AcasăEconomieFără importuri: cum moare producția industriei Rusiei

Fără importuri: cum moare producția industriei Rusiei

Sancțiunile au afectat lanțurile de aprovizionare rusești și au făcut ca multe companii să se confrunte cu penuria de  produse și piese de marcă străine. Unii economiști au prezis o prăbușire rapidă a economiei Rusiei, poate chiar cu 30%. Dar acest lucru nu s-a întâmplat: veniturile din petrol și gaze au continuat să curgă, iar rubla și-a revenit.

În schimb, ceea ce apare este ceva diferit – nu un declin dramatic, ci o degradare constantă a capacității de producție, despre care analiști din Rusia și din Occident susțin că împinge țara înapoi cu zeci de ani.

Rusia încearcă să opereze o economie modernă fără a avea capacitatea de a importa multe dintre componentele, materiile prime și tehnologiile de care depinde.

Impactul se resimte în sectoare întregi – de la băncile care au nevoie de servere pentru a procesa plățile până la  industria farmaceutică, chimică, producția de mașini și mineritul.

Firmele agricole se luptă să se aprovizioneze cu anvelope pentru tractoare, în timp ce companiile aeriene nu reușesc să obțină componente străine pentru a-și repara avioanele.

Lovitura a fost deja semnificativă. Datele furnizate de partenerii comerciali ai Rusiei arată că importurile rusești au scăzut cu 20-25% de la începutul invaziei Ucrainei.

“Este greu de găsit o industrie în Rusia care să nu depindă de importuri pentru cel puțin 50% din inputuri”, spune Elina Ribakova, economist la Institutul de Finanțe Internaționale.

Pe termen mediu, este probabil ca sancțiunile să dea economia Rusiei înapoi cu mulți ani. Consumatorii vor fi forțați să se readapteze la o gamă mai limitată de bunuri și la o calitate slabă a produselor care ar putea fi un ecou al privațiunilor de la sfârșitul epocii sovietice.

În cele din urmă, viitorul economic pe termen lung al Rusiei depinde de capacitatea Moscovei de a produce rapid alternative interne la bunurile străine pe care nu le mai poate accesa sau de a se aproviziona din țări “prietene” precum China.

Banca Mondială, FMI și alte instituții prognozează că importurile rusești în acest an vor scădea cu un sfert față de 2021. În perioada iunie-august, Rusia a importat cu 4,5 miliarde de dolari mai puțin pe lună decât anul trecut, potrivit Institutului Kiel pentru Economie Mondială.

Cererea de import a scăzut, de asemenea, pe măsură ce economia a intrat în recesiune și inflația a început să strângă veniturile gospodăriilor, în timp ce un număr tot mai mare de companii occidentale care aveau filiale în Rusia s-au retras.

Atât de mulți producători și dealeri occidentali de automobile și-au vândut afacerile din Rusia încât au rămas pe piață doar 14 pentru cumpărătorii ruși. Și majoritatea sunt din China.

Deși nu a avut loc o dezintegrare a economiei, analiștii consideră că creșterea pe termen lung va fi substanțial diminuată, deoarece restricțiile la importuri toacă potențialul de modernizare tehnologică. Industriile locale care sfârșesc prin a înlocui producția sunt adesea mai ineficiente,în timp ce fluxurile de importuri de pe piața neagră sunt volatile.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
423 afisari

4 COMENTARII

  1. Vrăjeli. Pot să ia ce vor din China care a primit toate tehnologiile gratis de la deștepții din occident care au vrut mână de lucru ieftină. Plus India. Vise, vise….Deocamdată Parisul e în întuneric și frig și tot așa…

  2. Bietul Raducu nu stie pe unde este China si ce produce.
    Daca ar avea creier, sau nu ar fi cumparat sa scrie tampenii, ar fi putut remarca ca importurile sunt raportate la cele din occident, dar nu se spune nimic de cele din China si India.
    Raducule cand se intoarce foaia ce ai sa faci baiatule?

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger