AcasăEconomieDucem oile cu turmele în Maroc. "Nea Petrică Daea" a dezvăluit cum...

Ducem oile cu turmele în Maroc. „Nea Petrică Daea” a dezvăluit cum vrea să echilibreze balanța comercială a României

România și Maroc au încheiat un acord important pentru dezvoltarea relațiilor comerciale, privind exportul de ovine.

Petre Daea a anunțat că și-a atins obiectivele privind „recâștigarea piețelor externe de ovine în relațiile tradiționale cu Iordania și deschiderea unei noi piețe de export, prin dezvoltarea relațiilor comerciale dintre România și Maroc, în domeniul ovin”.

Daea vrea să recâştige pieţele externe

România, al doilea stat ca număr de ovine din UE.

România este al doilea stat ca efectiv de ovine în Uniunea Europeană, MADR urmărind creșterea acestuia, pentru a putea valorifica resursele pe care țara noastră le are, iar din acest punct de vedere statul folosește toate instrumentele disponibile pentru a dezvolta sectorul și pentru a sprijini crescătorii de ovine în valorificarea produselor obținute în fermele proprii”, a declarat Petre Daea, ministrul Agriculturii.

Africanii, interesaţi de genetica ovinelor

Reprezentanții marocani au fost interesați și de funcționarea sistemelor informatice privind genetica ovinelor și de organizațiile profesionale din domeniul ovin.

De asemenea, în perioada 13-16 martie, a avut loc vizita delegației conduse de ministrul agriculturii din Regatul Hașemit al Iordaniei, Khaled Al-Hneifat. În urma acestei întrevederi cu oficialii de la Guvern, s-a agreat reducerea perioadei de carantină pentru bovinele și ovinele importate de către Iordania din România, de la 21 la 14 zile.

author avatar
Andrei Ștefan
406 afisari

10 COMENTARII

    • Africanii, interesaţi de genetica ovinelor//în perioada 13-16 martie, a avut loc vizita delegației conduse de ministrul agriculturii din Regatul Hașemit al Iordaniei, Khaled Al-Hneifat

  1. Sunt interesati de mancare buna si curata asta e ,sunt mai inteligenti ca europenii dusi cu gandacii!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger