Pe măsură ce creșterea vânzărilor de vehicule electrice la nivel mondial încetinește, constructorii de automobile și autoritățile de reglementare își pun o întrebare existențială: tendința este un impuls general?
Unul dintre scenarii prevede că, în cele din urmă, cumpărătorii vor ajunge să se orienteze către EV-uri, deși sunt scumpe.
Producătorii vor trage ponoasele
Celălalt scenariu pare mai realist. În cazul în care prețurile nu scad sau dacă nu se răspunde preocupărilor legitime privind infrastructura de încărcare, șoferii ar putea opune rezistență pe termen nelimitat. Iar producătorii, care au investit enorm în electrificare, ar avea de pierdut.
Trecerea la vehiculele electrice va dura ceva timp. Noile modele care vor fi puse la vânzare depind de lucrările de instalare a stațiilor de încărcare, chiar și în țările cu economii dezvoltate. Dar prețul rămâne unul dintre marile obstacole. Pur și simplu, gama EV rămâne mult mai scumpă decât mașinile cu motor pe combustie.
Despre autonomie, puțin văd un avantaj în a încărca bateria la 200 de kilometri. Narațiunea conform căreia nu îți trebuie un automobil performant pentru a ajunge din punctul A în punctul B nu își mai are rostul: acest automobil costă cât o limuzină. Și atunci, mai degrabă conduci o limuzină.
De la Ford și General Motors până la Bentley, constructorii de automobile din întreaga lume au retras planurile privind vehiculele electrice pentru a se concentra pe modelele hibride. Dar s-ar putea să nu fi mers suficient de departe. Anul trecut, industria auto mondială a produs 10,5 milioane de vehicule electrice și se așteaptă să producă 13,5 milioane în acest an. În 2025, conform previziunilor actuale, producția va crește și mai mult, ajungând la 18 milioane.
Cu toate acestea, vânzările, vor rămâne și mai mult în urmă. În 2023, interesul pentru vehiculele electrice a dus la vânzări de 9,5 milioane de vehicule, dar se preconizează că în 2024 cifra va fi de numai 9,8 milioane.
Problema unei oferte forțate
Unii investitori avertizează acum cu privire la o alocare greșită de capital în întreaga industrie auto. Ideea este că producătorii nu pot ieftini mașinile electrice, deoarece își pierd marja de câștig. Chiar și BYD – cel mai temut dintre noii jucători din China în domeniul EV – a văzut cum reducerile de prețuri i-au afectat propria profitabilitate în ultima săptămână.
În cele din urmă, prognoza mașinilor electrice va depinde de piață – cerere și ofertă. Problema este că o ofertă forțată este un semnal de criză pentru producători. Și unul care dă prilejul consumatorilor să se îndepărteze de ea.