Banca Centrală Europeană confirmă o dezinflație în zona euro și subliniază creșterea economică. Cu toate acestea, a menținut ratele dobânzilor la 2%, în așteptarea unei clarificări a tensiunilor comerciale și a evoluției prețurilor.
Fără surprize, consiliul guvernatorilor BCE a decis în unanimitate să mențină neschimbate ratele dobânzilor de referință, la fel ca în iulie, după opt scăderi în puțin peste un an, care au redus rata principală – rata depozitelor, de la 4% la 2%.
Christine Lagarde a repetat, așa cum face din iunie, că BCE își stabilește politica monetară „ședință cu ședință”, conform unei abordări „bazate pe date”, adică urmărind lună de lună indicatorii economici, relatează Le Monde.
Nu se pune problema de a da în avans vreun indiciu cu privire la deciziile viitoare. Iar climatul actual de incertitudine, provocat în principal de introducerea haotică, începând din primăvară, a taxelor vamale de către președintele american Donald Trump, nu este de natură să scoată instituția din această ambiguitate.
Acordul încheiat la sfârșitul lunii iulie între Uniunea Europeană și Statele Unite, care prevede o taxă de 15% asupra exporturilor europene către piața americană, a calmat temerile privind escaladarea tensiunilor, dar nu a fost suficient pentru a convinge Consiliul guvernatorilor să își modifice poziția.
BCE are totuși motive să fie optimistă în ceea ce privește conjunctura economică. În ciuda unei ușoare accelerări la 2,1% în august, inflația în zona euro este acum foarte aproape de obiectivul de 2% vizat de banca centală. Lagarde a menționat în special scăderea prețurilor la energie și, mai ales, aprecierea monedei euro, care determină scăderea prețurilor importurilor și „ar putea determina o scădere a inflației mai mare decât se preconiza”.
Totuși, zona euro rămâne afectată de deficiențe structurale – fragmentare financiară cronică, creștere lentă și instituții lipsite de transparență. În ciuda anilor de integrare, UE a rămas în urma altor economii avansate, în special în ceea ce privește inovarea și productivitatea.
„BCE ar putea reduce din nou ratele în martie 2026, dar mai degrabă ca reacție la aprecierea euro și la consecințele sale asupra inflației, înainte de a le majora la sfârșitul anului”, explică Michel Martinez, economist-șef pentru Europa la Societe Generale Corporate and Investment Banking.