Cauta

Criza mașinilor europene se extinde la furnizori. Zeci de mii de oameni au fost disponibilizați

Criza mașinilor europene se extinde la furnizori. Zeci de mii de oameni au fost disponibilizați - Ziarul National

Piața europeană a automobilelor și dificultățile din sectorul vehiculelor electrice provoacă pierderea a zeci de mii de locuri de muncă.

Criza mașinilor europene se extinde la furnizori. Zeci de mii de oameni au fost disponibilizați - Ziarul National„Este cea mai rea perioadă pe care am văzut-o vreodată și, de asemenea, cea mai dificilă din punct de vedere al duratei”, a declarat Benjamin Krieger, secretarul general al Asociației Europene a Furnizorilor de Automobile (CLEPA), pentru AFP. Criza financiară din 2009, de exemplu, a fost urmată de o redresare rapidă.

32 000 de reduceri de joburi în Europa au fost anunțate pentru prima jumătate a acestui an, mai multe decât în timpul pandemiei Covid, la acești furnizori care angajează 1,7 milioane de persoane.

Din 2020, au fost disponibilizați 86.000 de lucrători, în special în Germania și Franța. În același timp, doar 29 000 de locuri de muncă au fost create, pentru un total de aproximativ 56 000 de concedieri nete.

De la începutul pandemiei, piața europeană a automobilelor noi a rămas la un nivel foarte scăzut, iar electrificarea pieței se dovedește mult mai lentă decât se aștepta.

„Acest lucru pune probleme enorme acestei industrii, care a investit masiv în noi tehnologii. Rentabilitatea investițiilor este lentă, avertizează Krieger. Mai ales că două treimi dintre companiile din sector sunt deja fragile, cu o marjă brută anuală (Ebitda) mai mică de 5%.

La fel ca mulți producători, furnizorii de echipamente cer Comisiei Europene să revizuiască obiectivele de decarbonizare a industriei auto în următorii ani, în condițiile în care UE intenționează să interzică vânzarea de mașini noi pe benzină și diesel în 2035.

În special, producătorii de echipamente solicită ca ușa să fie lăsată deschisă în anii următori pentru alte tehnologii decât cea electrică, fie că este vorba de motoare cu combustie mai eficiente sau de hibrizi reîncărcabili.

Până în prezent, marii furnizori au fost mai puțin afectați, deoarece „le-a fost mai ușor să investească în alte sectoare”, a precizat președintele ClEPA, Matthias Zink, care este și director general pentru tehnologii la furnizorul german de automobile Schaeffler.

Dar, pe măsură ce piața europeană încetinește, companiile Bosch, ZF și Valeo își pun în aplicare planuri de reducere a costurilor.

De asemenea, CLEPA  solicită Comisiei măsuri de încurajare a investițiilor, cu bugete comparabile cu cele din China și SUA, precum și electricitate mai ieftină, pentru a garanta că Europa ”rămâne competitivă”.

Ultimele stiri

  • Nu tot ce zboara…
  • Horoscop 16 decembrie 2025 – Norocul pare să-ți zâmbească în acest moment
  • Nick Reiner, fiul celebrului regizor Rob Reiner, reținut în ancheta privind moartea părinților săi
  • Eurovision 2026 aduce reveniri surprinzătoare și proteste politice: România reintră în concurs
  • Trenurile spre Aeroportul Otopeni, blocate în câmp: peste 100 de pasageri riscă să piardă zborurile
  • Alege ce citești
  • Încurcăturile politicilor climatice. Ce vrea America de la Uniunea Europeană
  • Trădare sau incompetență? Statul român își EXECUTĂ propria fabrică de avioane
  • Cartel Alfa spulberă Guvernul Bolojan. ”Sacrificați cetățenii și protejați companiile și sponsorii de partid”
  • Și Cristiano se face “patron”. L-a costat 65 de milioane
  • Exit mobile version