Sistemul de soluționare a litigiilor între investitori și state (ISDS) a apărut ca un mecanism care permite corporațiilor multinaționale și investitorilor străini să conteste acțiunile sau inacțiunile unor țări întregi prin intermediul unor tribunale internaționale relativ obscure, dar influente.
Aceste entități folosesc ISDS pentru a contesta orice percep ca fiind o amenințare la adresa „drepturilor” lor – și profiturilor – în temeiul acordurilor de investiții și comerciale.
Miza financiară în aceste cazuri este adesea enormă, statele fiind obligate să plătească sume substanțiale, uneori de ordinul milioanelor sau chiar al miliardelor de dolari, din bugetele lor publice, notează Modern Diplomacy. Dincolo de rolul de a facilita generarea de profit, sistemul ISDS a stârnit, de asemenea, îngrijorări cu privire la impactul său asupra responsabilității democratice și a procesului decizional, care are loc adesea fără ca publicul să fie conștient.
Propus inițial de elitele din mediul de afaceri, ISDS avea ca scop protejarea intereselor private de eventualele provocări reprezentate de națiunile și guvernele emergente care ar putea încerca să naționalizeze sau să redistribuie resursele.
În timp, a evoluat și a devenit un instrument încorporat în numeroase acorduri internaționale întreaga lume. Aceste acorduri, stabilite în principal între națiunile dezvoltate și cele mai puțin dezvoltate, au acordat corporațiilor și investitorilor din primele dreptul de preempțiune de a intenta litigii împotriva celor din urmă.
Centrul internațional pentru reglementarea diferendelor privind investițiile (ICSID), o ramură mai puțin cunoscută a Băncii Mondiale, a jucat un rol central în gestionarea acestor cazuri.
Sudul global a formulat o critică solidă a sistemului ISDS, subliniind dezechilibrul de putere inerent acestuia în favoarea corporațiilor multinaționale și a națiunilor bogate.
Lipsa de transparență și de responsabilitate în cadrul procedurilor ISDS exacerbează și mai mult aceste preocupări, limitând accesul la informații pentru comunitățile afectate și pentru publicul larg.
În unele cazuri, ISDS a acționat ca un factor de descurajare a reglementărilor foarte necesare, ridicând întrebări cu privire la compatibilitatea sa cu dezvoltarea echitabilă și durabilă.
Din ce în ce mai mult, corporațiile inițiază procese ISDS chiar și atunci când șansele lor de câștig sunt reduse. Adesea, aceste procese nu au ca scop obținerea de compensații, ci presarea guvernelor pentru a retrage reglementările de interes public.
Chiar și atunci când guvernele câștigă în cele din urmă în instanță, există o scădere documentată a investițiilor străine în țara respectivă.
Problema principală a ISDS este tratamentul inegal al investitorilor străini și al celor naționali, care subminează principiul tratamentului național prevăzut în tratatele de investiții. S-a transformat într-un instrument folosit de corporații pentru a contesta o gamă largă de politici publice, adesea în detrimentul guvernelor democratice și al capacității acestora de a acționa în interesul public.
Guvernele sunt descurajate să aplice măsuri de reglementare legitime din cauza riscului perceput de a se confrunta cu arbitraj de investiții. În plus, în ciuda eforturilor de a spori transparența prin divulgarea informațiilor, confidențialitatea poate fi menținută la discreția unei părți, reducând transparența și învăluind procesul în secret.
În concluzie, sistemul ISDS este folosit de corporații pentru a-și urmări profiturile și interesele în detrimentul guvernelor.
Cel putin in Romania problema e ca acel contract intre investitor si stat e facut in favoarea investitorului in proportie de 90%.Evident, cu ajutorul trepadusilor care sunt angajati ai statului.
De aia investitorii au tupeu sa se duca in instante si cand sansele sunt reduse.