Mașinile aflate în garanție pot fi reparate în orice service, nu numai în reprezentanțe, fără ca acestea să-și piardă garanția, a transmis Consiliul Concurenței, care a și declanșat mai multe investigații la importatorii auto și rețelele acestora de reparații vehicule. Consiliul vrea să pună capăt unei practici înșelătoare generalizate prin care românii care își achiziționau autoturisme noi erau obligați ca, în perioada de garanție, să-și efectueze până și schimburile de ulei și filtre la reprezentanțe, sub amenințarea că pierd garanția mașinii.
Consiliul Concurenței a declanșat șase investigații în sectorul auto, efectuând deja inspecții inopinate la sediile importatorilor auto. Investigațiile au fost demarate din oficiu pe piața serviciilor de întreținere și reparare a autovehiculelor și/sau pe piața distribuției de piese de schimb pentru autovehicule din România, autoritatea de concurență deținând indicii cu privire la existența unor înțelegeri între cei șase importatori auto și membrii rețelelor lor autorizate de dealeri și reparatori auto.
Aceste înțelegeri au restricționat accesul concurenților (unități de reparații auto din afara rețelei autorizate și/sau distribuitori de piese de schimb de calitate echivalentă) la clienți, pe piețele pe care aceștia își desfășoară activitatea. Astfel, Consiliul Concurenței are suspiciuni că anumite prevederi contractuale ar putea determina proprietarii să realizeze operațiuni de întreținere a autovehiculelor și anumite lucrări de reparare a acestora, care nu sunt acoperite de garanție, doar în rețeaua autorizată a importatorilor și/sau folosind doar piese de schimb de origine, sub sancțiunea pierderii garanției autovehiculului, a transmis instituția. „Garanția unui autovehicul nu ar trebui condiționată de realizarea unor lucrări care nu intră în garanție și care sunt plătite de proprietar doar în cadrul rețelelor autorizate sau cu utilizarea exclusivă a anumitor piese de schimb. O astfel de practică este nocivă pentru concurență și prejudiciază clienții”, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.
Anchete la firme care acoperă 70% din parcul auto
Autoritatea de concurență a efectuat inspecții inopinate la sediile a șase importatori auto activi în România: BMW Romania SRL, Porsche Romania SRL, Mercedes-Benz România SRL, Hyundai Auto România SRL, Renault Commercial Roumanie SRL/Automobile-Dacia SA și Euro Inter Trade Corporation SRL. Importatorii inspectați comercializează mărcile Audi, BMW, Cupra, Dacia, EQ, Hyundai, Mercedes-Benz, Mini, Nissan, Renault, Seat, Skoda, Smart, Volkswagen și Volvo, ce reprezintă circa 70% din parcul de autoturisme din România. Inspecțiile inopinate au fost autorizate de Curtea de Apel București și sunt justificate de necesitatea obținerii tuturor informațiilor și documentelor necesare clarificării posibilelor practici anticoncurențiale analizate. În situația în care Consiliul Concurenței va constata încălcarea regulilor de concurență, companiile implicate riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri. ”Cu toate acestea, companiile care cooperează cu autoritatea de concurență, în cadrul programului de clemență, pot obține imunitate la amendă sau reduceri substanțiale ale amenzilor”, se arată într-un comunicat al Consiliului Concurenței.
O întârziere de 20 de ani
Conducerea Confederației Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) susține că măsura ar fi trebuit să fie luată de 20 de ani, dat fiind că marea majoritate a reprezentanțelor au contracte, în special de leasing, în care interzic clienților să-și repare autovehiculele în service-urile multimarcă, încălcând grav directivele europene, care spun că orice service autorizat de instituțiile statului poate repara orice mașină aflată în garanție.
”Mai mult decât atât, nu doar că interzic reparațiile pe partea de mecanică, ci interzic și reparațiile pe partea de caroserie și vopsitorie, înșelând clienții și spunându-le că, dacă vor merge la un service multimarcă să-și repare mașina, vor pierde garanția. Din cauza acestui lucru, mii de service-uri multimarcă au intrat în faliment în ultimii 20 de ani, determinându-i pe angajați să plece în afara țării. În plus, s-au produs grave prejudicii la bugetul statului, prin neîncasarea de taxe și impozite și lăsând un lanț de datorii către furnizor și bugetul statului”, ne-a declarat Florin Pandele, vicepreședintele COTAR. Acesta semnalează că nu este vorba doar de leasing, ci de cel puțin 95% din mașinile noi care sunt în garanție și la care nu poți schimba nici măcar uleiul și filtrele decât în reprezentanțe.
”COTAR a sesizat acest lucru de peste 15 ani de zile, dar nu s-a întâmplat absolut nimic. Pentru că, prin această practică generalizată, noi, cei de la service-urile multimarcă, suntem eliminați din piață. Fenomenul foarte grav este acela că se interzic reparațiile de orice fel la service-urile multimarcă, în afara celor care intră în garanția mașinii și sunt asumate de reprezentanțe, pentru care oamenii nu plătesc”, ne-a mai precizat vicepreședintele COTAR, Florin Pandele.