Dispariția numerarului. Băncile centrale nu trebuie să fie oarbe la riscurile monedelor digitale

În contextul în care banii lichizi sunt pe cale de dispariție, multe bănci centrale din întreaga lume experimentează – sau, în unele cazuri, lansează – propriile monede digitale. Poate că a sosit vremea lor și au multe avantaje față de numerar, dar CBDC-urile reprezintă, de asemenea, o amenințare pentru instituțiile care le emit.

Plățile digitale private funcționează bine în multe țări, ceea ce limitează cererea de CBDC-uri. Băncile centrale se confruntă cu provocarea de a face ca acestea din urmă să fie viabile în ceea ce privește plățile cu amănuntul și plățile peer-to-peer, dar să nu aibă un succes atât de mare încât să înlocuiască complet plățile private.

În lipsa numerarului, intră în joc și alte opțiuni: impunerea unor rate nominale negative ale dobânzii pentru a descuraja economisirea și a stimula cererea în perioade de dificultate economică extremă. Aspectele programabile ale banilor ar putea facilita înțelegerile contractuale, cu fonduri eliberate automat doar atunci când sunt îndeplinite condițiile de către toate părțile contractante.

Astfel de inovații deschid noi perspective privind modul în care banii ar putea îmbunătăți funcționarea economiilor și a societăților, notează Financial Times. Dar merită să reflectăm asupra laturilor întunecate ale oricărei noi tehnologii.

Numerarul poate fi utilizat în mod anonim și are o valoare stabilă (în termeni nominali, nu în termeni ajustați la inflație) în raport cu unitatea de cont a unei economii, care este, de obicei, moneda fiduciară emisă de o bancă centrală.

Dacă ar fi puse în circulație unități de monedă de bancă centrală cu caracteristici diferite, ar deveni imaginabile piețe secundare pentru tranzacționarea acestora. Persoanele care preferă să economisească mai degrabă decât să cheltuiască ar putea tranzacționa de bunăvoie banii lor „programabili” la un preț redus.

Banii deținuți în portofelele digitale CBDC pot fi considerați mai siguri decât cei din depozitele băncilor comerciale. La urma urmei, băncile centrale nu dau niciodată faliment. Dar o fugă de bani în portofelele CBDC ar putea decima depozitele bancare și ar pune băncile centrale în poziția nedorită de a lua decizii de alocare a creditelor.

Inovațiile în domeniul monetar prezintă riscuri subtile. Băncile centrale ar putea fi privite ca agenți politici dacă vizibilitatea lor asupra operațiunilor de plată este folosită în scopuri de aplicare a legii sau de supraveghere.

„Aruncarea de bani din elicopter” de către guvern în portofelele digitale ale CBDC sunt operațiuni fiscale, dar în mintea publicului ar putea fi asociate cu băncile centrale, ceea ce ar face ca aceste instituții să fie văzute ca instrumente de politică fiscală. În perioade de panică financiară, plafonarea soldurilor din portofelele digitale ale CBDC s-ar putea dovedi dificil de susținut, determinând băncile centrale să le înlocuiască pe cele comerciale drept principal depozitar al economiilor.

Băncile centrale se confruntă deja cu amenințări la adresa independenței, credibilității și legitimității lor. Cu cât funcționalitatea banilor pe care îi emit este mai extinsă, cu atât mai mari vor fi presiunile politice la care vor fi expuse.

Ar fi o ironie tristă dacă digitalizarea banilor băncilor centrale pentru a-și menține relevanța ar submina chiar caracteristicile care îi fac demni de încredere. Deși nu prea au de ales, bancherii ar putea ajunge să regrete ziua în care s-au angajat în “modernizarea” banilor.