Piața bancară europeană a devenit din ce în ce mai segmentată pe criterii naționaleFragmentarea din ce în ce mai mare a sistemului bancar european este o „falie” care sporește vulnerabilitatea financiară și împovărează pe toată lumea cu costuri mai mari, a avertizat șeful supravegherii Băncii Centrale Europene, Andrea Enria.
Enria, care se va retrage din funcție la sfârșitul acestui an, a declarat pentru Financial Times că cel mai mare „regret ” al său este modul în care piața bancară din zona euro, formată din 20 de țări, a devenit „din ce în ce mai segmentată pe criterii naționale”.
Băncile din întreaga Europă au fost criticate pentru că nu au transferat către deponenți creșterea bruscă a ratelor dobânzilor la fel de repede cum au crescut costul împrumuturilor.
Decalajul dintre ratele împrumuturilor și cele ale economiilor a crescut profiturile creditorilor și a determinat unele țări, precum Spania și Italia, să introducă taxe excepționale pentru acest sector.
Enria, în vârstă de 62 de ani a fost o forță motrice în ceea ce privește integrarea pieței financiare europene. El a fost primul șef al Autorității Bancare Europene timp de opt ani, înainte de a se alătura BCE. Liderii UE au aprobat recent numirea Claudiei Buch, vicepreședinte al băncii centrale a Germaniei, care îi va succeda la sfârșitul lunii decembrie.
Mecanismul unic de supraveghere a fost creat în 2014 pentru a armoniza sistemul bancar în blocul monetar, ca răspuns la criza datoriilor suverane din regiune de acum un deceniu. Monitorizează cele mai mari 110 bănci europene și cele mai importante din punct de vedere sistemic.
Creditorii din zona euro au fost relativ lipsiți de turbulențele din acest sector în martie, când mai mai multe bănci americane s-au prăbușit, inclusiv Silicon Valley Bank, iar o criză de lichidități la Credit Suisse a forțat-o să intre în brațele rivalului său UBS.
Cu toate acestea, Enria a declarat că agitația din sector „l-a speriat cu adevărat” din cauza modului în care „investitorii se îndreaptă către următoarea verigă slabă” într-o criză, pariind împotriva prețului acțiunilor unei bănci sau cumpărând asigurări împotriva unei neplăți a datoriilor.
Acest lucru a avut „un impact negativ imediat asupra comportamentului trezorierilor instituționali și corporativi”, care își retrag depozitele de la băncile considerate vulnerabile.
În mare parte din ultimul deceniu au existat încercări eșuate de a finaliza uniunea bancară a zonei euro prin convenirea unui sistem comun de garantare a depozitelor. Enria a precizat că aceste încercări s-au ” împotmolit într-o pânză de păianjen de linii roșii din partea statelor membre”. Însă, chiar și în lipsa acesteia, “legiuitorii UE ar putea face mai multe pentru a încuraja băncile să se extindă dincolo de frontierele naționale”.
A existat „un element de miopie” atât din partea autorităților naționale de reglementare, care au subapreciat beneficiile integrării, cât și din partea băncilor, care nu fac suficient pentru ca uniunea bancară „să funcționeze la maximum”.
Directorii de bănci spun că nu pot crea afaceri cu adevărat paneuropene deoarece, în timp ce BCE se ocupă de reglementările prudențiale în întregul bloc, acestea trebuie să se confrunte cu o serie de reguli diferite de conduită ale autorităților naționale.
