
Totodată, instituția consideră că taxele privind înființarea și autorizarea unităților farmaceutice sunt derizorii și trebuie majorate, întrucât nu au fost niciodată actualizate de la apariția Legii farmaciei nr. 266/2008, cu atât mai mult cu cât activitatea de autorizare a devenit mult mai complexă comparativ cu anii precedenți datorită modificărilor ulterioare ale legii și a dinamicii pieței farmaceutice.
Ce vrajeala are si Rafila .
Cum sa mai stea madamele de la CNAS la cafea, alea de la ANAF si DSP daca tre’ sa verifice farmaciile?
Farmaciile au atat de multe venituri de isi permit suprafete generoase, chirii pe masura, plati angajati, utilitati, si numar imens de sedii in toata tara, reclame scumpe la tv si on line?
Haide ca macane.Au alte surse neimpozabile?
Sa il intrebe pe partenerul lui Vladut Pascu?
Nu e treaba lu rafilla suprevgherea nr. de farmacii! El sa-si vada de treaba din fișa postului coruptia medicilor din spitale și cazurile de malpraxis, incompetență uriașa a multor medici! Să dea afara pe aia de cer mită pacienților deși au salarii de 5000-7000 euro lunar! Și nu fac nimic sa merite banii ăia! Rușine clasei politice și a alora (servicii,etc)care au contribuit la/ca au pus unu ca asta min.sanatații cind tacsu a fost torționar-securist șef la Arad și a ucis patrioți români care se împotriveau comunismului rusesc venit pe tancuri odata cu tacsu lu rafilla! Nu mai gaserau altu sa puna min.sanatații!
scapate de sub control?
-adica cum
vand apa de ploaie?
Ce prosti ne crede Rafila! Nea Rafila chiar si tatal tau tortionar securist stie ca odata ce statul vrea ceva are puterea sa obtina acel ceva.
Individul este cinic !Era o familie de farmaciști in Cluj(raiul mafiei pdl)si aveau o farmacie , săptămânal erau controlati de mafia numita organe de control ! Au inchis afacerea si acuma sunt farmacisti in Germania .Oare, pe farmaciile „inimi” ale ficei generalului de securitate-tot asa le controleaza mafia numita si organe de control ?