Competiția dintre marile puteri ajunge în Antarctica

După decenii de liniște, status quo-ul din Antarctica se destramă.

Diferite acorduri, care au ajuns să fie cunoscute sub numele de Sistemul Tratatului Antarcticii, au reușit să mențină continentul în afara tensiunilor geopolitice. Dar sistemul este acum supus unor presiuni mai mari ca niciodată.

Antarctica oferă acces la oceanele Atlantic, Indian și Pacific. Deține vaste depozite de minerale prețioase, petrol și gaze naturale. Stațiile de comunicații din Antarctica sunt cruciale pentru operarea sateliților.

O nouă instabilitate la Polul Sud

Deși Tratatul Antarcticii a menținut regiunea stabilă timp de decenii, revenirea competiției între marile puteri aduce o nouă instabilitate la Polul Sud, deoarece unele țări încearcă să submineze sistemul.

China, de exemplu, și-a construit o nouă stație de cercetare fără a prezenta membrilor tratatului evaluările de mediu necesare, așa cum se cere. Navele de pescuit rusești și-au falsificat locația în Oceanul Sudic în încercarea de a ascunde activitățile ilegale în apele protejate.

Multe țări se bazează pe forțele lor militare pentru a opera în Antarctica: SUA, Australia, Noua Zeelandă, Marea Britanie  și Argentina. De asemenea, armatele Chinei și Rusiei oferă sprijin logistic pentru unele misiuni.

Sisteme precum GPS al Statelor Unite, BeiDou al Chinei, Galileo al Uniunii Europene și GLONASS al Rusiei folosesc receptorii de la sol din Antarctica pentru a funcționa.

Antarctica și Arctica sunt administrate diferit

Observatorii au făcut adesea o paralelă între Antarctica și Arctica. Cele două regiuni sunt similare la suprafață – extremități extreme ale Pământului, climate polare nemiloase. Și fac obiectul interesului din partea acelorași mari puteri: China, Rusia și Statele Unite. Dar, în mod esențial, regiunile sunt administrate diferit: Arctica nu are un sistem de tratate, în timp ce Antarctica are unul. Din punct de vedere geografic, Arctica este un domeniu maritim, în timp ce Antarctica este o masă continentală.

În timpul ambelor războaie mondiale și al Războiului Rece, Arctica a fost un teatru de operațiuni cheie. Din 1996, guvernanța Arcticii a fost facilitată de Consiliul Arctic, un forum interguvernamental care promovează comunicarea și parteneriatele de mediu. În urma invaziei Rusiei în Ucraina, în februarie 2022, membrii Consiliului au decis să își întrerupă activitatea cu o președinție rusă. Rezultatul a fost dezangajarea efectivă a Rusiei din afacerile arctice.

Odată cu rotația președinției către Norvegia în 2023, activitățile au reînceput, dar fără participarea Rusiei. În februarie, s-a anunțat că vor fi reluate treptat reuniunile grupurilor de lucru virtuale, după ce unii cercetători au tras un semnal de alarmă cu privire la implicațiile globale ale absenței continue a datelor climatice rusești din Arctica.

Antarctica nu a trebuit să treacă prin aceleași obstacole, datorită Tratatului Antarcticii. Inițial, acesta a fost conceput pentru a împiedica tensiunile Războiului Rece să se extindă la Polul Sud.

Cu excepția cazului în care nu este în sprijinul unor scopuri științifice, activitatea militară și testarea armelor nucleare sunt interzise pe continent. Părțile la tratat sunt obligate să ofere acces liber și echitabil la stațiile (și navele) lor de cercetare, care sunt supuse inspecției.

În prezent, 54 de state sunt părți la Tratatul privind Antarctica, care include 29 de părți consultative cu drept de vot în ceea ce privește afacerile antarctice.

Eforturile de subminare a Sistemului Tratatului Antarcticii nu vor duce la implozia acestuia, dar îl vor eroda. La un moment dat, ar putea fi deteriorat iremediabil.