AcasăEconomieCriză de specialiști. Infuzie de consilieri onorifici la Ministerul Finanțelor

Criză de specialiști. Infuzie de consilieri onorifici la Ministerul Finanțelor

Tánczos Barna nu a găsit specialiști în Ministerul Finanțelor

Din cei 24.300 de angajați ai Ministerului Finanțelor, actualul șef al instituției nu a reușit să găsească oameni competenți. Astfel, printr-un proiect de ordonanță de urgență, acesta solicită posibilitatea de a-și aduce în minister o ”armată” de consilieri onorifici, pentru a acoperi nevoile de expertiză, a sprijini procesul decizional, a facilita adoptarea unor reforme adaptate contextului actual, contribuind, astfel, la eficientizarea activității ministerului.

Angajările pe criterii politice sau pe orice alte criterii în afara competențelor are, drept consecință, o lipsă acută de specialiști în instituțiile statului. Primul care se plânge de așa ceva este chiar actualul ministru al Finanțelor, Tánczos Barna, care solicită posibilitatea de a-și aduce consilieri onorifici în toate direcțiile din instituție. Ministerul Finanțelor are responsabilitatea de a elabora și implementa politici fiscale și economice complexe, într-un mediu caracterizat atât de schimbări la nivel național și internațional și cât și de o evoluție tehnologică constant, susține acesta, într-un proiect de hotărâre de guvern.

”Pentru a asigura calitatea deciziilor și eficiența măsurilor adoptate, se impune integrarea expertizei unor specialiști recunoscuți în diverse domenii. Atribuirea calității de consilier onorific reprezintă o modalitate eficientă și imediată de a accesa această expertiză, fără a implica costuri suplimentare pentru bugetul de stat. Având în vedere complexitatea și dinamica domeniilor de activitate ale ministerului, se impune atragerea unor specialiști cu experiență relevantă atât din mediul academic, cât și din alte domenii, pentru a acoperi nevoile de expertiză ale ministerului. Consilierul onorific va avea un rol consultativ și neremunerat, poate fi numit într-un termen mai scurt, în regim flexibil în funcție de necesitatea și priorităților instituției”, se arată în motivarea proiectului de act normativ.

Suport tehnic de nivel înalt

În acest sens, va fi completat art.10 al Hotărârii Guvernului nr. 34/2009  cu două noi alineate, alineatul (16) și alineatul (17) privind atribuirea, prin ordin al ministrului finanțelor a calității de consilier onorific unor persoane cu expertiză în domeniile de activitate ale Ministerului Finanțelor, pentru realizarea obiectivelor ministerului.

Atribuirea calității de consilier onorific și atragerea specialiștilor din domeniile menționate reprezintă o măsură esențială pentru asigurarea unui suport tehnic și consultativ de înalt nivel în cadrul Ministerului Finanțelor. Această inițiativă va sprijini procesul decizional, va facilita adoptarea unor reforme adaptate contextului actual și va contribui semnificativ la eficientizarea activității ministerului, fără a afecta bugetul de stat, consider ministrul Finanțelor, Tánczos Barna. De precizat că Ministerul Finanțelor are nu mai puțin de 24.300 de angajați, însă se pare că niciunul dintre aceștia nu corespunde standardelor și complexității atribuțiilor pe care le are acest minister.

Dispar 3 secretari de stat

Totodată, în același proiect de hotărâre de guvern, ministrul Finanțelor taie și 3 posturi de secretari de stat, astfel că din 7, rămân doar 4. Prin acest act normativ se pun în aplicare prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.16/2025 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administrației publice centrale, respectiv limitarea numărului funcțiilor de demnitate publică numite din cadrul administrației publice centrale, prin plafonarea numărului de secretari de stat și subsecretari de stat, precum și a celor din categoria înalților funcționari publici.

”Unul din obiectivele reformei administrative asumate prin Programul de guvernare aprobat de Parlament prin Hotărârea Parlamentului României nr.33/2024 pentru acordarea încrederii Guvernului este reducerea numărului de secretari de stat din ministere. Totodată, se urmărește simplificarea procesului decizional și reducerea birocrației excesive, pentru a evita suprapuneri de responsabilități”, se mai precizează în nota de fundamentare a proiectului de act normativ.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
1.184 afisari

1 COMENTARIU

  1. sigur sigur doar etnici ca sa si tina acolo spatele,va dati seama ce vor face astia cu banii romanilor?!!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger