Cauta

Deși suntem cu un picior în groapă, OCDE ne obligă să donăm bani pentru redresarea economică a Ucrainei

OCDE ne obligă să donăm bani - Ziarul National

România, obligată să se împrumute ca să sprijine Ucraina

În timp ce bugetul României este falimentar, majorările de taxe și disponibilizările masive din sectorul bugetar fiind inevitabile, țara noastră a răspuns prompt solicitării OCDE de a mai dona niște bani Ucrainei, de data aceasta pentru redresarea economică a acesteia. Donația vine imediat după obligația venită de la Comisia Europeană de a cotiza cu aproape 20 milioane de euro pentru aceeași Ucraina, în cadrul Instrumentului European pentru Pace, care este, de fapt, sprijin  pentru înarmarea Ucrainei.

OCDE ne obligă să donăm bani - Ziarul NationalAbsența oricărui simț al urgenței în formarea unui nou guvern întărește și mai mult certitudinea că nimeni nu vrea să-și asume responsabilitatea apocalipsei care va urma. România a fost adusă în sapă de lemn de cei care au condus-o, iar populația trebuie să plătească prețul acestui faliment.

În timp ce autoritățile centrale se chinuie să încropească bani pentru pensii și salarii de la lună la lună, România a fost somată de Comisia Europeană să achite urgent cei aproape 20 milioane de euro, contribuție obligatorie pentru Ucraina, după o întârziere de doar câteva zile, fiind nevoită să plătească și penalități. Suma face parte din mecanismul UE Instrumentul European pentru Pace, însă denumirea pompoasă nu are nicio legătură cu pacea.

”Majoritatea finanțării acoperă măsuri de asistență în sprijinul forțelor armate ale Ucrainei, în special acoperirea necesităților urgente, în contextul actual de securitate, generat de agresiunea Rusiei. Implicațiile financiare ale efortului UE au depășit în mod semnificativ bugetul estimat inițial, care a generat, la rândul său, creșterea cotizațiilor individuale ale statelor membre”, a explicat Guvernul. Desigur, România a executat ordinul și a alocat zecile de milioane de euro din Fondul de rezervă.

Țară dezvoltată, doar când trebuie să cotizeze

România este considerată o țară dezvoltată doar când trebuie să cotizeze pentru alte țări, în rest este plasată printre statele sărace ale lumii. Nici nu s-au dat bine banii din fondul de rezervă pentru înarmarea Ucrainei, că țara noastră este obligată să mai cotizeze cu 150.000 de euro pentru această țară, într-un proiect al OCDE. Astfel, în contextul dialogului inițial de aderare cu Ucraina, OCDE a lansat în 2023 Programul de țară OCDE pentru Ucraina. Programul sprijină reforma, reconstrucția și redresarea țării, contribuind la apropierea de standardele și practicile OCDE și, în cele din urmă, va sprijini, de asemenea, aderarea Ucrainei la UE și la OCDE, susține Executivul.

Acesta este structurat în jurul a șase mari domenii tematice: redresarea economică și reziliența infrastructurii; sustenabilitatea mediului și energia; fiscalitatea și gestionarea financiară; buna guvernanță și transparența; competitivitatea și eficiența reglementărilor; și capitalul uman, dezvoltarea socială și culturală. Durata de desfășurare a Programului este de patru ani (iunie 2023-iunie 2027) și, având în vedere situația dificilă a finanțelor publice ale Ucrainei în timp de război, acesta va fi finanțat integral din contribuțiile donatorilor prin intermediul contribuțiilor voluntare , necesarul estimate fiind de 16.500.000 euro. România a mai acordat și în 2024 o contribuție voluntară în valoare de 200.000 Euro pentru redresarea economică a Ucrainei.

Sume record donate pentru alte țări

În timp ce este ținută de ani de zile la ușa OCDE, România a donat anul trecut pentru această organizație, în cadrul asistenţei oficiale pentru dezvoltare, suma record de 587 de milioane de dolari. Republica Moldova a fost principalul beneficiar al asistenţei acordate de țara noastră, cu o sumă de 76,6 milioane de dolari, mai mult cu 19% față de anul 2023. Desigur, o parte importantă din această sumă a ajuns și în Ucraina.

Ultimele stiri

  • Bolojan declanșează războiul: 17 companii de stat, sub securea reformei
  • UPDATE Tragerea la sorți a Cupei Mondiale: Putem ajunge cu americanii în grupă
  • Documentele care DEMONTEAZĂ scandalul averii imobiliare a familiei Băluță
  • Tragerea la sorți a Cupei Mondiale provoacă un moment viral: Infantino îl evită pe Kevin Hart, iar Heidi Klum strălucește la 52 de ani
  • Pace în Ucraina? Discuții tensionate în Europa despre posibile concesii teritoriale ale Kievului
  • Criza apei din Prahova. Bolojan anunță că e „foarte posibil” ca din această seară să fie reluată alimentarea locuințelor cu apă. Dar nu sunt garanții că e și potabilă – VIDEO
  • Știai că respirația profundă reduce nivelul de cortizol în doar 2 minute? Iată tehnicile simple de calmare imediată
  • De necrezut: Petrecere de final de an la Ministerul Muncii, cu „taxă” de participare! Angajații, sărbătoriți pe banii lor! Cum arată invitația
  • „Europa va fi de nerecunoscut”. Noua Strategie de Securitate a SUA, publicată de Casa Albă
  • Are doar 10 ani și cântă în cinci limbi: povestea Anelissei Mănescu, „fetița cu voce de aur” din campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Exit mobile version