AcasăEconomieCum vine asta? FMI înghite mai mulți bani, dar oferă aceeași creditare

Cum vine asta? FMI înghite mai mulți bani, dar oferă aceeași creditare

Creditorul din Washington își majorează resursele fără să crească capacitatea de împrumut

Consiliul Fondului Monetar Internațional  a aprobat o propunere de majorare cu 50% a resurselor la care trebuie să contribuie țările membre, proporțional cu participațiile actuale ale acestora la creditorul cu sediul în Washington.

Propunerea urmează în mare măsură un plan sprijinit de SUA care va spori resursele de creditare ale FMI, dar va întârzia orice creştere a participaţiilor Chinei, Indiei, Braziliei şi altor economii emergente în creştere rapidă, potrivit Reuters. Dar Comitetul executiv a cerut un calendar accelerat privind opţiunile pentru realinierea formulei de calculare a cotelor FMI până în iunie 2025.

Instituția a precizat că majorarea cu 50% a finanțării prin cote – echivalentul a aproximativ 314 miliarde de dolari la cursul de schimb actual – nu va  crește capacitatea de împrumut,  de aproximativ 1.000 de miliarde de dolari, dar ar schimba compoziția către „resurse mai permanente”.

Majorarea cotelor „va ajuta la prezervarea unor resurse adecvate, solide ale FMI, esenţiale pentru protejarea stabilităţii financiare globale şi pentru a răspunde potenţialelor nevoi ale statelor membre, într-o lume plină de incertitudini şi predispusă la şoc”, a afirmat directorul general Kristalina Georgieva.

Planul mai are nevoie de aprobarea boardului guvernatorilor FMI, care include reprezentanți din toate cele 190 de state membre, votul fiind solicitat până la 15 decembrie. Propunerea, care a beneficiat de un sprijin larg în timpul reuniunilor anuale FMI-Banca Mondială desfășurate luna trecută în Maroc, are nevoie de o majoritate de 85% din puterea de vot a fondului pentru a fi pusă în aplicare.

Cele mai mari participaţii la FMI sunt deţinute în prezent de Statele Unite (17,4% din cotele parte), Japonia (6,5%) şi China (6,4%).

Fiecărei țări membre ale FMI i se atribuie o cotă, pe baza poziției sale relative în economia mondială. Această cotă determină puterea de vot și accesul la finanțarea FMI. Și este formulată în funcție de ponderea PIB, deschiderea către economie și rezervele internaționale.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
234 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger