Condițiile care au permis scurta perioadă de democrație substanțială au dispărut și este puțin probabil să revină curând. Într-un sens real, democrația este moartăDe la o economie șubredă la o criminalitate în creștere, Franța are o mulțime de probleme. Dar, judecând după evenimentele recente, guvernul pare să aibă în vedere o altă amenințare: social media. La începutul acestei luni, procurorii au deschis o anchetă penală în legătură cu platforma X a lui Elon Musk, acuzând interferențe străine și răspândirea de conținut „instigator la ură”.
Franța este departe de a fi singura în această situație. Pentru că democrația occidentală este amenințată – nu de „adversarii străini” sau de „populiștii de extremă dreapta”, ci de propriile elite, notează UnHerd. Fie că este vorba de Marea Britanie, Germania sau Irlanda, cenzura a devenit o rutină în întreaga Europă și nu numai, chiar dacă disidența este din ce în ce mai mult incriminată și sistemele juridice sunt înarmate pentru a suprima opoziția.
Post-democrație, era neoliberală
Observatorii realiști au tras semnale de alarmă cu privire la acest regres democratic provocat de elite de ani de zile. Încă din 2000, politologul Colin Crouch a inventat termenul de „post-democrație” pentru a descrie faptul că, deși societățile occidentale se mândreau cu însemnele libertății, deveniseră din ce în ce mai mult o fațadă fără sens.
Alegerile, a susținut Crouch, au devenit spectacole bine gestionate, orchestrate de influenți profesioniști care acționau în cadrul unui consens neoliberal comun: pro-piață, pro-business, pro-globalizare. Cetățenii, la rândul lor, au jucat un rol pasiv, neputincioși în fața puterii politice și corporatiste.
Statutul de „hiperputere” al Americii i-a permis să-și afirme agresiv hegemonia globală, creând o „nouă ordine mondială” unipolară susținută de schimbări economice structurale în Occident: declinul producției tradiționale, dispersia forței de muncă, precaritate și fragmentare.
Între timp, procesele decizionale au fost din ce în ce mai izolate de presiunile democratice, în principal prin cedarea prerogativelor naționale către instituții supranaționale și birocrații suprastatale precum Uniunea Europeană.
Politicile post-democratice ale erei neoliberale s-au intensificat de fapt în anii 2010, devenind din ce în ce mai represive și autoritare. În UE, sub pretextul de a răspunde crizelor financiară și euro, instituțiile supranaționale ale blocului (în special BCE și Comisia Europeană) și-au extins dramatic puterile, impunând statelor membre norme bugetare și reforme structurale fără supraveghere democratică.
Unii analiști sugerează că UE este pe cale să ajungă un „prototip post-democratic” – unul care se opune cu înverșunare suveranității naționale și democrației.
Pandemia Covid, dincolo de natura sa epidemiologică, poate fi interpretată ca un eveniment structural profund care a accelerat centralizarea puterii.
Guvernele au exagerat pericolul virusului pentru a înlătura procedurile democratice, a militariza societățile, a reduce libertățile și a pune în aplicare măsuri fără precedent de control social.
O dinamică autoritară similară a reapărut odată cu războiul Rusia-Ucraina, establishmentul mediatic-politic defăimând, cenzurând și chiar pedepsind vocile critice la adresa politicii occidentale.
Viitor sumbru
Din păcate, viitorul pare sumbru. Condițiile care au permis scurta perioadă de democrație substanțială au dispărut și este puțin probabil să revină curând. Într-un sens real, democrația este moartă.
Destrămarea ordinii geopolitice care stă la baza dominației occidentale – contestată de apariția unei ordini multipolare susținute de ascensiunea unor puteri precum China – marchează o schimbare profundă.
Ceea ce ne așteaptă nu este doar întrebarea dacă democrația poate fi „restaurată”, ci dacă poate apărea un nou proiect politic care să înlocuiască modelul epuizat al liberalismului gestionat de elite. Vechea ordine se prăbușește, dar cea nouă încă nu s-a născut. În acest vid, se poate întâmpla orice.
