AcasăEconomieEconomia digitală, noul câmp de luptă pentru concurența globală

Economia digitală, noul câmp de luptă pentru concurența globală

Națiunile cu tehnologie de vârf se străduiesc să schimbe dinamica influenței internaționale în folosul lor

Tehnologii precum inteligența artificială, blockchain, big data, comerțul electronic și internetul obiectelor (IoT) au transformat modul în care lumea face afaceri și interacționează, având un impact asupra dominației, influenței și controlului între țări.

Aceste tehnologii au efecte semnificative asupra politicii globale, a securității naționale și a bunăstării economice, potrivit unei analize Modern Diplomacy. Există consecințe ale interacțiunii economiei digitale cu relațiile internaționale: blocajele tehnologice reciproce dintre Statele Unite și China, punerea în aplicare a Legii privind serviciile digitale (DSA) și a Legii privind piețele digitale (DMA) în Uniunea Europeană, reglementările comerciale globale prin intermediul Inițiativei privind comerțul electronic (JSI) a OMC și Parteneriatul economic regional cuprinzător (RCEP).

Un raport al Forumului Economic Mondia(WEF) arată că țările care țin pasul cu evoluțiile tehnologice tind să exceleze în ceea ce privește dezvoltarea economică și socială. Raportul identifică șapte țări, și anume Finlanda, Elveția, Suedia, Israel, Singapore, Țările de Jos și Statele Unite ale Americii, care se află în prima linie în ceea ce privește impactul pozitiv al investițiilor economice în tehnologia informației și comunicațiilor (TIC)

GAFAM vs China

Un exemplu al concurenței dintre națiuni este lupta pentru dominație dintre actorii-cheie în economia digitală globală: Google, Apple, Facebook, Amazon și Microsoft (GAFAM) din SUA, versus Alibaba, Huawei, Tencent, WeChat, ZTE și Baidu din China. Poziția acestor companii nu reflectă doar reputația lor tehnologică, ci și puterea economică a țărilor lor de origine, precum și influența  în stabilirea standardelor și reglementărilor tehnologice la nivel mondial.

Dar concurența în economia digitală poate declanșa tensiuni și conflicte inernaționale. Războiul comercial/tehnologic  SUA-China a început cu tarife și interdicții de import și export pentru tehnologia 5G, semiconductori, platforme de social media și aplicații de securitate a datelor. Aici vorbim de rivalitatea pentru hegemonia globală în era digitală, în care țările se străduiesc să își mențină și să își extindă dominația prin controlul asupra tehnologiei.

Din perspectiva economiei digitale, acest război comercial provoacă perturbări semnificative în lanțul global de aprovizionare și determină creșterea investițiilor în inovare internă de ambele părți.

În plus, ar putea bloca accesul altor țări la tehnologia digitală, pierderile fiind agravate și mai mult dacă aliații națiunilor aflate în conflict le urmează exemplul.

Pin urmare, rivalitatea în economia digitală a devenit un element crucial în modul în care puterile tehnologice se străduiesc să schimbe dinamica influenței internaționale  în folosul lor.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
106 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger