AcasăEconomieComisia Europeană a decis. Transportatorii ucraineni nu mai pot fi opriți nici...

Comisia Europeană a decis. Transportatorii ucraineni nu mai pot fi opriți nici la vamă, nici în trafic

Invazia transportatorilor ucraineni în UE s-a prelungit până la sfârșitul anului viitor, concurența neloială a acestora aducând prejudicii majore în statele membre, în special cele din vecinătate. Mai mult, Comisia Europeană a decis, în prelungirea acordului, ca autoritățile naționale s-o lase mai moale cu controalele ucrainenilor, în special la frontieră, instituind și un autocolant pe camioanele acestora, care să descurajeze verificările. 

Controalele efectuate transportatorilor ucraineni nu trebuie să fie sistematice, în special la frontiere, și trebuie organizate astfel încât să reducă la minimum impactul asupra fluxurilor de transport și, în orice caz, să prevină perturbările acestora, a decretat Comisia Europeană, în documentul de prelungire a acordului până la sfârșitul anului 2025.

Acordul a introdus, la presiunea Poloniei, Ungariei și Slovaciei, și posibilitatea suspendării unilaterale a accesului liber al transportatorilor ucraineni, în cazul unei perturbări majoră a pieței de transport rutier a uneia dintre părți în ansamblu, care înseamnă existența pe piață a unor probleme specifice acesteia, de natură să determine un excedent grav, susceptibil de a persista, al ofertei în raport cu cererea, care implică o amenințare la adresa stabilității financiare și a supraviețuirii unui număr semnificativ de transportatori pe întreg teritoriul părții respective.

Astfel, fiecare parte poate suspenda total sau parțial, după consultarea celeilalte părți, aplicarea acordului sau poate lua măsuri corespunzătoare într-o parte a teritoriului său în cazul unei perturbări majore a pieței transportului rutier în zona geografică în cauză care rezultă din acord. Însă, în cazul suspendării acordului într-o zonă a teritoriului unei părți, dreptul de tranzit al operatorilor de transport rutier de mărfuri ai părților nu este afectat. Suspendarea acordului nu poate depăși 3 luni, timp în care partea afectată poate lua măsuri pentru a gestiona perturbarea.

Autocolante sau permise de liberă trecere

Potrivit acordului, vehiculele care efectuează operațiuni de transport rutier vor purta pe parbriz un autocolant vizibil și clar identificabil, a cărei prezență indică autorităților că transportatorii ucraineni pot beneficia de drepturile acordate și că pot efectua operațiunile permise. Totodată, conducătorii auto trebuie să aibă la bordul vehiculului, pe suport de hârtie, o copie certificată sau un extras al autorizației de efectuare a transportului rutier internațional de mărfuri.

Autorizația va conține toate informațiile relevante pentru a permite un control eficace în trafic, inclusiv denumirea autorității sau a organismului competent care eliberează autorizația, numărul copiei certificate sau numărul de serie, identificarea operatorului de transport rutier de mărfuri, inclusiv numele sau denumirea comercială și adresa completă, datele de eliberare și de valabilitate, precum și un proces de autentificare sub formă scrisă sau digitală, cum ar fi o ștampilă și o semnătură sau un cod QR. O autorizație fără dată de valabilitate este considerată ca având valabilitate permanentă.

Măsuri, doar dacă bețiile la volan sunt persistente

În acordul semnat de UE cu Ucraina se precizează că autoritățile competente ale fiecărei părți trebuie măsuri pentru a identifica operatorii de transport rutier de mărfuri stabiliți pe teritoriul celeilalte părți care desfășoară operațiuni de transport rutier de mărfuri neautorizate, cum ar fi operațiuni de transport în contul terților sau de cabotaj, sau care sunt implicați în fraudarea sau falsificarea documentelor conducătorului auto sau utilizează aceste documente ori beneficiază de pe urma lor.

Totodată, aceleași autorități vor lua măsuri doar dacă șoferii ucraineni au comis, ”în mod repetat și persistent”, încălcări grave ale normelor de circulație legate de siguranța rutieră, de genul conducerea sub influența alcoolului, depășirea limitelor de viteză, conducerea sub influența drogurilor sau a altor substanțe cu efect similar, precum și un comportament care încalcă regulile de circulație rutieră și care a dus la deces sau la vătămare corporală gravă.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
96.641 afisari

50 COMENTARII

  1. ‘sa descurajeze verificările”
    ???????????????
    Adica DACA tot fac contrabanda cu cereale , tigari si droguri acum sa face si cu armament.
    Cine se crede comisia ASTA?

  2. Autoarea una zice în titlu, alta în cuprinsul articolului. Adică, un titlu de speriat, care frizează ridicolul, dar în articol arată ceea ce au dreptul autoritățile statului tranzitat privind siguranța circulației, protejarea intereselor transportatorilor autohtoni.
    Am mai remarcat titluri care clamau: Este ordin de la UE! Jenant…

    • Stefan, tu ai citit ce scrie în documentul comisiei (acordul semnat) ??? Poate dupa ce citești, coroborat cu ceea ce ar tb sa cunosti d.p.d.v. legislativ și operational în transporturi poti face un comentariu mai complet și mai echilibrat. Ce zici?

  3. Buna ziua,
    Cu fiecare ora de batjocorire a poporului și a României, se fac pasi de către ocupanți către dispariția poporului român creștin ortodox. Ce legătură are ukr cu UE decât cea criminala. I țara din afara UE(ucigașii Europei) este liberă sa circule prin UE, iar romanul muncitor are oprire, dar banii îi plătim la înalta poartă a UE. După Independenta cucerita de la otomani, acum am ajuns batjocora UE și cel mai urat a naziștilor khazari ukr. Zoaiele de la conducerea României chiar urăsc așa de tare propriul popor? Este de neiertat cum acești trădători de la capitală cât și majoritatea aleasa de la bruxx tratează propria țară cu mare nepăsare pe principiul că pe ei nu îi afectează. Așa este cu covrigar și general la apelul de seara la conducere, se alege praful. Nu mai rămâne nimic in urma lor ptr nepoții noștrii. Dureros

  4. Ne lăsăm călcați în picioare. Cum adică „au comis în mod repetat”… adică din când în când au voie?
    Ne meritam soarta.

  5. Ba sunteti nebuni,v ati pus stapani sau vreti sa distrugeti toata economia europei ca acolo nu detin ucrainenii nimic sunt stapanii lor dua china!!!

    • Ce clasă politică de rahat. Cele trei țări au venit cu amendamente. Noi, nu fiindcă suntem proștii tuturor. Pe noi poate să ne calce toată lumea în picioare. Transportatorii noștri nu au liberă trecere, fiind țara membră UE, iar racheții ucrainieni pot trece ca-n brânză, cu mașini ce depășesc greutatea legală, deteriorând toată infrastructura rutieră și așa precară cum este acum. Guvernanți nenorociți și libidinoși.

  6. Si daca fac trafic de arme sau droguri, se opresc?
    Dar daca omoara, cum am mai vazut, oameni pe sosele, ii opresc?

  7. AM SCAPAT DE DICTATURA IN 1989 CA SA INTRAM INTR-O GAURA NEAGRA =UE ,UE CARE PE ZI CE TRECE DEVINE O DICTATURA A PROSTIEI , O DICTATURA A INTERESELOR AMERICANE IN FOSTA UCRAINA !.
    ACEASTA COMISIE EUROPEANA CARE DECIDE PESTE TARILOR UE SA FACA DIN EUROPA BULEVARD PENTRU UCRAINIENI !!.
    ROMANI ATI VRUT IN UE ?,CE CONDITII ATI SEMNAT MAI TRADATORILOR ?,IN CE RAHAT NE-ATI BAGAT ?,N_A FOST DESTUL CA ATI FACUT CADOURI TOATA INDUSTRIA CA SA OBTINETI ACORDUL ACELOR MAFIOTI ?.
    UCRAINIENII CONDUC CA BESMETICII PE E 85 ,TREC CU 80-90 Km/h PRIN LOCALITATI ,BLOCHEAZA INTERSECTII ,POLITIA NU VEDE !!!!!!!!,PRACTIC SE ASCUND CEI DE LA CIRCULATIE, SAU ASA AU PRIMIT ORDINELE.
    O GUVERNARE DE TOT RAHATUL.

  8. Ce clasă politică de rahat. Cele trei țări au venit cu amendamente. Noi, nu fiindcă suntem proștii tuturor. Pe noi poate să ne calce toată lumea în picioare. Transportatorii noștri nu au liberă trecere, fiind țara membră UE, iar racheții ucrainieni pot trece ca-n brânză, cu mașini ce depășesc greutatea legală, deteriorând toată infrastructura rutieră și așa precară cum este acum. Guvernanți nenorociți și libidinoși.

  9. Mai avem Președinte,Guvern,Parlament,Justiție ? Ce treabă avem noi cu războiul din Ucraina ? Ce treabă avem noi cu afacerile UE și SUA care au combinații in războiul din Ucraina ? Păi noi am ajuns cârpa lor ? Să sperăm că din septembrie-decembrie să scăpăm de cei care au adus tara și românii in colaps = PSD-PNL

  10. Ar trebui opriti in trafic uckraienii si luati la bataie si sa nu fie lasati sa treaca sau in parcari sparte geamurile

  11. Asta mai lipsea, să ne pună cu totul la zid. După ce, șoferii ucraineni, conduc fără a respecta nici-o regulă de circulație, băuți, drogați, cu permise de conducere false, fac accidente cu victime, chiar decese, acum nu mai are voie să-i controleze nimeni. Credeți că degeaba Putin, s-a dus peste ei? Știe el mai bine decât toți!

  12. Ăsta este colhozul Vestului, comunismul a fost parfum pe lângă cloceala asta urât mirositorare cu iz globalișto satanist lgbt ,ce amenința intreay lume

  13. Adică au un fel de imunitate diplomatică sa înțeleg din acest articol! Transporti ce vrei…tonaj cât vrei…timpi de conducere fără pauză de odihna obligatorie…fara control la fiola…..etc .

  14. Încă o dovada ca în comisia asta europeana nu sunt oameni normali la cap.se fac atatea concesii acestui păcălici selenski, a cărui tara nu este membra ue.

  15. E prea înflorit articolul , poate că e o înlesnire minora dar jurnaliștii fac din țânțar armăsar….c-așa-i in tenis!

  16. Decizie luata de niște cretini, care nu fac altceva decât sa distrugă Europa, oricum preturile au luat-o razna în UE,

  17. Incet dar sigur ne indreptam spre ocupatiunea ukraineana a teritoriilor UE…Poate ca Ur SULA , aceasta babaciune corupta doreste destrămarea Uniunii…Ea a adus la putere partidele extremiste datorita politicii impuse prin care cetatenii tarilor platitoare sufera constrângeri ale drepturilor, traditiilor si libertăților lor.

  18. Zeci de ani au lătrat Vesticii despre „dictatura comunistă si regulile impuse strkct de ea”, astăzi, același „Vest”, impune tot dictatorial, pentru interesele „ei” tot ce o taie capul. Se stie ca de exemplu, „in zona aia estica, slavă, consumul de votcă este o obișnuință ” plus corupția sunt la niveluri, nu alarmante, uriașe”. Trebuie impuse reguli, dar, reguli in și pentru interesul statelor membre, tot ce se impune pentru interese straine, trebuie „REFUZAT”, contravine atat intereselor cat si valurilor si regulilor UE, sunt ILEGALE !.

    • Asa vor face si rusii…si moldovenii…poate si cetateni din Asia…
      UE isi da cu tesla in….

  19. Nu ar fi mai bine sa nu mai existam nici noi, ci doar ucrainenii? Cu asa o minte creata ca a CE, nu ar fi imposibil.

  20. Toate acestea se intampla din cauza ca multi romani sunt spalati pe creier,ati vazut ce au votat la locale „COALITIA ANTI ROMANI”,daca acelasi lucru se va intampla la PARLAMENTARE siPREZIDENTIALE,vom deveni din slugi SCLAVI.

  21. Nu-i „rea” ideea; mie personal mi s-a întâmplat o chestie mai puțin plăcută: în timp ce depășeam un camion de Ucraina,
    acestuia i-a explodat o anvelopă și am văzut pentru câteva secunde moartea. Să mai detaliez ce grad de uzură avea anvelopa? Până și polițiștii și-au făcut cruce
    Siguranța celorlalți este neglijată la maxim.

  22. De la primirea României în comunitate și pînă acum,am fost priviți că un stat paria.
    Orice ,cerință din partea noastră a fost primită de EC cu niște obligații din partea noastră fără egal comparativ cu alte state europene care au putere decizională.
    Astfel vedem cum pas cu pas,țara noastră a devenit un FURNIZOR de mînă de lucru,FURNIZOR de minereuri din subsolul țării,FURNIZOR de gaze naturale inclusiv pentru state nemembre ale comunității și multe alte măsuri menite să ne distrugă orice posibilitate de autosusținere,
    Am devenit cea mai activă piață a mărfurilor west fiind practic inundați de supermarketuri unde mărfurile autohtone nu mai au loc pe rafturi.De cultură nu mai spun pentru că se vede (cine vrea să vadă)astfel devenim părtași,inclusiv la distrugerea noastră ca națiune.
    Dormi popor Român că somnul e bun…….pentru vestici,noi vom alerga în continuare după „posmagi” înmuiați……

  23. Asa ne trebuie,suntem o nație de servitori,de ghiocei,aici am ajuns în urma servitorii mai marilor aleși ai neamului.

  24. Niște incompetenți si corupți cei din comisia Europeană. Ucraina având trecere libera pot transporta orice de la cereale la trafic de persoane sau arme. Este o acoperire pentru a trasporta orice. Pacat ca aproape toate tarile se lasa călcate in picioare si fac tot ce spun cei din comisia Europeană. Guvernele țărilor europene practic nu mai cunduc ele fac tot ce vine de sus de la Bruxelles.

  25. Titlu provocator. Iar dacii liberi de minte deja au început să bată câmpii. Întâi autorul articolului are grija sa învinovățească UE ,știind că prostovanii rumâni mereu se cred asupriti. Mereu alții sunt de vina…Mi-e sila. Electoratul psd-aur este aici.

  26. Permit banditilor sa terorizeze Europa cu camioanele lor. Am vazut eu cum conduc in Romania, schimba banda fara sa se uite, trec cu viteza mare prin sate, iar cind opresc sa manince îi trag cu țuica si bere din gros. Dar nu ei sunt de vina, mîrlanii se comporta natural, de vina e guvernul, trebuiesc inlaturati de la putere acesti tradatori de tara.

  27. Slava!
    Contrabanda la liber pentru „fratiori”
    Imi place !
    Succes in alegeri romani!
    Slava!

  28. Tara lui Papura Voda. De acum, cand circular tb sa FIM atenti nu numai la indicator si marcaje. Ucrainenii si armata pot face or ice, nu raspund legal. Spun si armata, deoarece, am intrat regulamentar intrun sens giratoriusi din seni a apart un convoi de 5 camioane militare, fara antemergator cu girofaruri care nu s-a asigurati si putea produce Un accident de orooorii. Ori soferi la aolul bocancilor, Ori nu le pasa.

  29. Hai să punem numerele de înmatriculare la mașini ucrainene și nu mai avem nevoie de Schengen…

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger