AcasăEconomieEșec major la marea decarbonizare. Companiile, ”mituite” cu stimulente fiscale pentru electrificarea...

Eșec major la marea decarbonizare. Companiile, ”mituite” cu stimulente fiscale pentru electrificarea transporturilor

Pentru că sunt prea scumpe, nici companiile nu vor vehicule electrice

Pe drumurile europene circulă aproape 290 de milioane de vehicule, din care numai 6 milioane sunt vehicule cu emisii zero, arătând un eșec total al decarbonizării pe această zonă. Comisia Europeană pregătește un act legislativ prin care să impulsioneze statele membre să ”mituiască” întreprinderile, în așa fel încât, prin diferite stimulente fiscale, să determine companiile să-și electrifice mijloacele de transport.

Aproape 60% dintre cele 290 milioane de vehiculelele înmatriculate în UE aparțin companiilor , iar din numărul total al acestora doar 2% sunt cu emisii zero. Pentru a estompa imaginea eșecului total al decarbonizării, Comisia Europeană pregătește un act legislativ prin care statele sunt încurajate să convingă cu orice preț întreprinderile să treacă la electrificarea transporturilor.

Începând din 2035,  autoturismele și camionetele noi vor putea fi înmatriculate în UE numai dacă au emisii zero, iar în ceea ce privește vehiculele grele, obiectivele din ce în ce mai stricte culminează cu o reducere cu 90 % a emisiilor de CO2 începând cu 2040, în timp ce toate autobuzele urbane noi vor trebui să aibă emisii zero începând din 2035. Aceste măsuri trebuie să fie acum completate de stimularea adecvată a cererii de vehicule cu emisii zero, sprijinul pentru vehiculele corporative având un rol esențial în acest sens, consideră Comisia Europeană. Accelerarea adoptării vehiculelor cu emisii zero în parcurile de vehicule ale întreprinderilor poate aduce beneficii industriei europene a autovehiculelor și poate contribui la creșterea competitivității și a rezilienței acesteia în acest moment crucial.

De asemenea, aceasta poate contribui la o reducere suplimentară a emisiilor generate de transporturi, având în vedere distanțele mai mari parcurse de vehiculele corporative. Sectorul transporturilor este responsabil

pentru un sfert din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră ale Uniunii și contribuie în mod semnificativ la poluarea aerului”, a arătat Comisia Europeană.

Fără tarife de utilizare a drumurilor

În prezent, subvențiile și regimurile fiscale din mai multe state membre nu sprijină trecerea parcurilor de vehicule ale întreprinderilor la vehicule cu emisii zero – în unele state membre, impozitele sau beneficiile fiscale sunt similare, astfel încât prețul de achiziție mai mare al vehiculelor cu emisii zero reprezintă un factor de descurajare, în timp ce în alte state membre se aplică beneficii fiscale mai mari pentru achiziționarea și exploatarea unui vehicul convențional.

Comisia Europeană consideră că modificarea acestor regimuri fiscale poate avea un impact rapid și decisiv în ceea ce privește tranziția către vehiculele cu emisii zero în parcurile de vehicule ale întreprinderilor, deoarece regimul fiscal aplicabil diferitelor vehicule este unul dintre principalii factori care influențează alegerile operatorilor. Aceasta ar putea oferi avantajul unui impact bugetar mai redus în comparație cu subvențiile oferite pentru achizițiile directe, întrucât ar putea implica o utilizare mai specifică a dispozițiilor fiscale existente în favoarea vehiculelor cu emisii zero.

Totodată, se pot lua măsuri de reducere a  taxelor pentru achiziționarea sau leasingul unor astfel de vehicule, precum și de exceptare a vehiculelor cu emisii zero de la plata tarifelor de utilizare a drumurilor, susține Comisia Europeană.

România pregătește piața second-hand

România, printr-o Hotărâre a Senatului, și-a afirmat susținerea pentru inițiativa privind decarbonizarea parcurilor de vehicule ale întreprinderilor, întrucât măsurile privind încurajarea mobilității cu emisii zero ar contribui la atenuarea emisiilor de gaze cu efect de seră și la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră din UE cu cel puțin 55% până în 2030. ”Accelerarea cererii de vehicule cu emisii zero pentru parcurile de vehicule ale întreprinderilor poate contribui la relansarea creșterii, poate reduce costul total al operațiunilor pe durata de viață a vehiculului pentru operatorii de parcuri de vehicule și poate ajuta consumatorii prin îmbunătățirea ofertelor de pe piața autovehiculelor de ocazie și reducerea costurilor vehiculelor cu emisii zero”, a precizat Senatul României.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
221 afisari

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
*** National nu isi asuma continutul comentariilor si isi rezerva dreptul de a NU le publica sau de a le modera. Va rugam sa va exprimati opiniile folosind un limbaj respectuos si civilizat. ***
Introduceți aici numele dvs.

Zenville

Ultimele știri

proger