AcasăEconomieCum o zonă nucleară sovietică ar putea fi cheia pentru piața europeană...

Cum o zonă nucleară sovietică ar putea fi cheia pentru piața europeană a vehiculelor electrice

La marginea orașului Sillamae din nord-estul Estoniei, aproape de granița cu Rusia, se află o zonă care ascunde un secret. Ar putea reprezenta viitorul, dacă Europa dorește să slăbească controlul Chinei asupra furnizării de componente pentru industriile considerate esențiale pentru economia continentului.

Orașul producea în secret uraniu pentru industria nucleară sovietică, până în 1989. Astăzi, facilitățile adiacente găzduiesc terminale de depozitare a petrolului și a îngrășămintelor, dar și singura mare fabrică de prelucrare din afara Asiei pentru metale de pământuri rare folosite în industria auto.

Proprietarul canadian al fabricii, Neo Performance Materials, spune că experiențele dobândite în această regiune îndepărtată de-a lungul deceniilor sunt acum esențiale pentru dezvoltarea unei industrii europene de magneți, în special pentru vehiculele electrice.

Susținută de guvernul estonian, Neo intenționează să construiască prima fabrică de magneți din pământuri rare din Europa lângă Sillamae.

„Dacă ne uităm la întreaga Estonie – 1,4 milioane de locuitori reprezintă dimensiunea unui oraș mic oriunde în lume – și totuși are potențialul de a deveni un centru de inovare pentru materiale critice pentru întreaga Europă”, a declarat pentru Bloomberg Constantine Karayannopoulos, directorul executiv al Neo, cu sediul în Toronto.

Viziunea poate părea măreață, dar metalele de pământuri rare sunt foarte solicitate. Ele reprezintă un set de 17 elemente din tabelul periodic și au sute de utilizări, de la rachete la bancnote.

Magneții puternici reprezintă aproximativ 90% din valoarea pieței la nivel mondial, potrivit grupului de lobby al industriei. Companiile chinezești domină producția, în timp ce capacitățile americane și europene s-au micșorat în fața concurenței mai ieftine în ultimele trei decenii.

Automobilele electrice va avea nevoie de mult mai mulți magneți în următorii ani, deoarece Uniunea Europeană intenționează să interzică motoarele cu combustie internă până în 2035. Provocarea în Europa este să se aprovizioneze cu materie primă.

Dominația copleșitoare a Chinei asupra pământurilor rare a devenit și mai îngrijorătoare pentru companiile occidentale după ce pandemia Covid-19, războiul din Ucraina și blocajele de pe Canalul Suez au scos la iveală vulnerabilitățile lanțurilor de aprovizionare.

Europa nu se află doar într-o cursă accelerată cu China, ci și cu SUA, unde președintele Joe Biden îi ademenește pe producători cu subvențiile Legii de reducere a inflației.

Bosch, Siemens,Stellantis și Schaeffer Group  sunt dornice să se aprovizioneze cu magneți de la  Neo. Produce produce tantal, ceriu, lantan, neodim, praseodim – materiale pentru industria auto, aerospațială, microelectronică – în Sillamae.

Deține aproximativ 70% din piața magneților de neodim în afara Chinei, potrivit lui Yuri Lynk, analist la Canaccord Genuity. Recent, a cumpărat drepturile de explorare a unei mine din Groenlanda și fabrici de magneți din China și Thailanda.

În momentul de față, compania trebuie să transporte materialele prelucrate în Estonia către instalațiile din Asia, pentru ca apoi să transporte produsul finit înapoi către clienții din Europa. Noua fabrică estoniană de 100 de milioane de euro care va fi construită în Narva, un oraș de frontieră cu Rusia, la 25 de kilometri est de Sillamae, ar trebui să rezolve această problemă.

 

 

 

author avatar
Radu Jacotă Redactor
282 afisari

1 COMENTARIU

  1. China are tot ce vrea si nu depinde de nimeni ,sint cu 50 de ani in fata colhozului m UE

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger