Șeful diplomației europene pare să aibă orbul găinilor. Josep Borrell a afirmat că „UE dorește să evite dependența de China, așa cum a fost de gazul rusesc”. Dorește e una, poate e alta.
“Dorim să evităm ca relaţia noastră cu China să ne facă dependenţi aşa cum am fost de Rusia”, a subliniat Borrell în discursul său la Summitul Ibero-American de la Santo Domingo, în Republica Dominicană. El a lansat un apel la consolidarea relațiilor comerciale cu America Latină.
Borrell ar trebui să știe că Europa nu este o superputere minieră.Dimpotrivă, este puternic dependentă de China pentru multe materii prime critice considerate vitale în succesul tranziției ecologice și digitale. Cererea este de așteptat să crească vertiginos cu 500% până în 2050, potrivit Băncii Mondiale.
China nu numai că deține o poziție de cvasi-monopol atunci când vine vorba de exploatarea acestor materiale, ci are și o poziție dominantă în rafinare și procesare. De exemplu, în timp ce doar aproximativ 9% din litiul mondial este extras în China, aproximativ 60% este rafinat acolo.
China deține 63% din producția globală de oxizi de pământuri rare, 85% din mineralele rafinate și 93% din producția mondială de magneți.
Europa devine din ce în ce mai dependentă de China pentru comerț, iar multe dintre companiile sale de top sunt dornice să investească în a doua cea mai mare economie din lume.
Conceptul de „autonomie strategică” a devenit un cuvânt la modă printre factorii de decizie europeni. Dacă s-ar decupla de China, UE și-ar pierde cel mai mare partener comercial pentru mărfuri. Pierderea accesului la o piață de 1,4 miliarde de consumatori pur și simplu nu este o opțiune pentru multe întreprinderi europene.
Lipsa de bunuri ar deveni obișnuită în Europa, deoarece importurile din China sunt de două ori mai mari decât cele din SUA. Dintr-o perspectivă mai largă, decuplarea UE de China ar transmite restului lumii un semnal de slăbiciune europeană. O astfel de mișcare ar sugera că Bruxelles-ul cedează cererilor SUA în loc să-și urmărească propriile obiective.
Așa cum noile politici industriale ale Washingtonului pot atrage multinaționale europene să dezvolte o nouă producție în Statele Unite în anii următori, Beijingul a forțat de mult producătorii europeni să ofere capacități industriale și tehnologice offshore în China. Companiile germane de automobile și farmaceutice, în special, continuă să se bazeze foarte mult pe piața chineză.
Diplomația europeană ar trebui să se concentreze pe două sarcini: creșterea eforturilor de a convinge China și Statele Unite să evite o escaladare geopolitică și ideologică. Și, mai important, să întărească piața comună europeană.