AcasăEconomieComisia Europeană a ordonat executarea transportatorilor români

Comisia Europeană a ordonat executarea transportatorilor români

Se înăspresc controalele transportatorilor români. Ucrainenii, protejați din nou

La solicitarea Comisiei Europene, controalele la transportatorii români vor fi înăsprite și vor deveni obligatorii, astfel că inspectorii ISCTR vor trebui să verifice toate firmele din acest sector. Mai mult, inspectorii primesc puteri sporite, conform unui proiect de ordin al Ministerului Transporturilor, astfel că vehiculele vor putea fi controlate în parcări și la sediul firmelor, și oprite în trafic chiar și pe autostrăzi. Actul normativ are, însă, o prevedere care îi scutește pe ucraineni de astfel de verificări.

tiruriLa presiunile Comisiei Europene, Ministerul Transporturilor se pregătește să-i trimită pe inspectorii Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) să efectueze controale masive în trafic, în parcări, precum și la sediul transportatorilor români.

Astfel, potrivit unui proiect de ordin elaborat de Ministerul Transporturilor, România va fi obligată să raporteze Comisiei Europene, la fiecare 2 ani, toate datele colectate referitoare la vehiculele controlate pe teritoriul naţional, care să indice numărul de vehicule controlate, categoria acestora, ţara de înmatriculare a fiecărui vehicul controlat, dar și părţile verificate şi elementele cu deficienţe constatate. În vederea efectuării unui control tehnic în trafic (CTT) iniţial, inspectorii pot alege cu prioritate vehicule exploatate de întreprinderi cu un profil de risc ridicat sau vehicule clasificate cu un profil de risc ridicat, însă vehiculele pot fi selectate pentru control şi aleatoriu sau atunci când există suspiciunea că acestea prezintă un risc pentru siguranţa rutieră sau pentru mediu.

”Selectarea vehiculelor pentru CTT se efectuează fără discriminare bazată pe considerente care ţin de naţionalitatea conducătorului auto sau de ţara de înmatriculare ori de punerea în circulaţie a vehiculului, ţinându-se seama de necesitatea reducerii la minimum a costurilor şi întârzierilor provocate conducătorilor auto şi/sau operatorilor economici”, se precizează în proiectul de act normativ, punându-se bazele evitării opririi pentru control a șoferilor ucraineni, care circulă, de regulă, fără a respecta nicio normă.

Fără scăpare

Potrivit proiectului de ordin, în exercitarea atribuţiilor de inspecţie şi control, inspectorii ISCTR au drept de control în trafic, în punctele unde oprirea, staţionarea sau parcarea pe drumul public este permisă, în punctele de îmbarcare/debarcare a călătorilor, în punctele de trecere a frontierei de stat, la solicitarea autorităţilor care îşi exercită atribuţiile în punctul de trecere a frontierei de stat, în zonele adiacente punctelor de trecere a frontierei de stat, în locurile în care are loc pregătirea practică a personalului în vederea obţinerii permisului de conducere, precum şi în punctele în care se desfăşoară activităţi conexe transportului rutier.

Totodată, controalele se vor desfășura și la sediile operatorilor de transport rutier, ale întreprinderilor de transport rutier în cont propriu, ale întreprinderilor autorizate, ale operatorilor economici care desfăşoară activităţi conexe transportului rutier, în locurile unde are loc încărcarea, descărcarea şi depozitarea temporară a mărfurilor, respectiv la sediul oricărui alt agent economic, indiferent de obiectul principal de activitate al acestuia, care desfăşoară activităţi de transport rutier sau activităţi de intermediere a operaţiunilor de transport rutier contra cost. Controlul vehiculelor poate fi efectuat şi în locurile în care acestea sunt parcate, oprite sau staţionate pe drumurile publice din România.

Drumurile, împânzite de inspectori ISCTR

Controlul în trafic se va efectua în locuri diferite şi la orice oră, acoperind o porţiune suficient de extinsă a reţelei de drumuri, pentru a face dificilă evitarea punctelor de control, se arată în proiectul de ordin al Ministerului Transporturilor. Principiile privind selectarea vehiculelor pentru efectuarea controlului în trafic se stabilesc prin reglementări specifice sau proceduri proprii de control elaborate de ISCTR. ”Pentru oprirea unui vehicul aflat în mers, inspectorul aflat în vehiculul cu inscripţia ISCTR se va deplasa în faţa vehiculului ce urmează a fi oprit şi va pune în funcţiune dispozitivele luminoase cu mesaje variabile şi/sau va semnaliza regulamentar cu bastonul reflectorizant/iluminat”, se mai precizează în proiectul de act normativ.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
80.086 afisari

33 COMENTARII

  1. Daca avem comisar roman la ue pe transp ,pe nevasta lui antonescu ,face si ea ca ciolos ,sluj la altii si ne distruge pe noi.

