De la Putin la Musk: cum se formează un oligarh al zilelor noastre

Cine se gândește la oligarhi ca la un fenomen strict post-sovietic ar trebui să reflecteze la faptul că definiția originală provine de la Aristotel, care scria acum aproape 2.400 de ani: „Oriunde oamenii conduc datorită bogăției lor, fie că sunt puțini sau mulți, aceea este o oligarhie.”

Oligarhii sunt un tip veșnic care acum proliferează în întreaga lume, atât în Vest, cât și în Est, relatează Financial Times. Mulți dintre ei conduc țări. Cu toate acestea, oligarhii sunt ciudat de puțin studiați, spune David Lingelbach, care, împreună cu Valentina Rodriguez Guerra, a scris o nouă carte, The Oligarchs’ Grip, reluând definiția lui Aristotel.

Un oligarh, spun autorii, este „cineva care asigură și reproduce bogăția sau puterea, apoi le transformă pe una în cealaltă”. Așadar: ce face un oligarh – mai ales în zilele noastre?

În primul rând, oligarhii nu sunt pur și simplu magnați. Elon Musk a trecut de la magnat la oligarh atunci când a cumpărat Twitter anul trecut. Compania de social media, redenumită acum X, modelează opinia cu privire la evenimente, de la Ucraina la Israel – adesea prin platformarea de neadevăruri.

Astăzi, adaugă Lingelbach, „Musk este unul dintre cei cinci sau zece oligarhi cu cele mai mari consecințe din lumea noastră”.

Cartea distinge mai multe tipuri de oligarhi. „Oligarhii de afaceri”, precum Musk, transformă bogăția în putere politică, în timp ce „oligarhii politici” merg în direcția opusă. Un exemplu clasic al acestora din urmă este Vladimir Putin, „un miliardar cu arme nucleare”.

Alți oligarhii influenți, precum Rupert Murdoch, Charles Koch și George Soros, stabilesc agendele, în timp ce proprietarii de platforme, precum Musk, Mark Zuckerberg(Meta) și Larry Page de la Google, au reconfigurat fluxurile de informații.

The Oligarchs’ Grip s-ar fi putut intitula How to Be an Oligarch. Mai presus de toate, oligarhii sunt oportuniști. Profită de marea lor șansă, care apare adesea – neobservată de oamenii obișnuiți – în perioadele de turbulențe. „Pentru oligarhi”, scriu autorii, „istoria se face în camera din spate”.

Oligarhii au „prieteni cu beneficii”, ceea ce înseamnă că folosesc și apoi se debarasează de partenerii temporari – așa cum au făcut atât Putin, cât și Roman Abramovici cu colegul său oligarh Boris Berezovsky.

Domnia unui oligarh este adesea scurtă, iar acesta (sunt aproape toți bărbați) este în general înconjurat de gărzi de corp. Oligarhii care se îmbogățesc în locuri periculoase se mută de obicei în locuri mai sigure, în special la Londra.

Cei mai mulți dintre oligarhii de frunte din prezent au apărut în timpul unei perioade de turbulențe. În anii 1990, șapte oligarhi și-au asigurat controlul asupra a jumătate din economia Rusiei. Atunci a intrat în uzul comun rusesc cuvântul „oligarh”, derivat nu direct de la Aristotel, ci din romanul politic aprobat de sovietici al scriitorului american Jack London, „The Iron Heel”.

În Italia, alegerea lui Silvio Berlusconi în funcția de prim-ministru în 1994 a demonstrat admirația populară pentru oligarhi – un lucru prevăzut, cu îngrijorare, cu 200 de ani mai devreme de către părintele fondator american John Adams, a cărui cea mai mare teamă pentru SUA nu era un dictator, ci o oligarhie.

Numărul oligarhilor care sunt șefi de stat sau de guvern a sărit de la trei în 1988 la peste 20 în prezent. Printre exemple se numără președintele Africii de Sud, Cyril Ramaphosa, președintele Nigeriei, Bola Tinubu, președintele El Salvador, Nayib Bukele, și proaspătul președinte ecuadorian Daniel Noboa, în vârstă de 35 de ani.

Fiecare oligarh se gândește mereu de unde va veni următoarea amenințare la adresa banilor (sau a vieții) sale. Miliardarii americani din domeniul tehnologiei trăiesc cu teama că Washingtonul sau Bruxelles-ul le vor desființa cvasi-monopolurile. În timp ce oligarhii ex-sovietici caută favoruri din partea guvernului, oligarhii occidentali vor ca guvernele să îi lase în pace.