Cauta

Era petrolieră a transportului maritim se apropie de sfârșit

Timp de un secol, flota maritimă mondială a fost alimentată cu petrol brut. Cele 50.000 de nave care navighează în largul mărilor consumă peste cinci milioane de barili în fiecare zi. Aceste zile s-ar putea să se încheie în curând.

Asta pentru că navele comerciale din lume sunt pe cale să treacă prin cea mai profundă revoluție pe care au cunoscut-o de la zilele muribunde ale vapoarelor cu aburi. Normele elaborate de Organizația Maritimă Internațională sau OMI (organismul Națiunilor Unite care reglementează transportul maritim) sunt pe cale să schimbe industria dincolo de orice măsură.

OMI dorește să reducă intensitatea emisiilor cu 40% față de nivelurile din 2008 până la sfârșitul acestui deceniu. De la începutul anului 2023, toate navele vor trebui să-și raporteze emisiile și să prezinte planuri de îmbunătățire în cazul în care nu au performanțe suficiente.

În urmă cu trei ani, aproape toate navele erau alimentate cu păcură grea sau HFO, un produs secundar de rafinărie care costă adesea cu până la o treime mai puțin decât țițeiul.

Dar păcura are un conținut ridicat de sulf care dăunează mediului. La începutul lui 2020, OMI și-a înăsprit normele privind emisiile de sulf, determinând orice navă care nu putea instala dispozitive de control al poluării să treacă peste noapte la motorină mai curată.

Decizia a adăugat imediat mai mult de un milion de barili pe zi la cererea de motorină pe o piață care produce de obicei aproximativ 27 de milioane de barili zilnic. Motorina costă acum de două ori mai mult decât HFO.

Confruntați cu costurile în creștere pentru a-și alimenta flotele, armatorii trec rapid la alternative. Până în prezent, câștigătorul a fost gazul lichefiat(GNL), care alimentează  49% dintre navele de croazieră, 32% dintre vrachiere, 28% dintre petroliere și 26% dintre navele port containere, potrivit unui studiu realizat de TotalEnergies.

Dominația GNL nu reprezintă o victorie uriașă în ceea ce privește emisiile. În timp ce amprenta sa de carbon este mai bună decât cea a produselor din țiței, performanța se poate deteriora foarte mult dacă gazul scapă fără a fi ars – o problemă substanțială în cazul majorității motoarelor marine.

Însă costul în creștere al motorinei face ca și alți combustibili să devină mai atractivi. Metanolul produs din gaze naturale și un amestec de 30-70 de biocombustibil și motorină sunt deja competitive cu prețul păcurii.

Toate acestea vor începe să scadă ponderea transportului maritim din cererea de petrol – dar Sfântul Graal pentru eforturile de decarbonizare este conectarea industriei în economia emergentă a hidrogenului.

Costurile ar fi de câteva ori mai mari chiar și decât cele ale motorinei utilizate în prezent, dar există deja 136 de nave în portofoliul de comenzi care sunt proiectate pentru a fi trecute la hidrogen atunci când această tehnololgie va fi disponibilă.

Dintre navele noi comandate în acest an, 444 – 63% din total, în funcție de tonaj – au fost propulsate cu combustibili alternativi.

 

 

 

Ultimele stiri

  • Mayday! Mayday! Mayday! Ce se întâmplă când un controlor de trafic aerian adoarme? Simplu: ROMATSA doarme și ea
  • Cum reacționează corpul la muzică: efectele ascunse asupra imunității și sistemului nervos
  • Parada Stoică de pe Calea Victoriei: ce pot învăța bucureștenii de la Seneca și Marcus Aurelius în 2025
  • Anchetatorii au găsit teancuri de bani acasă la finul lui Ion Mocioalcă. Managerul Spitalului din Caransebeș, reținut de DNA – FOTO
  • Un român, în topul mondial al științei: student la Cornell, cu cinci medalii internaționale în doi ani. Mendel Mendelsohn, în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • BREAKING NEWS. Secretar de stat din Ministerul Economiei, reținut de DNA (surse)
  • Bolojan a discutat cu retailerii. Ce se întâmplă cu plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază: „Ținând cont de situația actuală se vor conforma”
  • Liviu Cocoş, reţinut de DNA după perchezițiile de la Compania de Apă Brașov. Ce acuzaţii i se aduc celui care ocupă și funcția de prim-vicepreședinte PNL
  • Generalul american Mike Flynn: „George Soroș finanțează operațiuni teroriste globale/Arestare. Inculpare. ÎNCARCERARE!”
  • Bolojan le dă lecții și profesorilor. Știe cât timp trebuie să predea la catedră, altfel nu își merită salariile
  • Exit mobile version