AcasăEconomieDe ce FMI a ajuns să tragă de mânecă America

De ce FMI a ajuns să tragă de mânecă America

Directorul adjunct al Fondului Monetar Internațional a îndemnat SUA să își reducă povara fiscală tot mai mare

Gita Gopinath, directorul adjunct al Fondului Monetar Internațional,  a îndemnat SUA să își reducă povara fiscală tot mai mare, afirmând că o creștere puternică în cea mai mare economie a lumii îi oferă un spațiu „amplu” pentru a limita cheltuielile și a crește taxele.

Într-un interviu acordat Financial Times, Gopinath a subliniat că a sosit momentul pentru  economiile avansate să „investească în consolidarea fiscală” și să abordeze modul în care intenționează să readucă povara datoriei la nivelurile anterioare pandemiei. „În ceea ce privește SUA, vedem un teren amplu pentru a-și reduce dimensiunea deficitelor fiscale, având în vedere, de asemenea, puterea economiei americane”.

Biroul de buget al Congresului, organismul de supraveghere fiscală al guvernului federal, se așteaptă ca, în 2029, ponderea datoriei în PIB să depășească nivelul maxim atins în perioada celui de-al doilea Război Mondial. Prevede deficite cuprinse între 5,2% și 6,3% în următorii 10 ani, în cazul în care planurile economice ale Congresului rămân neschimbate.

„Riscuri semnificative” pentru economia mondială.

FMI a declarat în raportul său de referință Fiscal Monitor, publicat în aprilie, că se așteaptă ca SUA să înregistreze un deficit fiscal de 7,1% anul viitor – de peste trei ori mai mult decât media de 2% a altor economii avansate. Și a  avertizat că deficitele fiscale atât în SUA, cât și în China reprezintă „riscuri semnificative” pentru economia mondială.

Gopinath a lăudat ultimele reforme fiscale din zona euro, deși a adăugat că punerea în aplicare a măsurilor, convenite în decembrie, va fi „absolut critică”.

Mulți consideră 2025 ca fiind un an de criză pentru perspectivele fiscale ale SUA, în condițiile în care Donald Trump s-a angajat să permanentizeze reducerile de impozite din 2017 dacă va fi reales, iar eșecul lui Joe Biden de a reduce nivelul ridicat al cheltuielilor ridică îngrijorarea că deficitele ar putea crește și mai mult decât se anticipa deja.

Analiza anuală a FMI privind economia SUA, așa-numita consultare în temeiul articolului IV, urmează să fie publicată la sfârșitul acestei luni.

Deși administrația Biden s-a străduit să țină în frâu cheltuielile pentru sănătate și asistență socială, Gopinath a lăsat să se înțeleagă că FMI a sprijinit eforturile Casei Albe de a împinge americanii bogați să plătească mai multe taxe.

Gopinath a mai afirmat că adoptarea inteligenței artificiale generative – un alt mesaj pentru America –  „ar putea amplifica următoarea recesiune economică”, chiar dacă ar putea crește productivitatea.

Cercetările FMI au constatat că tehnologia ar putea pune în pericol 30% din locurile de muncă în economiile avansate, 20% pe piețele emergente și 18% în țările cu venituri mici.

author avatar
Radu Jacotă Redactor