  2. Mai mulți bani din amenzi, mai multă șpagă, nicăieri în UE,nu se vânează șoferii ca în România. În Germania,ghici ce?, tot șoferii români sunt vizați.

  3. Nu e mai simplu să vină la sediul firmei și după „controlul” încărcăturii și autovehiculului să plecăm în cursă ?

  4. Această foarte murdară afacere americană numită ukraina, a fost ,,băgată pe gât” în mod ,,demokratic” Europei de către americani prin cele două personaje sinistre, slugile mețola și urSULA-CURcubeu🌈😷👺. Europa cea slugarnică va avea de suferit la greu din pricina acestei țări belicoase și coruptă, numită ukraina!

  5. Ar trebui să își vadă de treaba lor toți și cei din UE și din țară lăsați oamenii să muncească!!

  6. Ori e lege pentru toti ori pentru niciunul, cum sa nu fie controlati ucrainieni? , asta e discriminare

    • Dacă ești forțat să nu mergi la program dăți demisia , cine te ține obligat ?. Deci ești implicat și tu așa că meriți și tu sancționat,

    • Să nu mai stai la tracanale în timpul programului nu da vina pe firme. Ca doar nu vei fi un sfânt

      • Separe ca esti unul din acei sefi care doreste sa muncesti 24 din 24 si tot nu ai fi multumit si cand vine vorba de plata trebuie sa schimbi cauciucurile la camion .

  7. So pe ei! Daca avem o vaca muta comisar la transporturi; nu ca ceilalti ar fi mai breji. Asa ca, votati slugile!

      • Dacă la aceste alegeri(2024) poporul( mulți/da proști) nu scapă de clasa politică coruptă actuală, și nu votează o schimbare, va fi sclavigizat și mai rău și va ajunge un milog în propria țară!

        • Dumitrule nu ai pe cine vota. Toți promit și toți uită promisiunile imediat ce se văd înscăunați. Huuuo UE!

  8. Doar ucrainenii, nu vor fi verificați, controlați 😡 Ei n-au treabă, beți la volan, fără asigurări etc. Trăiască statul român!

  9. Foarte bine, să îi controleze ai noștri pe vestici și să le caute mod în papură, în special la austrieci .

    • Sunt sofer de camion. Dar in ultimi ani nu am vazut camion inmatriculat in Austria sa circule in Romania.

  10. Asta se întâmplă unui popor „adormit”!!!!! Noi și când o să avem casele luate nu vom riposta . Toți suntem complici la ce se întâmplă atâta timp cât stăm pe online și „zbierăm” din tastatură ! MEAM DE SUPUȘI SUNTEM !

  11. E tot mai greu să fi conducător auto, controale peste controale,șosele nu, circulație greoaie peste tot,cum poți să-ți faci programul in România,poate o să apară și aici roboții da vedem pe cine mai amendează cei care controlează și amendează…

  12. Așa după cum ne-am obișnuit în ultima vreme și cum este pe placul aplaudacilor, românii sunt vacile de muls în propria țară . Noi plătim toate taxele, ca ucrainenii să le poată distruge cu transporturile lor, necontrolate, neverificate, necîntărite . Ei sunt de facto stăpînii românilor .
    Vai de tine, român primitor chiar și cu cei care-ți rupe bucată din casă .

  13. Cam târziu și mă îndoiesc că o să se aplice legea la fel ca în alte țări semnatare AETR.In primul rând inspectori ISCTR sunt puțini și șeful este pus politic ca peste tot in Romania.Sunt firme care au cel puțin două mașini și un șofer angajat, sau nici unul.

  14. Bulgări îi controlează pe turci și la fiecare mașină care oprește își iau 50 euro …iar românul dacă este controlat trebuie să dea ori 100 euro ori amendă asta în România …ca în Bulgaria isctr bulgaresc ia de la români 10 euro sau 20 Asta da treabă cu controalele se îmbogățesc agenți și șefii lor

  15. mai lasati-ne cu ucraina asta! Tradatorii Romaniei fac plecaciuni si pupa talpile papusarilor!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger