AcasăEconomieEconomia Germaniei, în cădere liberă. Se apropie dezindustrializarea Europei?

Economia Germaniei, în cădere liberă. Se apropie dezindustrializarea Europei?

Economia Germaniei, în cădere liberă. Se apropie dezindustrializarea Europei? - Ziarul NationalEconomia germană traversează „cea mai profundă criză” din perioada postbelică. Dezindustrializarea Europei pare un scenariu credibil

Economia germană traversează „cea mai profundă criză” din perioada postbelică, a avertizat cea mai importantă federație industrială din țară, reproșând cancelarului Friedrich Merz lipsa de acțiune în ciuda celui de-al patrulea an consecutiv de scădere a producției.

Economia Germaniei, în cădere liberă. Se apropie dezindustrializarea Europei? - Ziarul National „Economia Germană este în cădere liberă, iar guvernul nu reacționează cu determinarea necesară”, a denunțat într-un comunicat Peter Leibinger, președintele Federației Industriilor Germane (BDI).

„Ne așteptăm ca în acest an producția să scadă cu 2%. Nu este vorba de o criză conjuncturală, ci de o scădere structurală”, subliniază BDI, care solicită autorităților „o schimbare de direcție în strategia economică, cu priorități clare pentru competitivitate și creștere”.

Daniel Baluta

Germania s-a bazat pe un model economic orientat către exportul de produse cu valoare adăugată ridicată, provenite din uzine care funcționau la capacitate maximă datorită gazului rusesc ieftin, notează AFP. Însă creșterea costurilor energiei după invazia Rusiei în Ucraina, lipsa inovării, concurența chineză și, acum, taxele vamale americane au erodat fundamentele industriei germane, transformând treptat prima economie europeană în ”bolnavul Europei”.

Acum, dezindustrializarea continentului pare un scenariu credibil. La fel ca în Germania, Europa înregistrează o scădere a producției industriale și a ocupării forței de muncă.

Această tendință este determinată de un amestec de schimbări economice structurale pe termen lung și de crize acute recente, ceea ce duce la o pierdere a competitivității, închideri de fabrici și o trecere spre sectoare axate pe servicii.

Raportul lui Mario Draghi atenționa că scăderea productivității, inovarea digitală întârziată, îmbătrânirea populației, reducerea forței de muncă și dubla sarcină a tranziției digitale și ecologice pun în pericol modelul european.

Politicile climatice ale UE,  cum ar fi sistemul de comercializare a certificatelor de emisii (ETS) și angajamentele de „zero net”, impun poveri financiare suplimentare industriilor.

Întreprinderile din Europa citează adesea un „mediu de reglementare excesiv de complex” ca o barieră în calea inovării și investițiilor, în comparație cu alți actori globali.

Multe centre industriale vitale au fost dezmembrate. Angajații concediați îngroașă rândurile șomerilor. Unele companii intenționează să-și mute întreaga producție în afara Europei.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
85 afisari

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
*** National nu isi asuma continutul comentariilor si isi rezerva dreptul de a NU le publica sau de a le modera. Va rugam sa va exprimati opiniile folosind un limbaj respectuos si civilizat. ***
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

spot_img